Cu greu rezist ispitelor extraconjugale…

A trecut o săptămână de când am văzut-o ultima oară pe Simona, dar, de atunci, mi-a revenit adeseori în gânduri. în ziua aceea, împreună cu colegii de serviciu le uram drum bun și mult succes ei și Mioarei – cea care urma să o însoțească în delegație în Munții Apuseni. Sunt angajat într-un Institut de Geodezie, iar prin prisma acestui fapt delegațiile sunt destul de numeroase.

Așadar, nu eram singuri, însă, cu toate astea, o privire fugitivă, dar extrem de sugestivă aruncată de Simona a fost suficientă pentru a-mi confirma ceea ce știam deja: „încă mă dorește. încă nu i-a trecut. E dezamăgită, poate un pic furioasă, însă nu i-a trecut. Mă vrea”. Dar mai bine să o iau cu începutul, ca să puteți înțelege ce s-a întâmplat…

Lucrez împreună cu Simona de circa doi ani. Eu am 37 de ani, ea are 34. și la noi, ca în multe alte locuri de muncă, între angajații cu vechime s-au stabilit legături nu doar colegiale, ci și de prietenie.

Nu e de mirare astfel că persoanele alături de care lucrez în birou sunt la curent cu viața celorlalte. Se cam știe ce existență duce fiecare. Dar, desigur, ca peste tot, mai există și secrete. Unul dintre aceste secrete constă în faptul că eu și colega mea, Simona, ne-am apropiat, treptat, până într-acolo încât ne-am îndrăgostit unul de celălalt.

Recomandări

Dincolo de cuvinte. Trei specialiști analizează pentru Libertatea limbajul nonverbal al lui Volodimir Zelenski și Donald Trump în confruntarea din Biroul Oval

— Simona, ești conștientă că ne jucăm cu focul? o întrebam adeseori, în momentele de intimitate petrecute în diverse localuri sau cafenele din cartiere mărginașe.

— Da, sigur că sunt conștientă, dragul meu Liviu, îmi răspundea ea, aproape invariabil. însă ce ar fi viața fără un pic de primejdie, fără niciun risc? Ce farmec ar avea?

— Nu ți-e teamă că am putea ajunge să trecem de limita flirtului? Amândoi avem familii, copii pe care îi iubim și care au nevoie de noi…

— Liviu, de ce mi-ar fi teamă? Cât timp soții noștri nu află nimic, nu vor avea de suferit. în schimb, viețile noastre vor fi mult mai condimentate.

Cam astfel discutam cu Simona la cele mai recente întâlniri, atunci când ieșeam împreună la o cafea sau o băutură după program. Deschis. Fără ocolișuri. Ajunseserăm în faza în care dorința fizică ne măcina pe amândoi. Nu ne mai era rușine să o recunoaștem. Ne priveam cu ochi flămânzi, lacomi, ne șopteam lasciv cuvinte fierbinți, ațâțătoare. Ne sărutam ca nebunii. Ne sorbeam, ne mușcam, ne pipăiam. Dar asta nu ne mai era de ajuns…

Simona este o femeie de-a dreptul răpitoare. Colegilor de serviciu li se scurg balele după ea, însă, dintre toți, ea m-a preferat pe mine. Ce-i drept, sunt un bărbat cu un fizic armonios, de poloist, și cu un chip frumos, de Adonis. însă sunt convins că, în afară de asta, a contat și faptul că am o situație familială foarte asemănătoare cu a ei.

Recomandări

Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze acordul pentru resurse naturale. Dialog extrem de tensionat între cei doi lideri: „Ori încheiați o înțelegere, ori ne retragem. Te joci cu WW3” | VIDEO

Astfel, am o soție care mă iubește și pe care o iubesc, la rândul meu. Am doi copii minunați. Duc o viață de familie foarte liniștită, fără suișuri sau coborâșuri. De fapt, tocmai asta a fost și cauza pentru care ochii au început să îmi fugă după altă femeie, în speță după Simona. și anume, faptul că viața mea nu mai avea sare și piper.

De mult timp nu se mai întâmpla nimic nou, palpitant în ea. Zilele curgeau egale, monotone. Liniștite, dar anoste.

Sau aș putea formula altfel: mă săturasem de bine, mă plictiseam îngrozitor, deși, repet, aveam – și am – o familie frumoasă și împlinită. Iar Simona, la rândul ei, căsătorită și cu doi copii, trăia aceleași senzații pe care le trăiam și eu. Acalmia nu se mai încheia. Zbuciumul eliberator, care face omul să simtă că viața merită trăită și că nicidecum ea nu este totuna cu supraviețuirea, întârzia să apară. și atunci, când ghearele disperării ne-au cuprins deopotrivă, parcă amândurora ni s-a luat vălul de pe ochi. Am realizat deodată că ne asemănam foarte mult și, în același timp, eram atât de aproape unul de celălalt…

Cu toate acestea, după cum spuneam, nu ne-am aruncat năvalnic într-o relație adulterină, ci apropierea s-a produs pas cu pas. Tatonarea, idila pigmentată cu tachinări aparent răutăcioase ne făceau foarte mare plăcere. Ne înfierbântau tot mai tare. Simțeam, știam că urma să vină cândva, destul de curând, și clipa de contopire completă, trupească, dar nu ne grăbeam. țineam să amânăm extazul. Să-l știm apropiindu-se, să îl adulmecăm, dar să îl amânăm încă puțin. Iar totul se desfășura sub ochii colegilor de serviciu, care nu au bănuit niciodată nimic.

Recomandări

Cele mai dure replici din discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski din Biroul Oval: „Vă jucați cu viețile a milioane de oameni”

Când ocheadele dintre mine și Simona, ca și împungerile ironice de tot felul, care ne amuzau copios, s-au înmulțit, devenind periculoase, flirtul a trecut într-o nouă etapă, și anume aceea a întâlnirilor de după terminarea serviciului. Iar odată ajunși în cadrul relativ intim al cafenelelor periferice, au apărut și primele contacte fizice: mângâieri energice, sărutări pătimașe, îmbrățișări sălbatice. Era evident că hârjoneala nu mai putea dura prea mult. Joaca de-a drăgostea platonică trebuia să înceteze. Urma iubirea lubrică, nerușinată, omenească. Urma sexul.

Pentru mult amânata întâlnire amoroasă, am ales un hotel mic, discret, situat la ieșirea din oraș, iar în ziua cu pricina fiecare dintre noi a plecat mai devreme de la serviciu. Eu am pretextat că trebuie să merg urgent acasă pentru a repara o țeavă spartă la baie, iar Simona s-a prevalat de chestiuni tipic femeiești ivite pe neașteptate.

Am ajuns în camera de hotel la orele după amiezii, aprovizionați cu mâncăruri fine și șampanie din belșug, iar ceea ce a urmat avea să constituie o uriașă surpriză atât pentru Simona, cât și pentru mine.

Mai întâi, ne-am făcut comozi. Apoi am pregătit împreună un dejun romantic, savuros, stropit cu șampanie. Eram convins că, după ce am băut pe săturate delicioasa licoare, libidoul, care atinsese deja cote paroxistice la amândoi, ne va dicta ce avem de făcut în continuare. Numai că, spre surprinderea mea, pe măsură ce aburii șampaniei mă învăluiau, începeam să traversez o stare ciudată.

Când a revenit de la duș, acoperită nu-mai cu un prosop, Simona arăta fascinant; era impecabilă. Am privit-o cu nesaț și cu o uriașă încântare, de parcă tocmai aș fi descoperit a opta minune a lumii. M-am îndreptat, la rândul meu, spre duș, numai că, atunci când am revenit, starea ciudată, inexplicabilă, de care am pomenit, se accentuase considerabil.

Pe scurt, simțeam că pur și simplu nu pot să o fac. îmi doream enorm, dar ceva mă reținea, nu puteam să merg până la capăt. Deși femeia din fața mea tocmai își lepădase prosopul, înfățișând-mi o goliciune absolut magică și invitându-mă în pat, eu nu reușeam să renunț la sumarul acoperământ și să mă năpustesc asupra ei. O forță mai presus de dorința mea nebună de a face dragoste mă țintuia locului. Cu ochii minții, îmi vedeam soția și copiii.

Mă întrebam, în acele clipe: „Oare, odată păcatul înfăptuit, voi fi capabil să trăiesc cu sentimentul vinovăției, care a început deja să mă apese, deși încă nu s-a petrecut nimic?”. M-am așezat pe mar-ginea patului, de unde m-am privit în oglinda comodei. Am văzut un chip speriat, resemnat, aproape de nerecunoscut. și atunci am știut că totul se terminase înainte să înceapă.

— Simona, iartă-mă! i-am șoptit minunatei făpturi, care nu înțelegea ce se întâmplă, de ce nu vin peste ea. Cred că ar fi mai bine să plec.

— Poftim? Ce spui acolo, dragul meu, te ții de glume? a exclamat ea, surprinsă. Hai, te mai aștept mult? Vino odată, că ard de dorință!

— Simona, tocmai am realizat că amândoi avem pe cineva care ne așteaptă acasă… Nu ar fi corect față de ei să facem asta…

— Cred că glumești, Liviu! s-a răstit ea deodată, devenind de-a dreptul furioasă. Spune-mi că totul e o glumă! Doar nu am ajuns până aici degeaba! E prea târziu să ne oprim acum!

— Ba nu e târziu, draga mea! Mai bine ne oprim acum decât să regretăm toată viața faptul că ne-am lăsat conduși de instinct. Ar fi păcat…

— Nu e corect ce faci, Liviu! Adevăratul păcat ar fi să ne întoarcem din drum acum, în ultima clipă, când suntem amândoi atât de aproape de fericire. Am așteptat atât până să ajungem aici… Hai, revino-ți în fire și vino lângă mine, îți promit că am să-ți îndeplinesc toate fanteziile!

Grea cumpănă! Trăiam momente care pentru alți bărbați, invitați să își satisfacă poftele carnale cu un exemplar feminin excepțional, ar fi însemnat raiul pe

Pământ. însă pentru mine nu era așa. Sau, mai corect, nu mai era așa. în câteva clipe, totul se schimbase. Conștiința mă îndemna să mă opresc, căci ulterior adulterului nu mi-aș mai fi putut privi niciodată soția iubită în ochi.

— Simona, simt că ai o dorință nebună, am rostit pe un ton duios. și aceeași dorință o am și eu, să știi. Pur și simplu, îmi vine să te sfâșii… Dar… Of, ce rău îmi pare că nu te-am întâlnit cu mult timp în urmă…

— Lasă poezia, că nu e momentul pentru așa ceva, Liviu! m-a întrerupt înfierbântata și pătimașa femeie. Trezește-te la realitate! Suntem amândoi, goi-pușcă, într-o cameră de hotel, și ne dorim cu disperare să facem dragoste! Asta e tot ce contează, nimic altceva!

— Of, Simona, draga mea, cine știe exact ce am fi putut fi în alt loc, în alte vremuri?

— Nimeni nu știe asta, însă îți spun eu exact ce am putea fi în locul ăsta, în clipa asta, Liviu: am putea fi doi îndrăgostiți care se contopesc cu pasiune până la epuizare. Asta vreau acum, să ne iubim o dată, și încă o dată, și încă o dată, până la extenuare. Vreau să simt din nou că trăiesc! Tu nu vrei să simți că trăiești din nou?

Din păcate însă pentru magnifica femeie, nu avea să simtă din nou că trăiește. și asta pentru că, agățându-mă cu încrâncenare de chipul frumos și blând al soției mele, care-mi revenea obsedant în minte, am reușit să rezist teribilei ispite.

— Chiar dacă simt o atracție atât de puternică pentru tine, Simona, adevărul este că încă îmi iubesc foarte mult soția, i-am mărturisit, cu voce stinsă.

— și?

— Simona, hai să nu ne mai prefacem, amândoi știm că nu am putea să o facem, recunoaște!

— Nu recunosc nimic, Liviu! s-a rățoit ea. știi bine că și eu îmi iubesc soțul, însă asta nu înseamnă că nu avem dreptul la câteva clipe de extaz, de fericire! Nimeni nu va ști nimic și, prin urmare, nimeni nu va suferi.

— Voi încerca să te uit cu timpul, draga mea! am încheiat eu cu o voce blândă. Nu știu dacă voi reuși, dar măcar voi încerca… Iartă-mă, nu pot să fac nimic…

între timp, mă îmbrăcasem și mă îndreptasem spre ușă. Am privit-o pentru ultima dată pe Simona și, în clipa aceea, m-am minunat de propria mea voință. Femeia arăta incredibil de stârnitor, era atât de apetisantă, încât numai un om nebun ar fi respins-o. Dar, după cum se pare, dragostea față de soție, față de familie, mă transformase într-un om nebun.

— Iartă-mă, Simona! am rugat-o iar, apoi, înainte să părăsesc camera de hotel, i-am repetat în mod retoric întrebarea: cine știe exact ce am fi putut fi în alt loc, în alte vremuri?

După întâmplarea cu pricina, Simona nu mi-a mai vorbit decât despre chestiuni strict legate de serviciu. De-abia îmi mai răspundea la salut, și asta cu voce stinsă. M-am temut ca nu cumva colegii de birou să aibă suspiciuni legate de atitudinea ei, vizibil ostilă față de mine, însă nimeni nu a bănuit nimic. Iar după vreo două-trei săptămâni, când ea a revenit la sentimente mai bune și am reluat discuțiile amicale, lucrurile au reintrat în normal. Ce bine!

Pe moment, am respirat ușurat. însă, după cum vă spuneam la începutul povestirii mele, în urmă cu o săptămână, atunci când am văzut-o ultima oară pe Simona, înainte de plecarea ei în delegație, ea mi-a aruncat o privire extrem de sugestivă. O privire care mi-a confirmat ceea ce știam deja: încă nu i-a trecut! încă mă dorește!

De atunci, Simona mi-a revenit adeseori în gânduri, cum, de altfel, îmi revenise, zile în șir, și după nefericita experiență din camera de hotel. M-am întors la viața de familie de dinainte, liniștită, dar fără sare și piper. Tot mai mult am senzația că nu trăiesc cu adevărat, ci doar supraviețuiesc.

Când va reapărea Simona în peisaj, peste câteva zile, nu știu ce va fi, mai ales dacă îmi va arunca din nou ocheadele acelea. Deocamdată, am rezistat în mod miraculos ispitei și sper să rezist în continuare. Dar recunosc: sunt vulnerabil.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News