Formula 1 tinde să devină un sport al extremelor nedorite: de la extrem de riscant, la extrem de sigur. Din sezonul viitor, bolizii vor fi prevăzuți cu un cadru de protecție a piloților. Hotărârea luată de Federația Internațională de Automobilism a fost criticată mai mult sau mai puțin dur de toate echipele, cu excepția Ferrari. Contestatarii se tem de faptul că creșterea nivelului de securitate în Formula 1 diminuează atractivitatea unei competiții care se chinuie să-și recâștige fanii după ce și-a schimbat proprietarul.

“Introducerea acestui element de protecție suplimentară este o decizie total eronată. Nici măcar nu a fost testat suficient. Am construit mașini noi, atractive pentru fani și pentru piloți, iar acum trebuie să le dotăm cu acest cadru de oțel. Monoposturile au devenit atât de sigure și riscurile atât de mici, încât această hotărâre nu este bună pentru Formula 1. Este o reacție exagerată”, a declarat Niki Lauda (68 de ani), unul dintre șefii echipei Mercedes.

Decizia, motivată de frica de procese  

De remarcat că părerea exprimată mai sus aparține unui fost pilot care era să moară din cauza unui accident produs în timpul unei curse de Formula 1! Lauda este susținut Helmut Marko, oficial al echipei Red Bull Racing: “Decizia este contrară AND-ului Formulei 1. În plus, cadrul de protecție nu a fost testat suficient. Dacă un pilot va trebui extras din monopost în urma unui accident sau a unui incendiu, nu știm dacă nu cumva acest cadru ne va încurca mai mult”.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Cotidianul Bild susține că motivul care l-a determinat pe Jean Todt, președintele FIA, să introducă obligativitatea cadrului de securitate, a fost teama ca instituția pe care o conduce să nu fie dată în judecată și condamnată, în cazul producerii unor noi tragedii asemănătoare celei în care și-a pierdut viața Jules Bianchi. Pe 5 octombrie 2014, în timpul Marelui Premiu al Japoniei, pilotul echipei Marussia a pierdut controlul monopostului și s-a izbit cu capul de un buldozer, rănile suferite având să se dovedească fatale.

Moartea lui Ayrton Senna a schimbat totul

Securitatea piloților a devenit o preocupare principală pentru șefii Formulei 1 abia din 1994. În acel an, pe 1 mai, “Marele Circ” a pierdut unul dintre cei mai mari, dacă nu cumva cel mai mare pilot din istoria competiției: Ayrton Senna. Brazilianul a decedat în urma unui accident suferit în timpul Marelui Premiu al statului San Marino, disputat pe circuitul de la Imola. De atunci, un singur driver din Formula 1 a mai murit ca urmare a unui accident suferit pe pistă (Jules Bianchi).

Poate te interesează și EXCLUSIV/ Brigitte Năstase a renunțat la divorț. Mutarea Amaliei în America i-a redat suflul soției lui Ilie Năstase

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI