Giulia (2)

Giulia Anghelescu se numără printre artiștii români care au avut șansa  să devină cunoscuți la o vârstă destul de fragedă, pe când erau doar niște copii. Așa se face că Giulia era deja celebră pe vremea când era la liceu, iar colegii se mândreau cu prietenia cu ea, drept urmare, toți au invitat-o la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului, întâlniri pe care cântăreața l-a ratat. „Am ratat toate cele trei întâlniri de la liceele unde am fost și la care trebuia să particip, dar am promis că la întâlnirea 15 sau 20 de ani o să fiu acolo”, a declarat Giulia pentru Libertatea.

4193-193649-candy_selena_claudia_giulia_1.jpg

Giulia a ratat și ziua ei de naștere

În utlima vreme, Giulia nu mai este atât de pasionată de petreceri, ci preferă să stea cât mai mult timp cu familia. Dovadă că, de ziua ei de naștere, artista a preferat doar compania familiei, în ciuda faptului că în urmă cu câțiva ani Giulia făcea petreceri grandioase, la care participau sute de persoane. „Anul acesta nu mi-am dorit să fac nimic de ziua mea, deoarece am vrut să petrec această zi specială alături de soțul și de copiii mei”, a spus Giulia, completând că în urmă cu câțiva ani aștepta cu nerăbdare să împlinească anii. „Am așteptat majoratul cu brațele deschise. N-am înțeles că de fapt după aia se schimbă situația. La petrecere am avut vreo 300 de invitați pentru că pe vremuri cam așa mă serbam eu prin niște petreceri absolut grandioase. A fost foarte frumos, a fost toată lumea. Bine atunci showbizul românesc era mai restrâns și eram cu toți prieteni și mi-a fost mult mai simplu să-i strâng”, ne-a mai spus Giulia.

FOTO: Gabriel Pătruț

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI