Diferența de vârstă nu are importanță

Dacă salariul ar fi fost decent, toate mitocăniile din localul ăsta mi-ar fi fost relativ indiferente, dar, de la o vreme, începusem să nu le mai înghit. Fiind cea mai tânără dintre cele cinci ospătărițe, adeseori eram ținta privirilor pofticioase ale bărbaților. Sandu n-avea nimic comun cu lumea aceea pestriță care însuflețea atmosfera de la berărie.

Stătea la o masă retrasă, departe de privirile muncitorilor cheflii și bine-dispuși, care obișnuiau să ia „una mică”, după orele de program. îi cunoșteam destul de bine, fiindcă lucraseră vreme de o săptămână și ceva pentru nea Gelu la amenajarea interiorului berăriei. Printre figurile acelea aspre, nerase de câteva zile, Sandu (ulterior i-am aflat numele) făcea o notă distinctă. în ciuda părului grizonant (să tot fi avut vreo 40 de ani), avea privirea tinerească și foarte senină.

Trecea zilnic pe la noi, dar nu consuma bere după bere, ca majoritatea clienților, ci doar una-două. Un incident neplăcut a provocat prima mea discuție cu el. Unul dintre clienții de la masa alăturată s-a întrecut într-o zi cu gluma și mi-a pus mâna pe fund. Am țipat și, dând să mă apăr, am scăpat cele patru halbe de bere din mână.

— Pot să vă ajut? s-a oferit Sandu.

Recomandări

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

— Mulțumesc, dar cred că mă descurc, am zis eu, adunând cioburile de pe dușu-mea. I-aș zice una mitocanului…

— Mă ocup eu de această problemă, dacă nea Gelu este atât de indolent și nu ia măsuri, m-a asigurat el.

într-o clipă, s-a îndreptat spre masa bețivului și, fără să stea pe gânduri, i-a tras doi pumni zdraveni, de a căzut lat. Nu știu ce s-a întâmplat mai încolo. Cert este că, zăpăcită încă de cele petrecute, nu i-am mulțumit pentru că mă „salvase”. Am făcut-o mai târziu, când a rămas singur la masa respectivă.

— Domnișoară, era de datoria mea să intervin…

— în ce sens spuneți că era datoria dumneavoastră?

— în primul rând, fiindcă am văzut ce s-a petrecut. Ca bărbat, era normal să iau apărarea unei tinere care n-are altă vină decât că-i prea frumoasă prin comparație cu localul ăsta destul de sordid.

— Haide, domnu’ Sandu! a sărit nea Gelu, care era prin preajmă. înțeleg eu că dumneata ești cavaler, dar asta nu înseamnă să-mi vorbești de rău localul…

— Nea Gelu, te simți cumva cu musca pe căciulă? i-a răspuns Sandu. Eu mă refeream la anumiți clienți…

— Ce să fac? Clientul nostru, stăpânul nostru! De-aia se cheamă berărie, să intre omul, cine-o fi el, să consume, să se simtă bine…

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

— De acord, dar domnișoara nu face parte din consumație.

Nea Gelu a înghițit gălușca, i-a mulțumit pentru promptitudinea cu care m-a apărat și s-a retras la așa-zisul lui birou, o cămăruță unde bea de zor și juca pocher cu amicii lui. După incidentul cu bețivul, Sandu a mai rămas o jumătate de oră în berărie, apoi m-a chemat discret și, scuzându-se, mi-a spus că trebuie să plece.

— Ne mai vedem și mâine, domnișoară. Voi fi aici ca să te apăr de necazuri, a râs el, în timp ce-și aranja tacticos ochelarii pe nas.

Am dat din cap, neștiind ce să-i răspund. Ceva mă intimida la acest bărbat, trecut de prima tinerețe, dar atât de elegant și de stilat.

Am simțit asta și în zilele imediat următoare. Faptul că venea zilnic la noi nu i-a risipit misterul și nu m-a făcut să cred că era un consumator de bere înrăit, cum credea Ana, colega și prietena mea cea mai bună, care sesizase atracția mea pentru el și mă dojenise ca o soră mai mare.

— Bagă-ți mințile-n cap, că ăsta vine, te vrăjește și pleacă așa cum a venit! Dacă are nevastă și o grădiniță de copii prin bătătură?

— N-am observat să aibă verighetă… i-am răspuns eu, înciudată.

Ca un făcut parcă, un timp, Sandu a în-cetat să mai treacă pe la berărie. Absența lui m-a tulburat la fel de mult pe cât mă tulburaseră ochii lui când se intersecta-seră cu ai mei.

Recomandări

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

— Frumosul tău te-a uitat cam repede, nu? m-a întrebat Ana, într-o zi. Nici nu ți se potrivea ca vârstă… Tu ai 19 ani, iar el cred că e trecut bine de 40.

— Am înțeles, dragă, i-am zis, răutăcios, s-ar potrivi mai bine cu tine decât cu mine!.

— Doamne ferește, nu m-aș încurca niciodată cu un client! Sunt multe fraiere care ajung să-și piardă slujba din cauza vreunui profitor cu ochi frumoși…

Sandu se tot lăsa așteptat, în timp ce ochii mei îl căutau peste tot pe unde umblam. Dezamăgirea mea era mare. Aproape îmi pierdusem orice speranță când l-am zărit într-una din zile pe o bancă din parcul de peste drum de berăria unde lucram. Cu riscul de a-i crea o impresie greșită, l-am abordat cu tupeu:

— Ce mai faceți, domnu’ Sandu? Nu ați mai venit pe la noi…

— Timpul este de vină, ce să fac?! Acum, ieșisem pur și simplu la aer și ca să-mi mișc puțin picioarele. Am o muncă sedentară, care nu se prea potrivește cu firea mea. Mie îmi place mișcarea, dar nu prea am parte de ea.

— Eu am parte de prea multă mișcare! La serviciu sunt tot timpul în priză, cu atâția clienți.

— Dintre care unii mai sunt și nesimțiți…

— Deh, riscurile meseriei…

— Nu este meseria cea mai potrivită pentru dumneata…

— știu, domnu’ Sandu, dar unde să mă duc? Cine te mai angajează astăzi dacă nu ai pile?

— Te rog, spune-mi pe numele mic: Sandu.

— îl știam. L-am reținut din prima zi când mi l-ați spus.

— Serios? Atunci poate n-ar fi rău să te invit la o plimbare, evident, dacă și tu vrei asta…

— Cum să nu?! am sărit eu, bucuroasă. Astăzi e ziua mea liberă. Mi-ar face mare plăcere.

— Chiar și cu un bărbat mai în vârstă ca tine? știi cum sunt oamenii, comentează…

— Nu-mi pasă ce spun alții!

— și eu care mă temeam… Din cauza asta am și renunțat să mai trec pe la tine. Ajunsesem să mă balonez de la atâtea beri băute doar ca să am prilejul să…

— Vrei să spui că veneai la berărie doar ca să mă vezi?

Sandu a oftat și mi-a prins cu timiditate mâinile într-ale lui.

— știi, Maria, la vârsta mea e deplasat să-i spui unei puștoaice că o iubești. Cred că m-am îndrăgostit nebunește de tine din prima clipă când te-am văzut. Nu știu ce să fac…

M-a privit câteva clipe în ochi, apoi m-a îmbrățișat. Nu m-am opus. Tânjeam după mângâierile lui, ca după ceva ce-mi era aproape necesar. Descoperisem în mine, nici nu știam că există, o altă femeie, tandră, senzuală, diferită oarecum de fătuca de la berărie.

Nu simțisem acest lucru cu niciunul dintre puștanii de vârsta mea cu care mă întâlneam de obicei, când mergeam la un film sau la o cafea în oraș. Cei mai mulți erau cu figuri în cap și aere de intelectuali. Mă curtau și-mi aduceau flori până când aflau cu ce mă ocup. Sandu nu avea asemenea pretenții. Deși lucra ca mana-ger la o firmă mare din Timișoara, nu ținuse seamă nici de meseria mea, nici de faptul că eram o fată săracă de la țară.

în ziua aceea, după ce am continuat să vorbim vrute și nevrute, ne-am promis că ne vom revedea. Iubirea mea, a cărei mărturisire fusese îndelung amânată, a înflorit miraculos o lună mai târziu, când m-a invitat în apartamentul lui. Mi-a pregătit o cină romantică, cu șampanie și trandafiri roșii, apoi m-a invitat la dans. Tot atunci am făcut și dragoste. Eu, cu primul bărbat din viața mea, el, cu o fată tânără, fragedă și atât de inocentă. A fost minunat!

— Dar, Maria, nu mi-ai spus nimic despre asta… Mi-ai dăruit comoara ta cea mai de preț. De ce ai făcut asta?

— Pentru că ai ceva de vrăjitor în ochii aceștia strălucitori, am spus eu, sărutându-l cu patimă.

A doua zi, lucrând în tura de dimineață, m-am trezit cu el, pe la ora zece, la berărie. Era palid. L-am servit cu un suc, nu cu bere, ca de obicei, apoi m-am așezat surâzătoare la masa lui. Aflasem că, de fapt, nu-i plăcea berea, comanda câte o halbă doar ca să nu bată la ochi.

— Oricum, i-ai bătut la ochi colegei mele, Ana. Dar este minunat tot ce s-a petrecut între noi. Nu-i așa, iubitule?

— Da, este minunat, a oftat el.

M-a speriat puțin. Prea multă tristețe, una deosebit de ciudată, se ascundea în oftatul acela. Ca și în vorbele pe care le-a spus chiar atunci, în seara când am făcut dragoste.

— Oare chiar este bine că se întâmplă toate astea?

— Sandu, te îndoiești de iubirea mea? Crezi că este doar capriciul unei adolescente?

— Nu cred asta, Maria. Nu mă îndoiesc nici de iubirea ta, nici de a mea. Mă tem însă ca iubirea mea să nu-ți provoace suferință…

— Doar lipsa ei mi-ar putea provoca suferință, dragul meu. Te implor, nu mai spune niciodată asemenea vorbe triste. Bănuiesc eu ce prostii îți trec prin minte. Parcă ai fi Ana. Ea zice că sunt prea tânără pentru tine.

— Are dreptate, să știi..

— Nu-mi pasă nici de cei care bârfesc în urma noastră, nici de prietenii mei care mă condamnă și spun că stau cu tine doar din interes.

— în clipa asta, nici mie nu-mi mai pasă! mi-a spus el, sărutându-mă pe frunte. Dar tu ești atât de frumoasă… Niciodată n-am văzut ochi mai frumoși. și nici nu cred că există.

— Ochii aceștia te iubesc pe tine, Sandu!

Din clipa aceea, mi-a jurat că nu se va mai lăsa bântuit de gânduri triste legate de diferența de vârstă dintre noi. într-o zi, întâlnindu-mă în oraș cu sora mea Ileana, venită cu treburi la Timișoara, i-am povestit de-a fir-a păr întreaga istorie. Sora mea, aflând că am un iubit de 40 de ani (atât îmi spusese Sandu că avea), nu s-a arătat nici indignată, nici luată prin surprindere:

— La urma urmei, tata era mai mare ca mama cu 15 ani. Dacă s-au despărțit, nu ăsta a fost motivul.

Da, așa stăteau lucrurile. în ciuda dife-renței respective, tata o înșela sistematic pe biata mama, iar într-o zi, a fugit de acasă cu una și mai tânără. Nu vârsta conta pentru mine, ci iubirea. Iar eu și Sandu ne iubeam cu adevărat și de aceea credeam cu sfințenie în fericirea mea alături de el, ca soție. Deocamdată, nu zisese nimic despre asta.

— Nu fi grăbită, mi-a zis Ileana. Abia v-ați cunoscut. Sunt convinsă că o să te ceară în căsătorie destul de repede. N-ar strica să-l aduci pe la noi, să i-l prezinți mamei. Asta l-ar putea determina să facă mai repede pasul decisiv.

— Crezi tu asta?

— Sunt sigură. Bărbații nu reacționează decât atunci când îi strângi cu ușa.

Cu Sandu mă vedeam zilnic. Mă iubea mult, dar era mai reținut decât doream eu. Mă bucuram că mă respectă și că mă răsfață. însă tăcerea și ezitările lui mă în-tristau. într-o zi, i-am spus direct că aș vrea să ne căsătorim. A rămas blocat, neștiind ce să-mi răspundă.

— Nu cred că se poate, Maria. M-ai luat prea repede, să mai amânăm un pic…

— Credeam că mă iubești! am spus eu, țuguindu-mi dezamăgită buzele.

— Te iubesc, dar nu mă obișnuiesc cu ideea că tu ești tânără și frumoasă ca un boboc de floare, iar eu… Te-am mințit Maria, când ți-am spus că am 40 de ani. Tu mi-ai dat mai puțin, dar, în realitate, am 46 de ani…

— 40 ori 46 e totuna! Ăsta era marele secret?

— Credeam că te scandalizezL.Nu înțelegi că, atunci când tu vei avea 50 de ani, eu voi fi un boșorog în adevăratul sens al cuvântului?

— Poți avea și o sută de ani! Cât sunt cu tine, te voi urma orbește!

— Așa spui acum, dar am eu siguranța că nu pleci mâine de lângă mine?

— Pune-mă la încercare! începând de azi… am dat eu să-i răspund, invitându-l lasciv în patul nebuniilor noastre.

Ideea mea l-a făcut să surâdă trist.

— Tu vei rămâne multă vreme energică la capitolul ăsta. Dar eu?

— Iubitule, treaba asta depinde și de mine! i-am strigat. Cu o soție ca mine, n-o să-ți pierzi tu energiile astea niciodată. Sunt gata să jur asta!

I-am dezvăluit apoi planul meu de a-l prezenta părinților. Nu a refuzat invitația, ba chiar s-a arătat încântat.

Mama și frații mei s-au purtat frumos, fără a forța nota cu aluzii la căsătoria noastră. Nu cred să fi considerat aluzie mărturisirile mamei despre căsătoria ei nefericită. Ea voia, de fapt, să îi explice cum se făcea de era așa de tânără.

— Dacă m-am măritat de mică… N-aveam decât 16 ani. Pe toți i-am născut până la 20 de ani. și acum, la 41 de ani, sunt deja bunică și cred c-o să apuc să fiu și străbunică. Poate și stră-străbunică…

Acum, Sandu nu se mai simte prost că are o soacră mai tânără ca el. Stă alături de mine și-mi citește scrisoarea pe care tocmai intenționez să v-o trimit. și suntem amândoi fericiți pentru faptul că am acordat încredere iubirii dintre noi, că am prețuit sentimentele care ne-au înflăcărat.

Urmărește-ne pe Google News