S-a reunit trupa A.S.I.A, după 10 ani de la despărțire, însă nu așa cum se așteptau fanii. „Poate fanii cred că noi chiar reunim trupa. Nu este chiar aşa! ne trebuie câteva luni bune, 8-9 chiar, ca să repetăm. Am vrut să o facem pentru un turneu!”, a povestit Sorana la protv.
S-a reunit trupa A.S.I.A. Mesajul emoționant transmis de Sorana Darclee
Sorana a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare, imediat după întâlnirea cu prietenele ei. ” Așadar m-am întâlnit azi cu o formula de A.S.I.A. Am fost câteva variante și fiecare a avut frumusețea ei. A fost unică prin personalitatea fetelor. După atât de mulți ani remarc faptul că nu ne-am schimbat prea mult. Suntem la fel de gălagioase, tinere și pline de viata. E drept că ne întâlnim rar dar ne simțim la fel de bine una cu cealaltă. Mai important e faptul că nu am încetat să ne iubim, iar prietenia o reluam de fiecare data exact de acolo de unde am lasat-o și ultima dată când ne-am vazut. Ne promitem de fiecare dată să ne vedem mai des dar programul nostru ne impiedică. Poate o să și reușim. Daca ne-am apuca să povestim tot ce am făcut și tot ce ne-am spus, am mai petrece vreo 3 ani, fără să ne repetăm. Nu știu dacă o să reușim vreodata să refacem trupa, toata, macar pentru un concert mare dar rămâne un vis frumos.
Vă pupăm.
Cu drag, A.S.I.A.”
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!