Primul cadou primit de fetița Amaliei Enache după botez a fost primit chiar de la mama ei. Este vorba de două medalioane purtate de bunica și mama știristei, în urmă cu mulți ani.
Primul cadou primit de fetița Amaliei Enache vin din partea bunicii și străbunicii micuței
„Olivia, mama mea si bunica a Almei si Lavinia, matusa Almei, au fost intr-un fel cu noi. Amandoua au purtat medalioane cu Fecioara Maria si de astazi sunt ale Almei”, a scris Amalia în dreptul imaginii de pe Facebook.
![Primul cadou primit de fetița Amaliei Enache după botez.]()
Crăciunul acesta a fost cu adevărat special pentru Amalia Enache, care a decis să își boteze fetița în această perioadă magică a sărbătorilor de iarnă. Momentul botezului a fost emoționant, iar Amalia a avut alături familia și cei mai apropiați prieteni.
„Am ales, împreună cu preotul paroh, să-mi creștinez fetița în a doua zi de Crăciun, imediat după slujba de Liturghie. Catedrala Sfântul Iosif era împodobită cu brazi maiestuoși și cu scena Nașterii lui Iisus, iar slujba, la care au participat doar familia și cei mai apropiați prieteni, a fost extrem de emoționantă. Alma nu a plâns deloc, nici în momentul botezului cu apă, și, cum ei îi place mult muzica, orga spectaculoasă a Catedralei și vocea caldă a preotului au fascinat-o deplin. Mama ei, în schimb, a plâns :). Crăciunul va avea de acum pentru noi și această semnificație.”, a declarat Amalia Enache.
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
A venit când nu mai spera! Mirabela Dauer, mesaj neașteptat de la fiul înstrăinat. După ani de tăcere, băiatul i-a trimis un semn, iar răspunsul solistei este zguduitor! Ce a aflat Mirabela acum despre băiatul ei
Adevarul.ro
Un arădean care a investit 5.000 euro în plantația de căpșuni a rămas din nou fără recoltă. „Am stropit, am avut folie anti-îngheț”
Elle.ro
Oana Moșneagu, dezvăluiri surprinzătoare despre relația dintre soțul ei, Vlad Gherman, și Cristina Ciobănașu, fosta lui logodnică: „Eu am fost îngrozită…”
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Observatornews.ro
Cine este șoferița din București, prinsă pentru a treia oară fără permis la volan, în doar zece zile
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține