Iubita mea a picat testul de fidelitate

Eu nu prea am cu ce mă lăuda. Marile mele realizări se pot număra pe degetele de la o mână și nici măcar pe toate: o diplomă mediocră de inginer la o facultate particulară, un start profesional „strălucit” la un call center și, ei, da, aproape o mie de prieteni pe Facebook. Cu Miruna stă altfel treaba. Nu e doar studentă la Universitate, ci și artistă plastică, pe drumul recunoașterii internaționale. De fapt, n-ar trebui să mă plâng de fostul meu job; fără el, n-aș fi cunoscut-o.

A sunat într-o zi la call center și a avut norocul – reciproc, de altfel – să dea peste mine. îi mergea internetul ca un măgar capsat tocmai când avea nevoie de viteză optimă ca să-și încheie un capitol pentru lucrarea de licență. Aproape o oră am petrecut cu ea la telefon, am ghidat-o prin toți pașii necesari ca să-și deviruseze computerul și să-și schimbe parola WiFi, pentru optimizare. Pe chestia asta, mi-am redus venitul, direct proporțional cu numărul de apeluri preluate. Iar Miruna, fată fină, care la finalul con-vorbirii mă considera salvatorul ei, s-a revanșat cerându-mi prietenia pe cea mai trendy rețea de socializare.

Am intrat, curios și amuzat, în casa ei virtuală, dar după ce i-am admirat trăsăturile ca de păpușă și zâmbetul copilăros, am descoperit că domnișoara Miruna nu posta filmulețe cu flori, căței și pisici, rețeta garantată pentru like-uri, ci articole de artă și poze cu picturi moderne, din care nu puteam înțelege nimic. Oops, mi-am zis, ăsta nu-i domeniul meu, cum mă descurc cu scumpetea asta de fată?

Recomandări

E oficial: Senatul implementează recunoașterea facială a angajaților. Dar aceasta va fi făcută de către agenții SPP – EXCLUSIV

în scurtă vreme, a urmat și un bonus din partea ei: o invitație la bere. în timpul scurt până la Marea întâlnire, m-am aruncat pe Wikipedia și m-am străduit să învăț câteva nume de pictori și câteva frânturi din biografia lor.

N-aveam de gând să mă dau mare amator de artă, dar nici „p-afarist” nu vroiam să-i par. în ziua și la ora cu pricina, m-am dus spre Centrul Vechi, repetând în gând: „Rembrandt, olandez, clar-obscur; Rubens, flamand, baroc;

Renoir, francez, impresionist; Van Gogh, tot olandez, își taie o ureche…”. Ce m-a impresionat la toți băieții cu pensula despre care am citit în fugă a fost că au sfârșit-o rău. Ba de boală, ba de sărăcie. și m-am felicitat în gând că nu m-a pricopsit natura cu talentul ăsta. Mi-am pus în cap să dezvolt tema asta cu Miruna, în caz că ar fi fost nevoie să mă arăt cunoscător.

Când am văzut-o, era să cad lat. Arăta de-a dreptul spectaculos! Nu intru în detalii fiindcă nu se face.

Dar trebuie să spun că nu avea aerul ăla provocator al tinerelor dive în devenire, ci o frumusețe naturală care n-avea nevoie nici de haine stridente, nici de farduri.

Doar tunsoarea ei era cam… năstrușnică: părea că pe coafeză o apucase sughițul în timp ce manevra foarfeca și lăsase pe alocuri lațe, în timp ce în alte zone retezase din scurt. Dar și așa, tot frumoasă era.

Recomandări

Frații Tate au plecat din România cu un avion privat, în prima zi după ce le-a fost ridicată interdicția să părăsească țara. Au decolat spre America

— Tu ești… am întrebat-o în șoaptă, apropiindu-mă timid de masa la care se instalase.

— Câteodată îmi doresc să fiu altcineva, mi-a răspuns ea, râzând.

N-a fost nevoie să-mi etalez cunoștințele precare într-ale artei. Mirunei îi plăcea să se exprime, așa că mi-a împuiat capul cu suprarealismul, dadaismul, cubismul și alte năzbâtii pe care le-aș numi irealiste, căci n-auzisem niciodată de ele. Mai aveam ceva de învățat până să ajung la

lecțiile astea, mi-am zis, și am tăcut mâlc cât s-a dezlănțuit ea. Când mi-a mărturisit că visul ei este să devină o pictoriță celebră, inspirată de Picasso, m-am abținut să fac o glumă proastă, spunându-i că e mai simplu să încarce poze pe Picassa web. Nu că n-auzisem de marele pictor spaniol, dar voiam să schimb puțin subiectul cu unul în care mă simțeam sigur.

Așa că mi-am luat revanșa și i-am povestit despre gaming, printarea 3D și, ca s-o dau gata, despre realitatea augmentată, tehnologie de ultimă oră în materie. La un moment dat, Miruna mi-a așezat o mână diafană pe braț și mi-a aruncat o privire obosită peste cele șase sticle goale de bere.

— Iulian, sunt cam amețită. Mă duci acasă?

— La tine sau la mine?

Recomandări

Faptele pentru care a fost pus Călin Georgescu sub control judiciar. De ce lipsesc din ordonanță cele mai grave acuzații

Mi-a fost imediat teamă că fusesem cam îndrăzneț. Nu din vina mea, ci a berii.

— La mine… deocamdată, mi-a răspuns ea.

Gând la gând cu bucurie, mi-am spus. și nu m-am înșelat. Miruna m-a invitat în micul ei apartament, tapetat cu tablouri aiuristice, mi-a explicat că nu le făcuse un extraterestru, ci chiar ea, pe urmă a adormit pe canapea, în brațele mele. Așa a început iubirea noastră.

A continuat într-o totală efervescență, mai ales datorită ei. Nu putea sta locului. Voia să trăim intens, să ieșim în lume, să călătorim cu mașina ei prin toate colțurile țării, era neobosită. Iar eu eram ușor secătuit de bani. Dar, pentru mine, Miruna a fost o motivație puternică să mă smulg din scaunul incomod și păgubos de la call center și să-mi găsesc un job mai bine plătit și cu speranțe în carieră, la o multinațională.

După câteva luni de fericire în doi, am început să-mi fac planuri de viitor. Mai întâi, în gând. Eram convins că, lângă ea, n-aveam să mă plictisesc niciodată. Dar ea?

Ea, care intra în vorbă cu toată lumea, se împrietenea cu oricine pe Facebook și visa cel mai mult să călătorească și să devină o pictoriță celebră?

— și eu, care credeam că vrei să devii profă de geografie și să ai o casă plină de copii, am tatonat eu terenul. Nu de asta ai absolvit Universitatea?

— Eu? Profă? Mă vezi pe mine la catedră? Am urmat Geografia după ce am picat de două ori la Arte Plastice. Măcar așa am călătorit în imaginație.

— Dar cu sot și copii te imaginezi?

— Mmm… încă nu m-am gândit la asta, dar orice e posibil, mi-a răspuns ea în doi peri.

Răspunsul ăsta m-a pus pe gânduri, fiindcă eu ne imaginam deja ca soț și soție, legănând un ăla micu’ în cărucior. Dar, în realitatea palpabilă, mi se părea tot mai des că Miruna mi se scurge printre degete și mă temeam că, într-o bună dimineață, m-aș putea trezi strângând în brațe o pernă goală.

Așa mi-a venit ideea s-o pun la încercare, mai ales că mi s-a ivit ocazia. într-o zi, venind de la lucru, am dat nas în nas pe stradă cu un fost coleg de liceu. Sergiu, băiat întreprinză-tor, izbutise să pună ban lângă ban în Italia și, revenit în țară, își deschisese un atelier de…

— Pitici de grădină, vase și fântâni de ghips ca să-și pună gherțoii prin grădini, asta fac!

— De ce mă mir? Aveai atâția pitici pe creier în școală, că ai suficiente modele!

și-ți iese ceva la afacerea asta?

— îmi iese, că zona-i plină de gherțoi! … și de artiști plastici, mi-am zis.

N-am ratat ocazia, l-am invitat la o terasă, i-am povestit despre iubita mea și despre planul care-mi încolțise în minte.

— Ce zici, te bagi?

— Ce-mi iese?

— Ce vrei tu!

— Am glumit, Iulică! Nu vreau decât să te ajut cum m-ai ajutat și tu pe mine ani de zile la mate, în liceu. Sper să iasă bine experimentul. Adică eu să dau chix, iar tu să afli că fata asta are gânduri serioase cu tine.

Experimentul a ieșit prost. Sergiu și-a făcut un al doilea cont pe Facebook. Era Sergio, sculptor italian. S-a împrietenit cu mine și i-a ieșit imediat Mirunei în evidență cu postările lui – de fapt, ale noastre, fiindcă scotoceam amândoi internetul după articole și poze cu expoziții de afară. Nu i-a fost greu s-o atragă pe chat, căci Miruna adoră complimentele. Doar două săptămâni a trebuit să aștept până m-a sunat Sergiu să-mi spună:

— Mâine. Ora doișpe la prânz. Vine la mine în atelier. Am chemat-o să-mi vadă sculpturile. I-am zis că pot s-o ajut cu o expoziție la Milano.

N-am să uit niciodată ce față a făcut iubita mea când s-a trezit într-o coșmelie plină de pitici și alte arătări. Una dintre ele eram eu. ședeam călare pe un melc din ghips, vopsit în culori stridente, și eram foarte trist. Nu știu dacă s-a speriat mai tare de melc sau de mine, dar și-a revenit rapid.

— Ce surpriză! Bine că ești și tu aici, altfel m-aș fi simțit prost că nu te-am luat cu mine! în fond, prin tine l-am cunoscut pe Sergio! Hei, dar el unde e? Am venit să-i văd lucrările.

— E alături, modelează o Albă-ca-Zăpada, comandă pentru o grădiniță…

Albă ca zăpada s-a făcut și Miruna.

— Iulian, asta e cumva o… farsă?

— Nu, draga mea. E un test sentimental. Din câte văd, a ieșit cam obscur…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News