Gabriela Cristea, mesaj emoționant după ce s-a aflat că este gravidă și că va deveni mamă în toamna acestui an. În Vinerea Mare, viitoarea mămică a avut câteva cuvinte emoționante pentru telespectatori.

Gabriela Cristea, mesaj emoționant după ce s-a aflat că este gravidă

Gabriela Cristea, mesaj emoționant pentru cei care o urmăresc

„Este Vinerea Mare şi eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să ne întoarcem o clipă privirea către propriul suflet şi să ne gândim la toate lucrurile bune care ni s-au întâmplat de la Vinerea Mare de anul trecut şi până în vinerea asta. Şi dacă ar fi să stăm aşa şi să ne gândim că ar trebui să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem, să îi mulţumim pentru sănătatea pe care ne-o dă şi pentru dragostea cu care ne înconjoară în fiecare zi”, a declarat Gabriela Cristea în propria emisiune.

Gabriela Cristea este însărcinată.  Vedeta, care are 42 de ani își dorește de foarte multă vreme un copil, însă, în ciuda tratamentelor, acest lucru nu a fost posibil. Gabi Cristea și Tavi Clonda sunt în culmea fericirii și așteapă cu nerăbdare să își țină copilul în brațe.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro

Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro

ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro

Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!

Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI