Leo Iorga a ajuns la spital din cauza problemelor de sănătate. Artistul recunoaște că de când s-a îmbolnăvit, viața i s-a schimbat complet. De asemenea, acesta a mărturisit că face mai multe studii, în speranța că se va vindeca.

Leo Iorga a ajuns la spital de ziua lui de naștere. Soția îi este alături

 

Leo Iorga a ajuns la spital, în urmă cu puțin timp

„Viaţa mea aşa e acum. Controale, tratamente, scenă. Sper să fie scenă, scenă, vacanţă. De asta am făcut demersurile pentru plecarea. Fac nişte studii pentru vindecări, adică stabilizări, pentru că boala asta se vindecă mai greu,” a declarat Leo Iorga la Antena Stars. Circa 4000 de euro îl costă tratamentul săptămânal pe Leo Iorga,  și câteva zeci de mii următoarea operație intracraniană, eforturi mari pentru care muncește admirabil fără să ceară un leu de pomană. Chiar și casa familiei din Eforie Nord este scoasă la vânzare pentru următoarea operație hotărâtoare. Deși nu e  anunțat drept un eveniment caritabil, la seria concertistică de duminică, ce va fi găzduită de o mare berărie, pe lângă cei amintiți vor urca pe scenă: Miță (Bere Gratis), Flavius Buzilă (Hara), Zoia Alecu, Marius Bațu, trupa Coco, Silvia Dumitrescu și vechiul său camarad din perioada Compact, Adrian Ordean, iar banii din bilete vor fi direcționați către cheltuielile medicale ale lui Leo.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI