Am divorțat fiindcă vorbea prea mult(e) la telefon

Eu și Nicoleta ne-am căsătorit în urmă cu trei ani, din dragoste. Mare dragoste. Putea să ia lumea foc, noi doi nu mai vedeam, nu mai auzeam absolut nimic în jurul nostru. Când și-au dat seama ai noștri că suntem pe punctul de a renunța la facultate fiindcă nu aveam timp să petrecem destule ore împreună, au hotărât să ne unească destinele, ca să nu ne dăm singuri viețile peste cap. Asta era și intenția noastră, de altfel, dar părinții ne îndemnaseră s-o luăm mai încet, fiindcă e prea devreme, sun-tem prea tineri pentru o asemenea decizie, avem alte priorități, să învățăm, bla, bla, bla.

Acum, ajunseseră ei să ne roage să ne căsătorim. Iar noi nici nu așteptam altceva. Ne-am căsătorit, ce-i drept, dar de renunțat la facultate, tot am renunțat, amândoi, spre disperarea alor noștri. Adevărul e că nici nu ne prea plăcea cartea, mai mult de gura lor ne înscriseserăm la o facultate particulară.

— Găsim noi ceva, nu murim de foame, așa-i? am zis eu, întorcându-mă spre Nicoleta, când ai noștri au făcut consiliu de familie și ne-au pus la zid.

— Totul e să vrei, mi-a răspuns ea, scurt și concis.

— Treaba voastră, ne-a amenințat socru-meu, dar să știți că de la noi nu mai vedeți un ban. Să vă luați adio de la pușculiță, dacă nu sunteți în stare să faceți o facultate, să fiți și voi cineva pe lumea asta…

Recomandări

Dincolo de cuvinte. Trei specialiști analizează pentru Libertatea limbajul nonverbal al lui Volodimir Zelenski și Donald Trump în confruntarea din Biroul Oval

Săracii de ei credeau că toată viața unui om stă în hârtia aia care te numea inginer sau profesor! Ca să le dovedim că se înșală, ne-am angajat imediat la o firmă de publicitate. Eram buni amân-doi, am pus la punct niște șmecherii prin care convingeam clienții să scoată banul. Am început să câștigăm binișor și totul ne-ar fi mers strună dacă firma aia nu se dizolva, fiindcă directorii făcuseră niște mânării.

Așa că, până să ne obișnuim noi cu succesul în câmpia muncii, am ajuns șomeri. De frică să nu ne boscorodească părinții, am dat din coate și am căutat cu disperare un alt loc în care să ne bucurăm lunar de leafă. Eu am fost mai norocos, căci mi-am găsit în scurtă vreme un post la o altă firmă. Pe Nicoleta însă nu au vrut-o, căci aveau destul personal.

— E o chestiune de zile până găsim ceva și pentru tine, mi-am consolat eu nevasta. Ăștia au fost niște proști că nu te-au angajat, pierderea e a lor, nu a ta.

— Nu contează, mi-a răspuns ea, senină. In timpul ăsta, o să aranjez un pic casa. O să pun perdelele alea pri-mite la nuntă, o să fac niște pernuțe colorate pentru canapea, ca să înviorez atmosfera. Așa că nu te îngrijora, n-am timp să mă gândesc la șomaj și să cad în vreo depresie.

Recomandări

Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze acordul pentru resurse naturale. Dialog extrem de tensionat între cei doi lideri: „Ori încheiați o înțelegere, ori ne retragem. Te joci cu WW3” | VIDEO

Nevastă-mea nu a căzut în depresie, dar nici n-a mutat vreun ac din loc, în casa noastră. Nu știu ce făcea toată ziua, că, atunci când veneam acasă, o găseam pe canapea, cu o revistă în față și cu scrumiera plină cu mucuri de țigări. Luam scrumiera și o goleam, ținând-o departe, să nu-mi ajungă mirosul puturos la nas, căci eu nu fumez și nici nu-mi place să simt fum de țigară în jurul meu. Oricât am încercat, n-am reușit s-o dezvăț pe Nicoleta de acest obicei. După o săptămână, timp în care n-am văzut nicio schimbare prin casă, ba, dimpotrivă, dezordinea creștea ca mușchiul pe copac, am întrebat-o dacă nu se apucă de ce-mi zisese.

— A, da, și-a amintit ea, brusc. Deocamdată n-am chef. Aștept să-mi vină inspirația.

— Bun, dar de căutat, îți cauți ceva de lucru?

— Hai, nu fi rău, pisoi, abia a trecut o săptămână…

Avea un stil de a se pisici că mă dădea gata. Asta-mi plăcea teribil la ea. Că știa când să fie serioasă și când să se folosească de farmecele personale. De-asta au femeile câștig de cauză aproape întotdeauna: fiindcă au acest atu în mânecă, pisiceala. Numai că unele nu știu decât să fie mâțe.

Așadar, Nicoleta a rămas în continuare acasă. Îmi zicea că își ocupă timpul într-un mod destul de plăcut și util, că citește.

Recomandări

Cele mai dure replici din discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski din Biroul Oval: „Vă jucați cu viețile a milioane de oameni”

— Mă gândesc să mă apuc să scriu ceva, să profit de răgazul ăsta din viața mea…

— Poți să faci ce vrei, pisoi.

Ei, cam asta a și făcut, adică ceea ce a vrut. A trecut așa vreo jumătate de an, timp în care a început să scrie cică un roman, la calculatorul pe care ni-l cumpăraserăm la mâna a treia. Dar mi-a interzis să mă uit în fișierul ei, îl parolase.

— Vreau să-mi citești creația doar când va fi gata. Dacă nu e bună și mă descurajezi?

Eram foarte mândru de Nicoleta și, într-o seară, la o petrecere, i-am spus unui amic că ea scrie o carte.

— Despre cum faceți voi sex, nu? a întrebat amicul meu, aflat într-un moment de abțiguială.

— Adică tu știi despre ce e vorba în carte? Cred că bați câmpii…

— Ba bine că nu! Nu stă toată ziua nevastă-ta de vorbă cu nevastă-mea la telefon și-i povestește ce faceți voi noaptea? Din cauza asta cred că subiectul cărții tot sexul trebuie să fie…

Amicul s-a îndepărtat râzând, fără să-și dea seama ce temă gravă de gândire îmi dăduse. N-am mai deschis gura toată seara. Nicoleta a observat și m-a scos pe balcon, cerându-mi explicații.

— Auzi, am luat-o eu din scurt, tu vorbești cu cineva despre viața noastră sexuală?

A urmat un moment de liniște, după care Nicoleta a răspuns repede:

— Ce zici tu acolo? Ce te-a apucat? Ai băut prea mult!

M-am mulțumit cu acest răspuns și, deși amicul acela al meu îmi dăduse un amănunt „picant” al modului nostru de a face dragoste, mi-am zis că l-o fi spus la ghiceală, că doar nu eram singurul cuplu care făcea dragoste în acea poziție. Într-o zi însă, am ajuns mai devreme acasă. Voiam să-i fac o surpriză Nicoletei, îi luasem trandafiri și intenționam să mă strecor tiptil în sufragerie și s-o surprind. Dar după ce am închis ușa de la intrare, am rămas nemișcat: din sufragerie se auzea vocea soției mele: o voce vulgară, necunoscută mie. Din când în când, râdea, pe un ton gutural. Nu avea nimic din râsul pe care-l știam eu. Am tras cu urechea la ceea ce spunea. Nu m-am putut abține.

— Dragă, e ca un armăsar, zău! Nu știu dacă dorm câteva ore pe noapte. Da, de câteva ori… Ei, nici nu le-am mai numărat. Da, bineînțeles că te-nvăț…

Carevasăzică, vorbea la telefon. N-ar fi fost nicio nenorocire, numai că povestea ce făceam noi noaptea, iar ăsta nu mi s-a părut un lucru corect. Sunt bărbați care se laudă cu aventurile lor, povestesc în gura mare ce figuri experte practică, dar mie mi s-a părut că actul sexual e ceva care îi privește doar pe cei implicați, nu pe toată lumea. Nu este drept ca un străin, fie el și prieten, să afle cum îmi manifest eu dragostea. Ei bine, Nicoleta divulga intimitățile noastre cu o satisfacție vul-gară! Am vrut să intru peste ea, s-o oblig să închidă telefonul, dar m-am abținut. Dacă aș fi surprins-o, probabil că ar fi schimbat vorba și pe urmă n-ar fi recunoscut nimic. Așa că am ieșit ușurel din casă și am revenit, cu tam-tam. După cum bănuisem, nevasta mea ședea cuminte pe canapea, răs-foind o revistă. Nici vorbă de telefon.

— Pisoi, ce surpriză mi-ai făcut cu trandafirii ăștia! a exclamat ea și m-a îmbrățișat.

— M-am gândit că or să-ți placă…

— Te-ai gândit bine. Mulțumesc!

— Azi am scăpat mai repede. Ce făceai?

— A, nimic… Mă uitam pe prostia asta de revistă.

Exact așa cum bănuisem: nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Îi priveam chipul și, dacă n-aș fi auzit-o cu cinci minute mai devreme, aș fi jurat că asta făcuse toată ziua, răsfoise reviste. Atunci mi-a pătruns în suflet îndoiala. Dacă putea să mă mintă, cu seninătatea aceea pe figură, fără să clipească măcar, însemna că putea fi în stare de orice. Câteva zile mai târziu,

aveam să mai primesc o lovitură: factura la telefon era de aproape 400 de lei!

— Ce s-a întâmplat, pisoi? am întrebat-o, adoptând cel mai naiv ton de care eram în stare. Ai vorbit atât de mult la mobil? Ai doar atâtea minute gratu-ite…

— Eu? s-a mirat ea. Nu, cum să vorbesc? Am sunat doar de câteva ori, pentru interviuri. Atât! Mai ales că nu ne prea dă mâna să facem risipă de bani… Trebuie să fie greșeala ăstora de la telefoane, ne-au încărcat nota cum au vrut ei…

— Păi, în cazul ăsta, mă duc să fac reclamație, să cer desfășurătorul! Ce cred ei, că-și bat joc de noi?

— Nu, nu, s-a grăbit Nicoleta să mă tempereze. știi bine că n-ai câștig de cauză cu hoții ăștia! Chiar dacă ai dreptatea de partea ta, tot trebuie să plătești. Ba mai plătești și penalizare… Eu zic că mai bine achităm nota, așa umflată cum e. Ce să ne mai facem nervi, că tot acolo ajungem. Cu ăștia n-o scoți la capăt. Dar dacă data viitoare iar vine factura tot așa mare, schimbăm rețeaua. De fapt, asta ar trebui sa facem…

Fiecare cuvânt de-al ei mi se înfigea în suflet, ca o săgeată otrăvită. Asta era Nicoleta, fata pe care-o iubeam? O mincinoasă? O persoană lipsită de scrupule, care povestea oricui voia să asculte cele mai intime lucruri secretele noastre? Era cumplit, dar asta era realitatea.

Mi-am zis că poate trece printr-o perioadă de criză, deși nu avea nicio scuză pentru ceea ce făcea. I-am acordat totuși circumstanțe atenuante, pentru că o iubeam. Iar când iubești, ești în stare să accepți că negrul e alb și invers. Mi-am zis că, dacă o să-i găsesc un serviciu, n-o să mai aibă timp de prostii. Drept urmare, m-am zbătut în stânga și-n dreapta și i-am găsit un post bunicel, la firma unui amic de-al meu.

Nicoleta a fost entuziasmată și, timp de vreo două luni, nota la telefon a înregistrat cote aproape normale.

Am răsuflat ușurat. Mi-am zis că și-a revenit și eram foarte fericit când, într-o zi, mă sună directorul firmei la care lucra nevastă-mea. — Să nu te superi, Mariane, mi-a zis el, jenat. Te apreciez foarte mult, dar trebuie să-ți spun că n-o mai pot ține pe soția ta în firmă… Stă numai pe telefonul fix toată ziua. Nu numai că nu face altceva, dar vorbește și destul de tare, îi deranjează pe ceilalți colegi. Și ar mai fi un lucru…

— Care?

— Nu știu cu cine vorbește, dar povestește despre viața voastră de acasă. Îți dai seama că e destul de neplăcut…

Așadar, de aceea nu mai venise nota încărcată la mobilul ei, pentru că soția mea se hotărâse să le facă altora pagubă. Era mai rău ca la început, căci acum afla tot mai multă lume despre viața noastră intimă. Trebuia să am neapărat o discuție cu ea.

— Nicoleta, așa nu se mai poate și trebuie să vorbim.

— Ce nu se mai poate, pisoi? Idiotul ăla ți-a spus de ce m-a concediat? Te-a informat că s-a dat la mine? A avut curajul s-o recunoască sau a inventat cine știe ce?

Avea chipul senin, angelic, care mi-era deja cunoscut. Înspăimântat de-a dreptul, m-am întrebat de câte ori mă mai mințise oare până atunci, iar eu nici măcar n-o bănuisem vreodată, avusesem încredere în ea!

— Nicoleta, situația e gravă. și eu te-am auzit, să știi…

— Ce-ai auzit și tu, pisoi? Nu înțeleg!

— Haide, nu te mai preface! și eu am auzit cum vorbeai la telefon, modul cum vorbeai despre noi doi… Reacția ei a fost neașteptată.

— Vrei să spui că m-ai spionat? Că ai stat după ușă, trăgând cu urechea? Cum ai putut face așa ceva? Cum ți-ai permis?

Atacul era puternic, nu-mi venea să cred, mă luase prin surprindere. Mă așteptasem să izbucnească în plâns, să-și ceară iertare, să spună că a greșit. Dar când colo, tot ea era ofuscată că, vezi, Doamne, îi ascultasem pe ascuns convorbirile particulare.

— Nicoleta, tu nu-nțelegi că sunt intimități din viața noastră? Oamenii râd când le aud, se amuză, abia așteaptă să aibă ce bârfi, să ne arate cu degetul… Cum să-i povestești unei străine de câte ori am făcut dragoste? De ce aduci toată lumea în patul nostru? Eu nu-ți mai sunt de ajuns? Nu pot accepta așa ceva! Vreau să divorțăm! Nu doar din cauza asta, ci și fiindcă mă minți în față!

— Te-am mințit eu vreodată? Când te-am mințit?

I-am povestit atunci cum mă întorsesem din drum, cu trandafirii, pe vârfurile picioarelor. Dar ea a rămas tot cu clonțul mare. Atunci am făcut ce n-aș fi crezut că am să fac vreodată în viața mea: să lovesc o femeie. I-am tras o palmă, strigând la ea:

— Taci! Gata! Să nu mai aud o vorbă!

și-a pus mâna pe obrazul lovit și a râs, după care a ieșit din casă. Înainte de a pleca, mi-a aruncat, printre dinți:

— O să-ți iasă pe nas palma asta! S-a dus la Institutul de Medicină Legală, dar n-a avut câștig de cauză. Nu-i rămăsese nici măcar o urmă modestă pe obraz. Furioasă, s-a întors să-și ia lucrurile și atunci a încercat să-mi spună din nou că nu e nimic adevărat. Mi-am astupat urechile și am ieșit din cameră.

Am divorțat două luni mai târziu. Dar n-am de gând să rămân burlac. O să mă însor iar cândva, dar, înainte să fac pasul ăsta, am să verific cum, cât și ce vorbește viitoarea mea soție la telefon.

Urmărește-ne pe Google News