Performanță pentru tenisul românesc. Alexia Tatu și Andreea Soare, în finala junioarelor U14 de la Wimbledon

Comentează

Alexia Ioana Tatu și Andreea Diana Soare se vor întâlni în finala junioarelor U14 din cadrul turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Anul acesta a avut loc prima întrecere destinată juniorilor U14 pe terenurile de la All England Club, potrivit GSP.

Alexia Ioana Tatu și Andreea Diana Soare se vor lupta duminică pentru trofeu, după ce și-au câștigat semifinalele în minimum de seturi, fiecare reușind și câte un set la zero.

„Alexia Ioana Tatu a trecut sâmbătă, 9 iulie, în semifinale, de Sol Ailin Larraya Guidi (Argentina), cu 6-0, 6-3, în timp ce Andreea Diana Soare a dispus, tot în două seturi, scor 6-0, 7-5, de Isabelle Britton (Marea Britanie)”, a transmis Federația Română de Tenis.

În grupe, cele două sportive din țara noastră au obținut numai victorii. Astfel, Alexia Ioana Tatu le-a învins pe Giselle Isabella Guillen (Australia), cu 6-2, 6-4, pe Marianne Angel (Mexic), cu 3-6, 6-0, 10-2 și pe Arabella Loftus (Marea Britanie, favorita numărul 7), cu 6-1, 6-0.

La rândul său, Andreea Diana Soare a câștigat partidele cu Aishwaraya Jadhav (India), scor 6-3, 6-2, cu Aishi Das (Noua Zeelandă), scor 6-4, 6-4 și cu Mika Stojavljevic (Marea Britanie), scor 1-6, 6-4, 10-3.

Arhiva foto

Alexia Ioana Tatu, originară din Buzău, a fost cap de serie numărul 1 și s-a distrat pe durata turneului. Nu a cedat niciun set, iar astăzi, în semifinală, a trecut cu 6-3, 6-0 de argentinianca Sol Ailin Larraya.

Andreea Diana Soare, jucătoare din Medgidia, favorita numărul 5 a competiției a avut un parcurs la fel de strălucitor. Nici ea nu a pierdut vreun set. În penultimul act a învins-o pe britanica Isabelle Britton, scor 6-0, 7-5.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O persoană îmbrăcată într-o pelerină albastră de ploaie cu glugă, mergând pe trotuarul ud al unei străzi din fața unei clădiri.
08:38
Vremea se răcește și apar ploile în unele zone spre sfârșitul săptămânii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 6 octombrie-1 noiembrie 2026
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară.
08:00
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară și tratamente postoperatorii. Fetița are doar 2,7 ani și suferă de retinoblastom bilateral, o formă rară și agresivă de cancer infantil
MONDEN
Alexandru  Sautner
08:51
Cum îl chema pe Alexandru Sautner înainte de căsătorie. Motivul pentru care juratul de la „Chefi la cuțite” a păstrat numele fostei soții
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
09:30
Mirele a greșit numele alesei sale la nuntă, gafă virală în Australia: „A rostit numele surorii mele! Încă nu mi-am revenit”
09:26
Un castel din Germania găzduiește cel mai vechi hostel din lume
09:03
Căuta discuri de vinil, dar a cumpărat un tablou vechi cu 30 de dolari și l-a vândut apoi cu peste 1.000.000 de dolari
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Un avion de vânătoare F-18 efectuează o demonstrație aeriană în cadrul Spectacolului Aerian Internațional Torre del Mar 2024, organizat pe plajă
07:35
Alertă aeriană în Tulcea și avioane F-18 ridicate de la Kogălniceanu: Două ținte aeriene din Ucraina, detectate în apropierea graniței cu România
Raperul Cedry2k se autoportretizează în videoclipurile sale în costumații ale deținuților din închisorile comuniste. Foto: captură YouTube
Analiză
07:00
Studiu despre rap-ul românesc underground cu discurs naționalist. Muzica care pune în circulație simboluri ale Mișcării Legionare
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40000 de lei Ce au găsit inspectorii
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
06:17
România își întărește apărarea anti-dronă: două elicoptere și radare noi ajung până la finalul lunii. Anunțul lui Radu Miruță
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul