Michel Platini a fost arestat pentru corupție. Este acuzat că a primit 1,5 milione de euro pentru a influența acordarea organizării Mondialului din 2022 celor din Qatar

Comentează

Michel Platini, fostul președinte al UEFA, a fost arestat în Franța, în această dimineață, potrivit DailyMail.co.uk. El este acuzat că ar fi fost implicat în aranjarea voturilor care au desemnat Qatar țară gazdă a Mondialului din 2022.

Fostul șef de la UEFA în perioada 2007 - 2015 este acuzat că a ajutat Qatar să primească găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022.

Dezvăluirea a fost făcută de publicația franceză Mediapart.

Qatar a primit dreptul de a organiza CM 2022 în decembrie 2010, urmând o serie de acuzații privind legalitatea deciziei.

S-a spus că Michel Platini ar fi primit o șpagă de 1,5 milioane de euro pentru a influența votul în favoarea arabilor.

Audierea are loc în cadrul anchetei ordonate de Parchetul Financiar Naţional (PNF), care ''vizează fapte prezumtive de corupţie activă şi pasivă comise de către persoane care nu îşi exercită o funcţie publică'', în cadrul atribuirii turneului din 2022 al Cupei Mondiale Qatarului.

În 2016, PNF deschisese o anchetă preliminară pentru ''corupţie privată'', ''asociere în scop criminal'', ''trafic de influenţă şi tăinuire de trafic de influenţă'' în legătură cu atribuirea CM 2022. Platini, care a recunoscut că a votat pentru Qatar la scrutinul atribuirii din 2 decembrie 2010, fusese deja audiat ca martor în decembrie 2017.

PNF este interesat, între altele, de întâlnirea organizată pe 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysée, în prezenţa preşedintelui Nicolas Sarkozy, la care au luat parte Michel Platini, emirul Qatarului, Tamim Ben Hamad Al Thani, şeicul Hamad Ben Jassem, atunci prim-ministru şi ministru al afacerilor externe ale emiratului.

Mondialul din 2022 va fi primul care va fi organizat iarna, fiindcă pe timp de vară căldura este insuportabilă în zonă.

Din cauza acestui scandal, care durează din 2010, Michel Platini n-a putut candida, în 2016, la șefia FIFA. În 2016, Platini și Sepp Blatter, fostul președinte al forului mondial, au fost excluși din fotbal pentru patru ani.

Fostul Balonul de Aur din 1983, 1984 și 1985 a acuzat recent că există un complot împotriva lui, regizat de cei de la FIFA și de la TAS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
16:01
Trecutul secret al Stegarului Dac, arestat pentru ultraj: legătura lui Cezar Avrămuță cu cel puțin 16 firme și un offshore din Delaware și milioanele din conturi
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
MONDEN
Irina si Razvan Fodor
15:47
Irina Fodor, apariție spectaculoasă la petrecerea lui Richard Abou Zaki, în Italia. Rochia ei transparentă a atras toate privirile
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
15:22
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scenă în timpului unui concert la București
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:58
Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „PSD a solicitat preşedintelui mandatul de prim-ministru. Eu”
Marcel Ciolacu, în timpul unei ședințe la Consiliul Județean Buzău
14:46
Marcel Ciolacu denunță o „politică de gherilă” în România și cere deblocarea crizei: „PSD singur nu are numărul de voturi necesar”
Ultimele știri
16:21
Cum a rămas o pensionară fără permis auto într-un aeroport din Elveția: „Nu plătesc niciun ban!”
16:19
Raluca Bădulescu, mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor: „Vrem doar bani să facem reclame la creme?”
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
16:17
Novak Djokovic, după scorul de 32-0 la Beijing cu care a doborât recordul lui Nadal: „Joc tenis cu risc ridicat”
TRENDING
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”