“Fata asta e cu adevărat nebună! Betonată! Inabordabilă! Şi-a impus să nu aibă nici o relaţie până în momentul în care fie va trece pe primul loc în clasamentul WTA, fie va cuceri un trofeu de Mare Şlem”, e declaraţia unuia dintre apropiaţii Simonei, care a fost în preajma sportivei în cele câteva zile de vacanţă pe care constănţeanca şi le-a petrecut pe Litoral, după eliminarea din sferturi de la Wimbledon.
Îşi sacrifică viaţa personală
“Eram la mare, am mai fost în cluburi, ea – nimeni şi nimic! Sper să-şi împlinească visul pe latură sportivă, altfel îşi va sacrifica, practic, viaţa personală. Şi timpul trece”, a continuat amicul jucătoarei de tenis. Cert e că machidoanca îşi doreşte o familie: “Vreau să am trei copii, dacă este posibil. Vreau să îmi fac o familie frumoasă şi să trăiesc în România”. “Cu toţii sperăm să-şi găsească pe cineva care să o merite”, spun cei din anturajul ei. Pe de altă parte, într- un interviu recent, acordat Washington Post, Simona afirma că nu se vede jucând mai departe de 32-33 de ani.
Familia i-ar fi dat-o «cipanului de-ai noştri»
CITEȘTE ȘI
Începând cu 2015, s-a scris despre faptul că Simona ar avea o relaţie cu fiul unui fost acţionar Steaua. Costa, băiatul lui Teia Sponte, e cel cu care familia Halep voia să o căsătorească. ”Se ia cu fiul lui Teia. E cipan de-ai noştri, taică-su fost cu noi, la Tulcea”, declara, vara trecută, bunica Simonei (foto) pentru Libertatea. Tocmai ca să scape de Costa, se spune că Simona si-a înscenat câteva flirturi!
Mihai Rusu crede că Simona Halep are toate șansele să devină numărul 1 WTA și să câștige US Open: ”Conjunctura o favorizează”
Simona Halep (2 WTA) are două obiective majore pe care vrea să le îndeplinească în cât mai scurt timp: să ajungă numărul unu în ierarhia mondială feminină de tenis și să câștige un turneu de Mare Șlem.
Ambele ar putea realizate chiar în acest an. Cel puțin așa crede Mihai Rusu. ”În acest moment, conjunctura o favorizează pe Simona Halep. Niciodată n-a fost în WTA o conjunctură precum cea actuală în care numărul 2 poate deveni numărul 1 mondial. Și mă refer la faptul că Serena Williams nu mai joacă, Kerber nu e în formă, despre Konta și Pliskova nu știm în ce ape se scaldă, iar Șarapova mai are nevoie de turnee pentru a redeveni ce-a fost”, a declarat, ieri, pentru Libertatea, Mihai Rusu. Fostul tenismen a adăugat: ”Simona are și un avantaj moral față de adversare, ea adaptându-se perfect pe suprafețe ”hard”. În plus, clima o avantajează, ea venind în America direct de la Constanța, unde temperaturile și, mai ales umiditatea, e cam la fel ca la New York”. În ceea ce privește șansele Simonei Halep de a se impune la US Open și de a obține, în premieră, primul turneul de Mare Șlem din carieră, Mihai Rusu crede că acestea sunt foarte mari. ”Șansele de a câștiga US Open sunt reale. Simona joacă foarte bine pe suprafețele dure. Mai are nevoie de curaj și de inspirație în unele momente. De asemenea, nu cred că la US Open va avea probleme medicale importante. Acolo cel mai important este să te recuperezi după jocuri și staff-ul Simonei, va ști, cu siguranță, să rezolve această problemă”. Ne-a mai precizat fosta ”voce” de la Europa Liberă. Simona Halep va juca astăzi, cu Mariane Marino (115 WTA, Columbia), în turul 2 al turneului de la Washington (SUA). Ciprian Iana
Noua imagine a WTA!
Mihai Rusu crede că, în prezent, în circuitul WTA este un gol de imagine. ”Analiștii spun că, în acest moment, în WTA e nevoie de o jucătoare pentru imaginea competiției. În prezent, e un gol, pe care Simona îl poate ocupa. Spun asta pentru că Simona Halep are un joc spectaculos, surprinzător și, față de alte sportive, are și charismă. Restul fetelor din WTA sunt mașini de tenis, care sparg mingea”, a precizat, pentru Libertatea, Mihai Rusu.
Distanța dintre Simona Halep și numărul 1 WTA s-a mărit. A pierdut 900 de puncte
Simona Halep (25 de ani) rămâne a doua jucătoare de tenis a lumii, dar handicapul față de liderul clasamentului mondial a crescut.
Reprezentanta noastră se află acum la aproape 1.000 de puncte de Karolina Pliskova (Cehia) ocupanta locului 1 WTA, și mai are doar 144 de puncte avans față de locul al treilea, ocupat de Angelique Kerber (Germania). Mărirea distanței este cauzată de faptul că Simona Halep a pierdut cele 900 de puncte câștigate anul trecut la Rogers Cup (Toronto, Canada), turneu la care a și triumfat și care anul acesta se va desfășura în perioada 5-13 august. În top 100 WTA se mai află trei românce: Irina Begu (38), Sorana Cîrstea (54) și Monica Niculescu (59).
Astăzi joacă la Washington
În clasamentul pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep se menține pe primul loc, cu 4.020 de puncte, urmată de Karolina Pliskova, cu 3.827 de puncte. Astăzi, în primul tur la Washington, Simona o va întâlni pe Sloane Stephens, Monica Niculescu o va înfrunta pe Nao Hibino, iar Patricia Țig va juca împotriva lui Heather Watson.
Marius Țeicu, primele declarații după moartea fiicei sale, Patricia: ”Nu a mai putut…”