La scurt timp după ce a intrat în marea competiţie de la “Românii au talent”, Bruno Icobeţ nici măcar nu îşi imagina că ar putea pleca acasă cu marele premiu. Plin de modestie, anunţa că, dacă totuşi s-ar întâmpla minunea, nu are nevoie de prea mulţi bani pentru el, ci vrea să îl ajute pe unicul său fiu să avanseze în carieră. “Este greu să te gândeşti la bani atunci când nu îi ai, dar ca să dau curs exerciţiului de imaginaţie propus, pot să spun că mare parte din bani s-ar duce către băiatul meu, Vlad, de 26 de ani, care este extrem de talentat şi îşi iubeşte munca. Ar fi un start în viaţă frumos pentru el, aşa cum eu nu am avut”, spunea atunci Icobeţ.
Vlad, fiul lui Bruno Icobeţ, a făcut liceul în Târgovişte, oraşul său natal, apoi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Arte Decorative şi Design din Bucureşti. Pe toată perioada studiilor, tânărul a continuat să lucreze chiar şi în timpul său liber, făcând schiţe uimitoare de maşini, bijuterii sau design interior. De altfel, unele dintre lucrări au fost înscrise în concursuri internaţionale, la care Vlad a obţinut premii importante. Astfel, potrivit datelor din portofoliul său, fiul câştigătorului de la “Românii au talent” s-a clasat în top 30 la concursul “Swarovski Watch Design Constest 2008”, în top 25 la “Electrolux DesignLab 09”, dar a participat şi la un workshop alături de specialiştii care realizează designul pentru maşinile Renault. La fel ca tatăl său, Vlad Icobeţ este autodidact. “Consider exerciţiul continuu ca fiind cea mai bună metodă de a-ţi îmbunătăţi abilităţile şi de a rămâne în formă”, scrie tânărul pe site-ul său.
Înainte de a deveni celebru îşi antrena câinii prin parcuri
Înainte ca o ţară întreagă să-l cunoască prin intermediul emisiunii “Românii au talent”, Bruno Icobeţ obişnuia să-şi antreneze câinii – Blue, Ozzy şi J – prin parcuri. De altfel, recunoscător pentru munca depusă de prietenii săi necuvântători, Bruno plănuieşte să îi recompenseze. “Voi pleca cu soţia şi căţeii într-o vacanţă frumoasă, pe care nici măcar nu vă puteţi imagina cât de mult o merită. În ceea ce mă priveşte şi drumul pe care am pornit, voi putea organiza cursuride educaţie canină şi discdog fără a mai fi necesară alergătura continuă după sponsori şi voi putea cumpăra echipamente cu care cursanţii să practice sportul”, a declarat el.