ACTUALIZARE / Claudio Ranieri, la AS Roma. Eusebio Di Francesco a fost concediat, Gică Hagi s-a aflat pe lista cu antrenori doriți

Comentează

Conducerea clubului AS Roma l-a demis joi pe antrenorul Eusebio Di Francesco, după eliminarea echipei în optimile Ligii Campionilor în urma înfrângerii suferită miercuri în partida retur cu FC Porto (1-3 după prelungiri). Gică Hagi, managerul de la Viitorul, ar fi pe lista de înlocuitori, anunță gsp.ro.ACTUALIZARE 8 martie, ora 10.20. Potrivit presei peninsulare de astăzi, favorit să vină la AS Roma este un italian, Claudio Ranieri, 67 de ani, care nu reușește s-o scoată din criză pe Fulham, gruparea din Anglia aflată pe penultimul loc în clasament (19). Înainte de Fulham, Ranieri a activat la Nantes, iar în Franța a aterizat după ce luase titlul în Premier League, cu Leicester. Ranieri a mai fost antrenor la AS Roma, în perioada septembrie 2009-februarie 2011. Ranieri a și jucat pentru gruparea din Cetatea Eternă, în intervalul 1973-1974 (6 apariții / 0 goluri), la începutul senioratului. Ranieri a fost fundaș.

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Potrivit informațiilor gsp.ro, Gică Hagi, 54 de ani, a fost sunat din Italia și a purtat o discuție de aproximativ 30 de minute cu un oficial al clubului. Hagi ar urma să meargă la Roma în zilele următoare pentru a discuta cu cei din conducere. 

”Regele” are relații foarte bune cu șefii Romei, în special cu Bruno Conti, coordonatorul echipei de tineret. Hagi i-a vândut în trecut la echipa italiană pe Mihai Bălașa și Ionuț Vână.

Hagi, campion al României cu Viitorul, în 2017, a mai antrenat naționala României, Bursaspor, Galatasaray în două rânduri, Poli Timișoara și FCSB.La Roma ar putea ajunge și Ianis Hagi. Mijlocașul de 20 de ani al celor de la Viitorul este monitorizat din octombrie de cei de la Roma. Eusebio Di Francesco nu a participat la conferinţa de presă de la finalul meciului de miercuri seara şi a refuzat să dea orice declaraţie, mergând direct la autocar. ''Sper că va continua. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar nimeni nu îi poate lua ceea ce a făcut. Clubul va decide ce va fi'', afirma atunci căpitanul De Rossi. AS Roma ocupă locul 5 în Serie A, dar unele eşecuri în faţa unor formaţii modeste, precum şi înfrângerea la scor de forfait în faţa rivalei locale Lazio, 0-3, sâmbătă, alături de eşecul din Liga Campionilor, toate au contribuit la schimbarea antrenorului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
5 oct.
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”