Răzvan Simion a fost deranjat de felul în care i-a vorbit o șoferiță. „Am tot punctat faptul că, în trafic, în București, au luat-o razna și doamnele. De un an și jumătate întâlnesc doamne care dau din gură la intersecții, care nu pot să aștepte 45 de minute. Ieri, pe Moșilor, eu veneam, dânsa ieșea și mă vede că nu am unde, stânga-dreapta, și iese. Zic ok, hai să o dăm înapoi, că eu cam sunt cu masina de pâine. O iau, o trag și îi las loc cât să treacă 2 armate otomane, stânga și dreapta. Dă să intre, își dă seama că nu are cum, vederea periferica e dezastru… îi fac semn că o mai trag puțin. Acum, ca să parchezi în București, trebuie să eviți și butoaie de murături. Îmi piuie toți senzorii, ajunge în dreptul meu, îmi face semn să las geamul jos și îmi zice, foarte afectată, cu limba lovind incisivii: ‘Totuși, trebuie să mai treacă și altcineva pe această stradă.’ Îi zic: ‘Stiu, tocmai de aia ți-am făcut semn să aștepti putin să trec ca să ieși mata. Dar dacă tot ai vrut tu neaparat, m-am bagat eu la asta în muraturi și cu fața într-o doamnă care îmi dădea cu un papuc. Pe un trotuar, evident”, a spus Razvan Simion la Antena 1.
Fosta soție a lui Răzvan Simion a părăsit Capitala
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c0477db056a3d6d1d41b4fa396eede3a.jpg)
După o vară în care Răzvan Simion a avut un contact minim cu cei doi copii ai săi, s-a trezit pus în fața unei situații care îl va îngreuna și mai mult. Copleșită de responsabilitățile cu care s-a trezit brusc după plecarea lui de acasă, fosta soție și-a făcut bagajul și a părăsit definitiv Capitala. ”Este adevărat. Ne-am mutat la Timișoara. Nu pot să cresc singură copiii. Nu aș fi plecat din oraș niciodată dacă am fi fost doi în povestea asta. Aveam nevoie de ajutor”, ne-a declarat Diana.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fe0cf70e4e103b8836ad21c22123a9d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_189bfafb954c6553ef0535b5f98a2bb8.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_ce098d7fd2e3b2a71886b16d11f78db0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_891e757aad0b8a31a12ad6235701c7d9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_470da7a61d607c99ce1e961794d6b535.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_f413c07937f3ac4ea6f45e43737fd059.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_429b23cc47e4b58f4016cda0a5cf6fa5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_7ed5dd2c8b9d27afd8a17c34d3c48f8f.jpg)