Israela nu a divorțat încă de Liviu, însă nu vrea să mai audă de el și îi este mult mai bine de când acesta a plecat de acasă. „La începutul lunii iunie m-a sunat cu prefix de Olanda. Şi-a schimbat vocea şi mi-a spus că este un fan de-al meu, care vrea să ştie dacă sunt sănătoasă. I-am spus pe nume şi i-am explicat că dacă l-ar fi interesat acest lucru nu m-ar fi lăsat. I-am închis pentru că nu am ce să vorbesc cu el. La scurt timp, am primit acasă un plic d ela Ministerul Justiţiei. Era o amendă de 140 de euro din Amsterdam. Liviu a fost găsit dormind pe spaţiul public şi deranja circulaţia pietonilor, la ora 10.15, dimineaţa. El a ieşit băut, fumat de undeva şi s-a culcat în stradă.  La începutul lunii august, m-a sunat din Belgia ca să-mi ceară numărul surorii lui. I l-am trimis prin sms şi asta a fost tot.  Nu am înaintat divorţul. Nu mi-am făcut actele la Vişeu, trebuie să mă ocvup de asta. După ce a plecat el, am început să dorm pentru că atunci nu puteam că nu ştiam unde e, când pleca, când venea. Sunt foarte liniştită fără Liviu. Nu îi duc dorul şi nici nu sunt îngrijorată pentru el”, a spus Israela la „Un show păcătos”.

Israela Vodovoz a ajuns la terapie

Marian Enache, președintele CCR, explică anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Recomandări
Marian Enache, președintele CCR, explică anularea alegerilor prezidențiale din 2024

Israela Vodovoz a avut nevoie de terapie, în urma problemelor prin care a trecut în ultima perioadă cu soțul ei, Liviu. Femeia de afaceri și cel care a ajutat-o să traverseze perioada grea, au stat față în față într-un platou de televiziune. Israela și  fostul preşedinte al Consiliului Local al Tinerilor Brăila au vorbit pe o reţea de socializare, dar şi la telefon. Cei doi s-au întâlnit în platoul unei emisiuni tv. La prima întâlnire, Dumitru Gîrbăcea a dezvăluit în direct la TV că a făcut închisoare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Lui Sebastian Burduja i-a murit fiica, la doar trei ani.  Soția lui era însărcinată în luna a noua cu a doua, însă ce s-a aflat...Mărturie zguduitoare
Viva.ro
Lui Sebastian Burduja i-a murit fiica, la doar trei ani. Soția lui era însărcinată în luna a noua cu a doua, însă ce s-a aflat...Mărturie zguduitoare
WOW! Raluca Zenga a înflorit după DIVORȚ! Unde a dispărut fosta soție a lui Walter Zenga și cum arată acum. E schimbată total
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Raluca Zenga a înflorit după DIVORȚ! Unde a dispărut fosta soție a lui Walter Zenga și cum arată acum. E schimbată total
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare superficială. Nu cred că știu prea multe despre el”
Adevarul.ro
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare superficială. Nu cred că știu prea multe despre el”
Eric, fiul lui Andrei Aradits, confesiuni rare despre relația cu tatăl său după divorțul acestuia: „Știu că pare o lipsă de respect, dar…”
Elle.ro
Eric, fiul lui Andrei Aradits, confesiuni rare despre relația cu tatăl său după divorțul acestuia: „Știu că pare o lipsă de respect, dar…”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Andrei Perneş de la Mireasa a murit într-un grav accident rutier. Tânărul împlinea 29 de ani luna viitoare
Observatornews.ro
Andrei Perneş de la Mireasa a murit într-un grav accident rutier. Tânărul împlinea 29 de ani luna viitoare
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor
HOROSCOP
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI