Decizia UEFA în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat arbitrul român Sebastian Colțescu

Comentează

Inspectorul de etică al UEFA a stabilit că folosirea cuvântului ”negru" de către arbitrul român Sebastian Colţescu la adresa antrenorului secund al echipei Istanbul Başakşehir, camerunezul Pierre Webo, în timpul meciului de la Paris, cu PSG, din Liga Campionilor, nu reprezintă rasism, a informat Prosport.ro, care citează raportul pficialului forului continental. ”Cavalerul” român de 43 de ani, rezerva lui Ovidiu Hațegan la acel joc, și colegul său asistent Octavian Șovre nu au fost sancționați.

UPDATE 17.00. UEFA a deschis proceduri împotriva lui Sebastian Colţescu şi a lui Octavian Şovre, a anunţat, joi, forul european pe site-ul său oficial, informează Agerpres. UEFA precizează că mai multe informaţii despre acest caz vor fi disponibile după ce Comisia de Etică şi Disciplină va lua o decizie. Cei doi au fost cercetați pentru o potenţială violare a articolului 11 din Regulamentul Disciplinar al UEFA.

UPDATE 16.00. Publicația spaniolă Sport, citată de Gazeta Sporturilor, confirmă că UEFA nu consideră rasist ceea ce Sebastian Colțescu a spus în timpul meciului dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, conform raportului întocmit de inspectorul de caz al forului european.

”Din probele video şi audio disponibile, s-a stabilit că domnii Colţescu şi Şovre au folosit expresiile în limba română ”negrul ăla” şi ”ăla negru”, care în engleză sunt traduse ”the black one”, pentru a-l identifica pe antrenorul secund al lui Bașakșehir, domnul Webo. Conform raportului lingvistic, expresiile româneşti nu au conotaţii peiorative sau negative ”, se notează în concluziile raportul inspectorului de etică al UEFA.

Termenul ”negru” folosit ca adjectiv, aşa cum rezultă din expresiile româneşti menţionate mai sus, nu este ofensator. Mai mult, cuvântul ”negru” este utilizat la scară largă de organizaţiile antirasiste şi de milioanele de adepţi ai acestora tocmai pentru a combate rasismul.Raport inspector UEFA:

”Nu e conduită sancționabilă”

Concluzia: ”Deşi ar putea fi considerate drept controversate în contextul în care erau spuse şi din cauza foneticii similare dintre cuvântul ”negru” din română şi termenul peiorativ englezesc ”negro”, expresiile ”negrul ăla” şi ”ăla negru” nu pot fi percepute ca discriminatorii sau rasiste. În consecinţă, nu constituie conduită sancţionabilă”.

Astfel, inspectorul de etică şi disciplină desemnat a considerat că investigaţia asupra unui posibil comportament rasist sau discriminatoriu al lui Sebastian Colţescu și Octavian Şovre s-a terminat, fără a fi nevoie de luarea unor măsuri disciplinare pentru încălcarea articolelor din legile UEFA.

Nici Okan Buruk nu a fost sancționat. Tehnicianul turc fusese auzit spunând: ”La mine în ţară, românii sunt ţigani. Dar eu nu pot să spun că sunt ţigani”. ”Remarca nu poate fi considerată discriminatorie, deoarece este o opinie sau o sugestie către arbitrul de rezervă, pentru ca termenii folosiţi de acesta ar putea fi evitaţi în contexte precum competiţiile UEFA”.

BREAKING: Voice from the back "In my country, Romanians are gypsy!" No comment.
Initially, I thought it was Topal saying it, judging by lip-reading. I have no certainty on the identity of the one who said it, so I won't advance any name. pic.twitter.com/cPauQ0lM4t
— Emanuel Roşu (@Emishor) December 9, 2020

Meciul PSG - Istanbul Bașakșehir, din 8 decembrie, contând pentru etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul ”negru” la adresa unei persoane din stafful echipei.

Colţescu și arbitrul asistent Șovre au folosit cuvântul ”negru” indicându-i centralului Haţegan o persoană de pe banca otomomanilor care trebuia avertizată.

”Ăla de acolo, ăla negru de acolo. Nu se poate așa ceva! Du-te și verifică! Ăla de acolo, ăla negru de acolo. Nu se poate așa ceva!”, se aude ceea ce spune rezerva Sebastian Colțescu în minutul 14. Pe fundal se mai aude o dată: ”Ăla negru”, de data aceasta rostit de Octavian Șovre.

4. Referee: “that black guy, that black guy over there. This is unacceptable. The black there#SayNoToRacismpic.twitter.com/KKA9Ir7vzz
— Ceyhun Kuruoğlu (@Ceeyyhun) December 8, 2020

Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Demba Ba l-a apostrofat pe Colţescu, spunându-i : ”Nu spui niciodată ”omul ăsta alb”, spui ”omul ăsta”. Atunci de ce vorbeşti despre Webo folosind cuvintele ”omul ăsta negru”?".

Jucătorii lui Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul, în urma scandalului de rasism. UEFA a stabilit ca partida să se reia a doua zi, cu o altă brigadă de arbitri, iar PSG s-a impus cu 5-1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
Nattasha și Bianca - la bonfire
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
18:15
După mai mult de 1000 de ani, rămășițele țarului Samuil al Bulgariei au fost aduse „acasă” din Grecia: „Acord istoric”
18:09
Finlanda construiește o centrală nucleară subterană în mijlocul capitalei Helsinki, la 2 kilometri de Parlament: va încălzi întreg orașul
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale