Colegă și prietenă cu Ioan Gyuri Pascu, Monica Anghel susține că, în ciuda aparențelor și a faptului că pe scenă era vesel și plin de umor, în viața reală era o persoană diferită, foarte sensibilă. Între Ioana Gyuri Pascu și Monica Anghel s-a legat o strânsă prietenie, cei doi cunoscându-se înainte de revoluție.

”Venea la mine acasă la zilele mele de naștere, chiar a pomenit într-un interviu , la un moment dat, despre piftia de pește pe care o făcea mama pe atunci. Am fost foarte apropiați, am lucrat foarte mult împreună, am jucat împreună în piese de teatru în afară de Divertis, am avut concerte împreună. Am făcut cu Gyuri naveta un an de zile la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, în fiecare weekend eram acolo. După spectacole ne strângeam seara eu și ceilalți colegi de teatru la el în cameră și stăteam și Gyuri ne cânta la chitară. Stăteam de vorbă până spre dimineață. Avem amintiri foarte frumoase”, își amintește cu nostalgie Monica Anghel.

Ioan Gyuri Pascu a fost un profesionist desăvârșit, el prezentându-se impecabil în fața publicului, indiferent de evenimentele din viața personală. Puțini sunt cei care știu cum era în viața de zi cu zi celebrul actor. El prefera să nu își încarce apropiații cu astfel de întâmplări.

“Dar el în sență era un tip foarte sensibil, nu era atât de vesel pe cât era pe scenă, în fața publicului. Probabil că avea, nu știu, trăirile lui interioare, despre care nu vorbea. Din păcate, în ultimii ani, nu ne-am mai întâlnit. Așa a fost viața. Eu am rămas însărcinată, după aceea am născut, m-am ocupat de copil, ceea ce e normal să fie așa. Știi cum e, lucrurile se modifică pe parcurs. Îmi aduc aminte cu plăcere de momentele în care filmam diverse emisiuni și, la un moment dat, aveam replici doar eu cu el, ne uitam unii în ochii celuilalt și ne bufnea râsul și după aceea încercam vreo 15-20 de duble, dar nu se mai putea lucra cu noi, pentru că doar dacă ne uitam unul la altul ne bufnea râsul, de râdea toată lumea dn platou și aveam nevoie de o pauză și abia după aceea puteam să ne reapucăm, pentru că realmente nu mai puteam să funcționăm de atâta râs. E trist că a plecat de lângă noi, dar, să dea Dumnezeu să fie acolo, susîn cer, mai liniștit și mai împlinit decât a fost aici”, a declarant, pentru Libertatea, Monica Anghel.

 

Ioan Gyuri Pascu a murit în urma unui infarct

Artistul a suferit infractul în această dimineață, în jurul orei 5. Procedurile de resuscitare nu au dat niciun rezultat, în ciuda eforturilor medicilor. În jurul orei șase artistul s-a stins din viață.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

“Am primit apelul în jurul orei 5 pentru o persoana inconștientă. S-au deplasat la fața locului imediat echipajele noastre. Pacientul era în stop cardio-respirator. Spre ora 6 a fost constatat decesul”, a afirmat Bogan Oprița, coordonatorul SMURD București, pentru Digi24.

[libgallery id=”1609529″]

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Observatornews.ro
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI