Tatăl Iuliei Vântur a vorbit pentru prima dată despre relaţia lor. ”Salman Khan este o persoană care are un nume, nu e de neglijat. Nici pentru Iulia, actorul de la Bollywood nu este de neglijat. Este majoră. E decizia ei. Fiecare își face drumul lui în viață. Problema este ca ei să se înțeleagă. Dacă ei se înțeleg și vor lua o decizie, e decizia lor, mi se pare corect. Eu am 60 de ani. Dacă nu știu engleză, ce să vorbesc? Ne întâlnim ca să ne uităm unul la altul?”, a mărturisit tatăl Iuliei Vântur, la Antena Stars.
”Este treaba mea! Este treaba mea. Nici măcar nu-ţi ştiu numele. De ce ar trebui să-ţi spun ce am să fac? Este familia mea! Când am să mă însor, nu este nevoie să vă spun vouă când mă însor”, declara în trecut Salman Khan.
Recent, Iulia Vântur și actorul de la Bollywood au fost văzuți împreună a premiera filmului „Sultan”, în care joacă Salman Khan. Starul indian a venit să vadă producţia în care joacă rolul principal împreună cu câţiva prieteni şi actori, dar şi cu Iulia Vântur. Cei doi au venit la cinematograf cu aceeaşi maşină. Deşi jurnaliştii indieni i-au luat cu asalt, cei doi au refuzat, ca de fiecare dată, să facă vreun comentariu vizavi de relaţia lor.
Imediat după premiera filmului, Iulia Vântur a făcut încă un gest prin care le-a arătat tuturor cât de mult ţine la Salman Khan şi i-a făcut o declaraţie pe pagina ei de Instagram.
INFO
Iulia Vântur este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune de la noi. A apărut în postura de prezentatoare atât la pupitrul emisiunilor de știri, cât și la show-uri de televiziune. A trăit o poveste de dragoste cu nimeni altul decât Marius Moga. De cîțiva ani, despre ea se spune că ar avea o relație amoroasă cu Salman Khan. Ea a fost de mai multe ori în India, țara natală a starului bollywoodian. A stat la ferma actorului și i-a cunoscut familia acestuia.