Libertatea: Cum vi s-a părut actualul sezon?
Marcel Pigulea: Mai echilibrat ca de obicei, pentru că suspansul în ceea ce priveşte echipa care va câştiga titlul s-a menţinut până în ultimele etape.
Merita Oţelul să câştige campionatul?
Da. A fost echipa cea mai bună dacă ne gândim numai la faptul că a condus în clasament mult timp. În plus, a bătut, atunci când a contat, pe Timişoara, principala contracandidată.
Luați la preţ de matineu!Ca şi acum, în 1972, când FC Argeş a luat titlul, pe podium n-au urcat decât echipe din afara Bucureştiului…
Şi acum, şi atunci, echipele bucureştene nu au fost în formă. Apoi, şi FC Argeş în 1972, şi Oţelul, acum, i-au cam prins pe toţi cu garda jos. Ne-au luat, cum se spune, la preţ de matineu.
S-au bălăcit într-o fântână arteziană
Cum aţi sărbătorit cucerirea acelui trofeu?
După ce ne-am întors din Bucureşti, unde o învinseserăm în ultima etapă pe Dinamo, ne-am aruncat în fântâna arteziană din faţa Hotelului Muntenia din Piteşti.

Dinamo, pe 7, Steaua, pe 9!

Sezonul 1971-1972 a fost câştigat, în premieră, de FC Argeş. Pe locurile următoare în clasamentul final al, pe atunci, Diviziei A, au urcat UTA Arad şi Universitatea Cluj. Interesant este faptul că, în acea ediţie de campionat, prima echipă din Bucureşti care a figurat în acest clasament a fost Dinamo, pe locul 7, în timp ce Steaua şi Rapid au terminat pe 9, respectiv pe 10!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
„Există 3 alimente din supermarket de care nu m-aș atinge niciodată”. Avertismentul unui profesionist în domeniul siguranței alimentare
Adevarul.ro
„Există 3 alimente din supermarket de care nu m-aș atinge niciodată”. Avertismentul unui profesionist în domeniul siguranței alimentare
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI