Se împlinesc 13 ani de la moartea actorului Silviu Stănculescu

Vocea gravă, de bas, ce-l făcea şi un extraordinar recitator, figura sobră, serioasă, n-au făcut din Silviu Stănculescu un răsfăţat al ecranului românesc, în ciuda imaginii iniţiale de „cuceritor”. Cu toate acestea, a fost considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, atât de talentat încât însuşi maestrul Radu Beligan l-a nominalizat, încâ din vremea studenţiei, printre „cei trei mai buni pe care eu i-aş opri”.
Silviu Stănculescu s-a născut la 24 ianuarie 1932, în Timişoara, absolvind IATC-ul, secţia actorie, în 1956. A fost coleg cu alte nume uriaşe ale scenei şi filmului: Amza Pellea, Victor Rebengiuc, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Mircea Albulescu, Draga Olteanu-Matei, Silvia Popovici. Ei au format ceea ce s-a numit „Generaţia de Aur” a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică. Începând din 1960, a jucat în peste 50 de filme şi tot atâtea piese de teatru. Cinefilii şi-l amintesc, cu siguranţă, în roluri din pelicule ca: „Pe aici nu se trece”(1975), „Acţiunea Autobuzul” (1978), „Pentru Patrie” (1978) Vlad Ţepeş (1979), Un om în loden”(1979), „Întoarcerea Vlaşinilor”(1983), „Noi, cei din linia întâi”(1986) sau „Mircea”(1989).
Şi scândura scenei de teatru a cunoscut însă interpretarea magnifică a lui Silviu Stănculescu, în piese ca: „Meşterul Manole”, „Mănăstirea din Parma”, „Omul care aduce ploaia”, „Maşina de scris”, majoritatea lor petrecându-se la Teatrul de Comedie, al cărui director a şi fost aproape un deceniu, între 1981 şi 1990.
Personalitate complexă, Silviu Stănculescu s-a dedicate şi scrisului – prozei şi poeziei – dar şi unei inocente pasiuni: colecţionarea de cutii de chibrituri. A fost căsătorit cu Corina Stănescu, având o fiică, Catrinel Stănescu Florea.
Atins de o necruţătoare leucemie, s-a stins din viaţă la 23 octombrie 1998, pe un pat al spitalului „Victor Babeş”. A lăsat în urmă o carieră frumoasă şi amintiri de neuitat în memoria emoţională a unor oameni – tot mai puţini – care l-au apreciat ca artist.
„Chiar dacă am iubit filmul, am contatat în timp că teatrul reprezintă marele adevăr; el te formează, el te întreţine şi numai pe scândura scenei îţi construieşti o carieră solidă”. Aceste cuvinte au fost „profesiunea de credinţă” a omului şi actorului Silviu Stănculescu.
 
 

Urmărește-ne pe Google News