”Nimeni din Federația nu m-a întrebat asta. Nici măcar mama, familia mea sau jucătorii n-au făcut-o. Ești singurul care îmi pune asemenea întrebare”, s-a rățoit Daum la reporterul Viorel Tudorache. ”Ce-ar fi, dacă, în cazul fericit – așteptăm cu toții asta – al unei victorii să cer prelungirea contractului?! Nu așa se procedează când lucrezi pe termen lung, demisie la înfrângerea, extinderea contractului – la succes”, a completat neamțul.
”Nu am timp să mă gândesc că pot fi demis. Acum că aud această întrebare m-ai făcut să mă gândesc. Până acum nu m-a întrebat nimeni de acest lucru. Dar de ce ar trebui să mă gândesc că pot fi demis? Eu mă gândesc cum să învingem. Dar dacă ar fi să completez logica întrebări tale, înseamnă că dacă vom învinge mâine ar trebui să mi se prelungească înțelegerea pe încă 10 ani?” – Christoph Daum.
Referitor la posibilitatea ca România să joace într-un sistem 3-4-3, germanul a zis că a mai folosit în trecut o așezare cu trei fundași: ”Trebuie să fim flexibili. Vom vedea ce sistem vom folosi pentru acest meci. Nu vom juca un singur sistem. Important e să insuflu echipei noi sisteme tactice, dar fără antrenamente nu se poate face. Am lucrat și cu 3 fundași, dar mâine vom decide sistemul cu care vom juca. Am exersat aceste variante de joc și nu cred că ar fi un risc.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_688d4c83098ef310ec45fe257377d6a6.jpg)
”Tătărușanu e primul atacant”
„Tătăruşanu e primul atacant. Aţi văzut aruncări fantastice ale portarilor, care au fost finalizate cu gol. Atacul începe de la portar. Unii pasează şi alţii înscriu, dar nu se limitează totul la asta. Nu pun presiunea pe atacantul central”, a adăugat Daum.
Stanciu, pe lista executanților de penalty
Daum a precizat că Nicolae Stanciu va mai executa lovituri de la 11 metri la națională, doar dacă pe teren nu se află primii doi executanți, Bogdan Stancu și Săpunaru. „Duminică vom avea trei jucători care vor fi pe lista executanților la penalty-uri. Stanciu e pe listă. Stanciu va executa din nou, dacă primele două opțiuni nu sunt pe teren”. Nicolae Stanciu a ratat un penalty în ultima secundă a meciului România – Muntenegru 1-1.
”Alibec e ca și fiul meu”
Selecționerul este tentat să înceapă meciul cu Claudiu Keșeru vârf împins, iar Alibec să fie soluție de rezervă. „Am urmărit meciurile pe care Claudiu le-a jucat cu danezii, meciurile din campioant. Îmi place Albec, am o relație bună cu el. Alibec e ca un fiu și e o plăcere să-l antrenez. Niciodată nu am avut vreo ceartă cu el și nu s-a întamplat cu niciun alt jucător”, a mai spus Daum.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c4ee07f98ecb2c37d78f090cf4a87350.jpg)
Echipa probabilă a României:
Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Toșca – Benzar, Marin , Pintilii, Latovlevici – Stanciu – Chipciu, Keșeru
În aceste momente are loc antrenamentul oficial al naționalei României.
Delegația României a aterizat sâmbătă, la prânz, la Cluj-Napoca, acolo unde duminică reprezentativa noastră va întâlni Danemarca în preliminariile Campionatului Mondial 2018.
Tricolorii au decolat de pe aeroportul „Henri Coandă” la ora 11:00 și, după aproximativ 45 de minute, au aterizat la Cluj, cazându-se la hotelul City Plaza.
Sâmbătă, la ora 19:15, echipa națională va susține antrenamentul oficial dinaintea meciului cu Danemarca, pe Cluj Arena. Ședința de pregătire va fi deschisă reprezentanților presei în primele 15 minute. Înainte, de la ora 18:30, la stadion va avea loc conferința de presă a selecționerului Christoph Daum.
Partida România – Danemarca se joacă duminică, 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_5f8ce3baf82b9f010fd5f5cd66ad6759.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_34d5aa006452c9c92f6774f0a765e1be.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2e2fc456a25a72583562697beb49ebbf.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f8deab465d899a6642e2e068de09c977.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_2b1527e53b42077d20b781cf27f36b34.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_81500a6b1233d1945f916a4952c4504b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e260023db092ab4cebd05d3525101ef0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0a97fc3059efec952f1c8e8b74fc8bc5.jpg)