A încăput pe mâna unui vânzător de zestre

A avut un soț pe cinste Alexandra, nepoata mea. Pe Cristian, care i-a făcut o viață senină și cât de cât îndestulată. I l-a făcut și pe Ovidiu, un băiat frumușel foc și deștept, care, la opt ani, când s-a petrecut nenorocirea în casa lor, a uimit pe toată lumea cu purtarea lui de om mare. N-a vărsat o lacrimă, dar nici n-a vorbit cu nimeni și n-a vrut să bage nimic în gură, timp de trei zile.

Nenorocirea a fost că bietul Cristian s-a dus într-o dimineață dintre noi. S-a sculat omul din pat, a intrat în bucătărie să-și facă o cafea și, când să pună ibricul pe foc, a căzut secerat de o congestie cerebrală. Nici nu împlinise 35 de ani.

Așa s-a trezit nepoată-mea văduvă peste noapte. îmi făceam griji pentru sănătatea ei, dar nu și pentru situația materială. Căci îi rămâneau o căsuță frumoasă, la marginea Bucureștiului, și niște bani în bancă, un cont pe numele ei și-al soțului, iar altul, pe numele copilului, bani care aveau să-l aștepte și să facă pui, până ce Ovidiu avea să atingă vârsta majoratului.

Nu rămâneau singuri, mai era în casă și Steliana, soră-mea, mama Alexandrei, să aibă grijă de ei. Mai eram și eu, să dau o mână de ajutor, căci locuiam foarte aproape. Ne gândeam că, după o vreme, avea să treacă durerea, iar Alexandra urma să-și reia viața firească. Dar nu s-a întâmplat așa…

Recomandări

Dincolo de cuvinte. Trei specialiști analizează pentru Libertatea limbajul nonverbal al lui Volodimir Zelenski și Donald Trump în confruntarea din Biroul Oval

La praznicul de după înmormântarea lui Cristian, care avusese mulți prieteni, a apărut Eusebiu, un bărbat arătos și țanțoș, care se purta de parcă ar fi făcut parte din familie. Fusese chemat de fratele lui Cristian, ca vechi prieten și coleg de liceu al lor. Ei bine, tocmai acest Eusebiu a ținut să-i facă elogiul răposatului, cu vorbe meșteșugite, de plângea toată lumea. A luat loc la masă lângă Alexandra și cumnatul ei, le-a vorbit întruna, s-a ocupat de desfăcutul sticlelor cu vin, de ziceai că e de-al casei de când lumea, deși pășea acolo pentru prima oară, iar Alexandra habar nu avusese de existența lui până atunci.

Așa impresie i-a făcut Alexandrei, încât, la sfârșitul praznicului, când s-a ridicat să plece, printre ultimii oaspeți, i-a umplut câteva sacoșe cu mâncare și vin.

— Stimată doamnă, i-a spus el Alexandrei, când să iasă pe ușă, vă rog din suflet, dați-mi voie să mai trec să vă văd, să-l văd pe Ovidiu… Seamănă atât de mult cu Cristian… știți, am ținut enorm unul la altul, deși viața ne-a îndepărtat în ultimii ani… Aș dori foarte mult să-i fiu de folos familiei lui.

— Cu plăcere! a răspuns ea, cu lacrimi în ochi.

și uite așa s-a insinuat Eusebiu în casa lor. 0 înveselea pe nepoată-mea cu vorbele lui spumoase, o curta pe maică-sa, îl ducea pe Ovidiu la filme și la meciuri. Fetele începeau să cadă în admirația lui. Dar eu nu-l plăceam. Simțeam ceva fals, teatral în purtarea lui, dar nu îndrăzneam să le-o spun. Cred că și Ovidiu simțea la fel, fiindcă răspundea cu rezervă gesturilor lui generoase.

Recomandări

Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze acordul pentru resurse naturale. Dialog extrem de tensionat între cei doi lideri: „Ori încheiați o înțelegere, ori ne retragem. Te joci cu WW3” | VIDEO

Când am remarcat că vizitele lui se întețesc, l-am sunat pe fratele lui Cristian și m-am interesat discret despre trecutul lui. M-au cam îngrijorat cele aflate. Tatăl lui Eusebiu fusese mare ștab prin anii ’80, iar el era copil înfiat. Nu prea se omorâse cu învățătura, nici cu munca, dar nici nu era nevoie, căci taică-său îl însurase cu o fiică de director general din nu știu ce minister.

Căsătoria aceasta îi deschidea perspective de carieră și îi oferea un trai comod. Din motive de el știute, ajunsese la cuțite cu rudele nevestei și, în cele din urmă, chiar cu ea. Motivele divorțului fuseseră, după el, infidelitatea și gura rea a fostei soții, care pretindea că era un bărbat de nimic. în orice caz, divorțul fusese gălăgios și, în urma lui, Eusebiu se exilase în provincie; îl trimisese taică-său, supărat că-i făcuse numele de râs. De atunci, Eusebiu rupsese relațiile cu foștii amici. Revenea acum în lume, după șapte ani de izolare.

— Dar tu, din câte l-ai cunoscut, ce zici, e om cumsecade? l-am întrebat pe fostul cumnat al Carolinei.

— Ce să-ți spun, tanti Rodica, era cam hahaleră, cam zburdalnic pe vremea liceu-lui și mai încolo, când mergeam împreună la chefuri. Dar sunt ani de-atunci, se mai schimbă omul. E pus pe fapte mari, zice că a venit să-și înceapă o afacere mare în București. Așa o fi.

Recomandări

Cele mai dure replici din discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski din Biroul Oval: „Vă jucați cu viețile a milioane de oameni”

Cum s-a împlinit anul de doliu, s-a și pus problema căsătoriei. Am încercat să-mi conving nepoata să nu se pripească. Dar nu ea era cea care se pripea, ci maică-sa, care-l privea pe viitorul ei ginere ca pe un înger.

— Ce vrei, Rodico? s-a răstit ea la mine. Să dea fii-mea cu piciorul la așa un noroc și să rămână văduvă o viață întreagă? Unde mai găsește ea un soț așa de grijuliu ca Eusebiu? Mai bine vezi-ți de viața ta!

— Atent o fi, n-am ce zice. Dar grijuliu? Ia spune-mi, are un serviciu?

— Are chiar mai mult, dragă, are o afacere, o firmă mare. în privința asta, nu-i purta de grijă Alexandrei. și pe urmă, de-ai ști cât o iubește… Iar după Ovidiu e topit, ce mai! Toate poftele i le face.

— Dar Ovidiu?

— Ei, mai e îmbufnat când și când, dar e copil, ce să-i faci? 0 să se obișnuiască el cu un tată vitreg. E mai bine decât să rămână orfan.

Am încercat să stau de vorbă și cu nepoată-mea.

— îl iubești, Alexandra?

— îi sunt recunoscătoare, tușă, că a fost lângă mine în necazul ăsta. Mi-e drag să-l văd cum se străduiește pentru noi.

N-am avut încotro, a trebuit să înghit gălușca. Poate că, cine știe, ele aveau dreptate, iar eu îmi făceam griji de pomană. Aveam să mă conving în timp că instinctul nu mă înșelase.

Eusebiu și-a luat în primire rolul capului de familie. Elegant, politicos și binevoitor, dădea impresia că e bărbatul cel mai potrivit pentru Alexandra și tatăl cel mai bun pentru Ovidiu. în casa lor păreau să domnească liniștea și pacea.

Dar după câteva luni, am observat vagi semne de îngrijorare pe fața Stelianei, care-și tot găsea drum pe la mine, și m-am hotărât că ar fi cazul s-o întreb ce are pe suflet.

— Ce-i, Steliano, ce te frământă?

— Nimica, soră, doar că fii-mea e cam abătută și nu-mi spune ce are.

— Dar Eusebiu cum se poartă cu ea?

— Lapte și miere, de asta nu prea înțeleg.

— Poate o fi Ovidiu pricina.

— Poate, că nu mai prea se ține de școală și-a luat un morman de note proaste.

— și nu faceți nimic?

— Păi, ce să facem? Eusebiu zice să-l lăsăm în pace, că e copil și trebuie să se joace, să alerge în aer liber, nu să stea în casă, cu nasul în carte.

0 săptămână mai târziu, am fost invitată la ei, într-o seară. Ovidiu m-a tras de mânecă în bucătărie și mi-a șoptit, în mare secret:

— știi, tanti Rodica, Eusebiu e obsedat sexual!

— Ce? Ce-s trăsnăile astea? De unde știi tu asemenea vorbe?

— I le-a spus mama, că s-au certat cu voce joasă în dormitor, da’ eu tot i-am auzit.

— și ce-și ziceau?

— Păi a găsit ea niște reviste de-ale lui și-l întreba ce-s scârboșeniile astea, de ce-i trebuie și le ține ascunse prin colțuri, ca să le găsesc eu. Iar el îi spunea că alți bărbați umblă haihui, adică pe la alte femei, înțelegi tu, mătușă… și că ea, mama, să fie mulțumită că el nu-i din ăia.

— înțeleg eu, dar de unde înțelegi tu?

— Cum de unde? Mai aflu și eu de la școală. și știi, mama a aruncat revistele alea, da’ eu tot am văzut una. Mi-a arătat-o Eusebiu. Da’ să nu mă spui!

Nu mi-a plăcut ce-am auzit și iar am încercat să trag semnalul de alarmă. Dar soră-mea s-a rățoit la mine, m-a acuzat că mă folosesc de bazaconiile unui copil ca să-i găsesc nod în papură ginerelui ei și mi-a interzis să mai bag fitile în casa lor.

0 vreme, n-a mai trecut pe la mine. Mai primeam câte un telefon de politețe de la ei și atât. Așa că am stat cuminte în banca mea, cu sufletul încărcat de griji.

Dar într-o bună zi, m-am pomenit cu soră-mea la ușă. Avea o față răvășită, de mi-a sărit inima din loc.

— Ce-i cu tine? Ce-ai pățit?

— Ce să fie, Rodico? Nu-i bine deloc. știu și eu? Poate ai avut dreptate, pe undeva, deși nu mi-e prea ușor să recunosc asta…

Tot de la ea am aflat că Eusebiu schimbase foaia, devenise zbir în casă, cu ea și Alexandra. Iar pe Ovidiu îl îndemna să chiulească de la școală și îi băga tot felul de prostii în cap. Când nevastă-sa protesta, temătoare, îi răspundea că știe el ce face, că vrea să iasă un bărbat adevărat din copilul ăsta, nu un papă-lapte tocilar, fiind-că trăim vremuri grele și trebuie să se deprindă mai mult cu viața, decât cu buchia cărții.

— Aseară i-a cerut Alexandrei să scoată banii din contul băiatului, că cică are mare nevoie pentru firmă. Fiică-mea a refuzat și el i-a tras o palmă. Aoleu, soro, mă doare sufletul s-o văd așa abătută! Nu știu ce să mai fac, crede-mă…

— Deh, Steliano, v-ați făcut-o cu mâna voastră. Crede-mă, nu mă bucură absolut

deloc faptul că am avut dreptate și îmi pare tare rău de ce i se întâmplă nepoatei mele. Dar de ce nu dă Alexandra divorț?

— Cum să dea? Pentru o palmă? și, pe urmă, nu-i așa ușor să scăpăm de el. Tare mă tem că o să ne pomenim și aruncate în stradă!

— Cum așa?

— Ceasul rău, soro! Nu ți-am zis, dar Alexandra a pus casa și pe numele lui, el i-a cerut-o, ca dovadă de iubire și încredere din partea ei. Deja bate apropouri că vrea să vândă casa asta, să se mute în centru, iar eu să locuiesc aici, la tine.

— Da’ bani aduce în casă? – Păi, cheltuia cu noi, înainte de căsătorie. După aia, n-a fost nevoie, că pân-acum au tocat banii rămași de la bietul Cristian… Ce ne facem, soro? Sunt disperată, nu știu încotro s-o apuc…

— Păi ar trebui să răbdați, Steliano! Că singure v-ați băgat în belea tu și Alexandra! Dar mi-e milă de Ovidiu, că el n-are nicio vină, săracul de el! Eusebiu vrea să scoată un tălâmb din el, ca să n-aibă rival la moșteniri, îți zic eu! Se pri-cepe de minune, fiindcă știe cu ce prostii să-i fie pe plac și să-l ducă mai târziu de nas după cum o vrea. Bine, o să mă gândesc ce să facem, că nu-i lucru ușor. Trebuie să existe o soluție, numai că n-o să fie ușor, individul ăsta e uns cu toate alifiile, eu mi-am dat seama de la început.

Dar ce puteam eu să fac? Mi-era limpede că Eusebiu era grăbit să pună mâna pe averea lor. Nu trecuseră nici doi ani de la căsătoria lor și lupul își arăta colții. Singura soluție era să-l mușcăm și noi, dar cum? Cine ne putea ajuta? M-am gândit din nou la Laurențiu, fratele bietului Cristian. Măcar pentru nepotul lui să facă ceva. Mi-era cam rușine să apelez iar la el, fiindcă Eusebiu avusese grijă să rupă relațiile cu familia vechiului amic. Nici măcar pe Ovidiu nu-l mai lăsa să-și viziteze unchiul. Dar cum n-aveam altă scăpare, mi-am făcut curaj și am trecut la fapte. I-am povestit totul lui Laurențiu și

l-am rugat, cu lacrimi în ochi, să ne ajute.

— 0 fac pentru Ovidiu, să știi. Mi-e milă de Alexandra, dar firea ei slabă a adus-o aici. știu că l-a iubit pe frate-meu, însă putea să mai aștepte… încerc să vă ajut, ce să fac? Sper să nu fie prea greu să-l prindem pe Eusebiu cu mâța-n sac. Trebuie să aibă el un punct slab.

— Ce ai de gând?

— Să-i scormonesc prin viață, că se vede treaba că nu s-a schimbat și că umblă tot cu șmecherii, ca pe vremuri. 0 să iau legătura cu golanii din tinerețea noastră, oi da eu de-un fir.

El știe ce-a făcut și ce-a dres, oricum, a izbutit. M-a sunat într-o seară și mi-a spus:

— Gata, tanti Rodica, am prins vulpea, mâine dimineață ajunge-n sac, adică la zdup!

Laurențiu avusese noroc în cercetările lui și nici nu fusese greu să obțină informații. Mergând pe firul apei, descoperise marea afacere cu care se ocupa acum Eusebiu. Firma era un depozit, unde aduna, împreună cu doi „parteneri”, marfă de contrabandă și-o vindea unor magazine. Dar cum condițiile se cam înăspriseră de când cu evaziunea fiscală generalizată, la care se dedulciseră o mulțime de patroni de firme, îi era din ce în ce mai greu să-și sporească afacerea.

Se împrumutase cu bani de la toate cunoștințele, fără să-i dea înapoi, și multă lume dorea să-l vadă după gratii. De aceea nu i-a fost greu să aducă dovezi și să implice poliția în toată afacerea asta.

Așa am scăpat cu bine din necazul ăsta. Eusebiu a primit o „locuință” nouă, numai a lui, pentru zece ani. Iar Alexandra, trezită parcă dintr-un somn urât, a divorțat rapid, a vândut casa și a cumpărat o alta, în alt cartier. S-au străduit și ea, și maică-sa, să-l scoată pe Ovidiu la lumină. îl verific și eu la note, dar și la idei. și mă bucur să văd că devine iar copilul bun și înțelegător pe care-l știam.

— Ei, Steliano, ce ești așa cochetă azi? Nu cumva ți-ai găsit un ginerică nou? Am înțepat-o pe soră-mea deunăzi.

— Să mă bată Dumnezeu dacă mă mai amestec în viața fiică-mii! Că eu am îndemnat-o. Ce, crezi că nu mă simt vinovată? și mai lasă și tu ifosele astea de jude la tribunal, că ai o gură afurisită…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News