Lora a vorbit despre nunta cu Ghenu, cel care în trecut a fost iubitul Doiniței Oancea. Artista a recunoscut că va face nunta, în cazul în care va avea bani să o facă.
Lora a vorbit despre nunta cu Ghenu și a recunoscut că rochia de mireasă nu va fi albă
„Dacă o sa avem bani o să facem și nunta. Putem face o nunta simpla, o calatorie la Starea Civila, două flori, două petale, orez in cap și aia e. Mi-e frica să îmi imaginez rochia de mireasa. E haos. Prefer să mă linistesc. E vorba despre mine și despre el, despre cei care ne iubesc. Dacă începem sa ne gandim de pe acum va fi prea eveniment monden. Nu imi doresc o rochie alba. Vreau sa fie ceva roze, ceva altfel. Nu vreau sa am multe, sper sa fie ultima nuntă. Doamne ajuta! Să fie cea care trebuie. Eu visez, sper, îmi doresc. Acum Dumnezeu știe!”, a declarat Lora la Antena 1.
Cererea în căsătorie nu a luat-o deloc prin surprindere pe Lora, care, teoretic, anul viitor, va intra din nou în rândul femeilor măritate, după divorţul de actorul Dan Badea. “Ştiam că îşi doreşte să-i fiu soţie, mi-a spus asta la câteva zile după ce ne-am dat seama că noi chiar ne potrivim şi am merita să fim mai mult decât colegi şi amici, cam pentru asta ne-am dat această şansă, să vedem dacă suntem capabili şi dacă ne potrivim să ne construim familia pe care ne-o dorim”, a declarat pentru Libertatea Lora, în urmă cu două luni.
În ce parlament medieval european votul unui singur membru putea bloca o decizie luată de majoritate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Unica.ro
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”
Observatornews.ro
De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum