România - Ucraina 3-0, în preliminariile Euro 2021 de tineret. Elevii lui Rădoi au făcut show în ultimul sfert de oră

Comentează

Reprezentativa Under 21 a României a nimicit Ucraina, scor 3-0, și țintește o nouă calificare la turneul final după cea din acest an.

Elevii lui Mirel Rădoi s-au impus după un ultim sfert de oră perfect. Moruțan a marcat în minutul 75, cu o execuție din careu, după o centrare a lui Boboc. Ad. Petre a marcat și el, în minutul 80, dar și la ultima fază a meciului.

După un start mai bun de meci, la mijlocul reprizei tricolorii mici au avut noroc că n-au încasat un gol! Un ucrainean a reluat din careu, puțin pe lângă poartă noastră.

Meciul a început cu tricolorii în atac. Moruțan a avut o primă mare ocazie de gol. Prima repriză n-a fost foarte animată. Ambele echipe au avut câte o victorie.

Repriza a doua a început cu tricolorii mici mai ofensivi, mai insistenți, dar n-au reușit să spargă „lacătul” apărării ucrainenilor.

Olimpiu Moruțan, de la FCSB, a deschis scorul, în minutul 75. Adi Petre a punctat și el după un duel cu un fundaș ucrainean.

Spre final, Mihai Marin, debutant în formația noastră, care de abia intrase în locul lui Denis Man, a fost eliminat pentru o intrare cu talpa pe pulpa adversarului.

La ultima fază a meciului, Adi Petre a marcat, după ce a driblat și portarul.

Iată echipele de start:

ROMÂNIA: A. Vlad - Boboc, Chindriș, Pașcanu, Velisar - Oaidă, T. Băluță, Moruțan - D. Man, G. Ganea, Drăguș

Rezerve: Aioani, Mihăilă, Petre, Ciobotariu, M. Marin, Olaru, Rațiu, A. Ciobanu, Neicuțescu

Antrenor: Mirel Rădoi

Ucraina: Bilyk - Popov, Cheberko, Bykov - Milovanov, Lednev, Chekh, Shaparenko, Dubinchak - Topalov, Rusyn

Rezerve: Kucherkuv - Bondar, Smirniy, Kozhushko, Supriaha, Mudryk, Alibekov, Konoplia, Tsitaishvilli

Antrenor: Ruslan Rotan

STADION: „Ilie Oană”, Ploiești

ARBITRU: Bartosz Frankowski (Polonia)

  • România – Ucraina, 10 octombrie, ora 20:30 , stadion “Ilie Oană” (Ploiești)
  • România – Irlanda de Nord, 14 octombrie, ora 20:30 , stadion “Anghel Iordănescu” (Voluntari)

Ambele partide vor fi transmise în direct de PRO TV și Radio România Actualități.

ACTUALIZARE 10 octombrie. Tricolorii U21 și-au ales numerele cu care vor evolua în partida din această seară!

1.Andrei Vlad • 2. Radu Boboc • 4. Alex Pașcanu• 5. Tudor Băluță • 6. Ricardo Grigore • 7. Valentin Mihăilă • 8. Dennis Man • 9. George Ganea • 10. Denis Drăguș • 11. Adrian Petre • 12. Marian Aioani • 13. Denis Ciobotariu • 14. Răzvan Oaidă • 15. Andrei Chindriș • 16. Marius Marin • 17. Darius Olaru • 18. Andrei Rațiu • 19. Mihai Velisar • 20. Andrei Ciobanu • 21. Mihai Neicuțescu • 22. Olimpiu Moruțan • 23. Cosmin Dur-Bozoancă

ACTUALIZARE 10 octombrie. Antrenament în dimineața partidei.

Partida din acestă seară va fi condusă de o brigadă din Polonia. La centru se va afla Bartosz Frankowski (foto). Acesta a arbitrat reprezentativa de seniori a României în 2015, într-un amical cu Bulgaria, încheiat la egalitate, 0-0, și selecționata U19, în noiembrie 2017, în victoria în fața Greciei, 2-1. Centralul de 33 de ani va fi ajutat de Marcin Borkowski și Jakub Winkler, iar cel de-al patrulea oficial va fi Tomasz Kwiatkowski.

ACTUALIZARE 9 octombrie. În această seară, la Centrul Național de Fotbal Buftea, a fost programat antrenamentul oficial premergător partidei cu Ucraina. Înaintea ședinței de pregătire, selecționerul Mirel Rădoi și jucătorul Tudor Băluță au prefațat meciul de mâine seară.

Întâlnim Ucraina, care e campioană mondială, însă acest lucru nu ne sperie. S-a văzut și la EURO că putem juca de la egal la egal cu orice adversar. Mereu intrăm pe teren ca să câștigăm!Tudor Băluță

Selecționerul Mirel Rădoi și-a completat jucătorul, afirmând că ”băieții sunt pregătiți pentru meci, concentrați pe ceea ce au de făcut și dornici să obțină primele trei puncte”.

ACTUALIZARE 9 octombrie. Tricolorii mici au fost la mall.

ACTUALIZARE 9 octombrie. Începând de azi, ora 12.00, biletele la meciul România U21 – Ucraina U21 se pot procura de la casele de bilete de la stadionul “Ilie Oană” din Ploiești!

PROGRAMUL CASELOR DE BILETE

• Miercuri, 9 octombrie, între orele 12:00 – 20:00

• Joi, 10 octombrie, începând cu ora 12:00 până la ora de start a partidei – 20:30

ACTUALIZARE 8 octombrie. La antrenamentul de azi, pentru prima oară de la reunire, selecționerul Mirel Rădoi a avut toți jucătorii la dispoziție. Ultimii sosiți în cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal de Buftea sunt Marian Aioani și Andrei Rațiu. Aceștia s-au alăturat însă colegilor la ședința de pregătire din această dimineață.

După câteva exerciții de încălzire sub comanda preparatorului fizic Horațiu Baciu, Mirel Rădoi a lucrat cu elevii săi la tactica pentru meciul cu Ucraina.

Se lucrează intens pentru o victorie în fața formației care în martie 2018, la generația U19, s-a calificat în dauna noastră la Euro.

ACTUALIZARE 8 octombrie. Evoluțiile tricolorilor U21 la echipele de club, înainte să se prezinte la lotul național:

Marian Aioani – integralist în partida FC Voluntari – Chindia Târgoviște 0-1

Andrei Vlad – rezervă în meciul FCSB – Dinamo 1-1

Cosmin Dur-Bozoancă – integralist în partida U Cluj – Ripensia Timișoara 1-1

Andrei Rațiu – integralist în meciul Villarreal B – CD Ebro 1-1

Radu Boboc – integralist în partida Viitorul – CFR Cluj 3-1

Andrei Chindriș – integralist în meciul Botoșani – Sepsi OSK 1-1

Denis Ciobotariu – integralist în FCSB – Dinamo 1-1, a marcat în minutul 10

Ricardo Grigore – rezervă în meciul FCSB – Dinamo 1-1

Alexandru Pașcanu – rezervă în partida Viitorul – CFR Cluj 3-1

Mihai Velisar – integralist în meciul Gaz Metan – Academica Clinceni 2-1

Tudor Băluță – nu a fost inclus în lot pentru partida Brighton – Tottenham 3-0

Marius Marin – rezervă în AC Perugia – AC Pisa

Andrei Ciobanu – rezervă în partida Viitorul – CFR Cluj 3-1

Darius Olaru – integralist în Gaz Metan – Academica Clinceni 2-1

Olimpiu Moruțan – a intrat în minutul 74, în meciul FCSB – Dinamo 1-1

Răzvan Oaidă – integralist în partida FCSB – Dinamo 1-1

Dennis Man – titular, a evoluat 45 de minute în meciul FCSB – Dinamo 1-1

Mihai Neicuțescu – a jucat 75 de minute în meciul FCSB – Dinamo 1-1

Valentin Mihăilă – integralist în partida Universitatea Craiova – Poli Iași 1-1

George Ganea – titular, a bifat 55 de minute în meciul Viitorul – CFR Cluj 3-1

Adrian Petre – titular, a evoluat 66 de minute în partida Esbjerg – Sonderjyske 1-2

Denis Drăguș – nu a fost în lot la meciul Antwerp – Standard Liege

ACTUALIZARE 6 octombrie. ”E momentul să arătăm că merităm să mergem la EURO 2021! Pentru noi pare că meciul cu Ucraina este unul capital. Avem de luat o revanșă și cu Irlanda de Nord avem nevoie de o injecție cu energie pozitivă. Ucraina e campioană mondială la U20, e o formație puternică, cu o atitudine agresivă, însă eu am încredere în băieți”, a declarat Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Mirel Rădoi, a declarat, luni, că partida cu Ucraina, programată, joi, la Ploieşti, este capitală pentru formaţia sa după înfrângerea suferită în faţa Danemarcei în debutul preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.

"Pentru noi este un meci capital cu Ucraina. Este primul (acasă) şi avem nevoie de o victorie care să ne dea o injecţie cu energie pozitivă pentru întâlnirea cu Irlanda de Nord. Dacă ne uităm la rezultatele avute la U20, ucrainenii au câştigat Cupa Mondială la acea categorie, dar ei sunt puţin mai diferiţi decât danezii, chiar dacă joacă acelaşi sistem. M-a impresionat să văd naţionala Ucrainei la nivel de juniori având atâta determinare, ţinând cont de perioada prin care trece de câţiva ani această ţară. Fotbalul ucrainean are un progres imens. M-am uitat de multe ori la meciul nostru cu Ucraina la U19, pierdut la Ploieşti, şi am văzut un progres foarte mare. E îmbucurător pentru fotbalul din Ucraina şi un semn de întrebare pentru noi, de ce n-am putut să ne dezvoltăm şi noi ca şi ei într-un an de zile. Iar noi avem un regret, faptul că această generaţie a noastră a fost împiedicată chiar de Ucraina să participe la un Campionat European. E momentul să arătăm că noi putem merge la CE din 2021", a spus Rădoi, prezent în cantonamentul de la Centrul Naţional Buftea.

După înfrângerea din primul meci, cel cu Danemarca, mulţi dintre băieţi erau cu capul plecat în vestiar. Am încercat să îi îmbărbătăm, ei au nevoie de încredere pentru că responsabilitatea rezultatelor este doar a staff-ului tehnic. Sperăm că vom fi mai inspiraţi la selecţie, apoi şi la primul unsprezece. Pentru că la nivel de atitudine, exceptând cele 20 de minute slabe de la începutul meciului cu Danemarca, după aceea lucrurile s-au echilibrat. Iar lucrurile se pot întoarce foarte uşor prin două partide. Indiferent dacă suntem ultimii sau primii în clasamentul grupei nu contează, pentru că sunt destul de multe puncte puse în jocMirel Rădoi

Acesta a menţionat că rezultatele bune ale naţionalei U21 la CE din această vară nu trebuie să se resimtă ca o presiune pe umerii jucătorilor în aceste preliminarii. "Este o presiune pe jucători după semifinala de la Campionatul European din vară. Dar noi încercăm să le spunem că presiunea nu trebuie să existe pentru că mulţi dintre ei nu au participat. Încercăm să preluăm noi această presiune. E greu şi pentru băieţi, s-au întâlnit prima oară, e un nou sistem de joc, văd şi ei ritmul la un nivel internaţional", a menţionat el.

Rădoi susţine că Florinel Coman reprezintă o pierdere pentru lotul de tineret, însă speră ca acesta să dea randament la prima reprezentativă. "Florinel Coman este o pierdere pentru noi, pentru că era într-o formă bună. Însă noi de asta suntem aici, să ducem jucători la naţionala mare. Ne bucurăm pentru el şi sperăm să facă diferenţa şi la echipa mare. În plus, noi avem ocazia să încercăm şi alte variante pe acel post", a mai spus Mirel Rădoi.

Selecţionerul a dezvăluit că se gândeşte deja la lotul pe care îl va putea alcătui pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. "Am încercat să creionez un lot pentru Jocurile Olimpice şi sunt foarte multe semne de întrebare. Sunt jucători din campionatul intern, dar şi care evoluează în străinătate la care putem avea interdicţie din partea cluburilor să joace la Jocurile Olimpice. Sunt multe semne de întrebare, dar sperăm ca până atunci să avem un plan, să trimitem din timp aceste solicitări către cluburi şi să ştim. Ca să nu ne trezim cu două săptămâni înainte de JO că nu vom avea anumiţi jucători. Măcar să ştim de la bun început ca să ne axăm pe unii dintre ei. M-am gândit la cei trei de peste 23 de ani. Din cei 5 care erau cu noi vor trebui să cadă 2, dar apar şi jucători de la echipa mare care pot fi luaţi în calcul, mă refer la Nistor sau Stanciu, care arată că pot decide un meci, chiar şi la Olimpiadă", a precizat Rădoi.

Echipa naţională de tineret a României întâlneşte Ucraina, la 10 octombrie (ora 20:30), pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, şi Irlanda de Nord, în 14 octombrie (ora 20:30), pe Stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari, în cadrul grupei a 8-a a preliminariilor Campionatului European Under-21 din 2021.

Lotul reprezentativei României U21 este următorul:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), Cosmin Dur-Bozoancă (Universitatea Cluj)

Fundaşi: Andrei Raţiu (Villarreal), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore (ambii Dinamo), Alexandru Paşcanu (CFR Cluj), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (Brighton), Marius Marin (Pisa), Andrei Ciobanu (Viitorul Constanţa), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Olimpiu Moruţan, Răzvan Oaidă, Dennis Man (toţi FCSB), Mihai Neicuţescu (Dinamo), Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova)

Atacanţi: George Ganea (FC Viitorul), Adrian Petre (Esbjerg), Denis Drăguş (Standard Liege).

Echipa naţională de tineret a României întâlneşte Ucraina, la 10 octombrie (ora 20:30), pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, şi Irlanda de Nord, în 14 octombrie (ora 20:30), pe Stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari, în cadrul grupei a 8-a a preliminariilor Campionatului European din 2021.

Reprezentativa "tricoloră" a jucat un singur meci în în aceste preliminarii, pierdut cu scorul de 1-2, în deplasare, în faţa selecţionatei similare a Danemarcei.

-----------

Selecționerul Mirel Rădoi a trimis faxurile de principiu pentru șase jucători care evoluează în afara României.

Naționala U21 va disputa două partide în luna octombrie, în preliminariile Euro 2021, ambele pe teren propriu.

Programul acestora este următorul:

  • România – Ucraina, 10 octombrie, ora 20:30 , arena “Ilie Oană” (Ploiești)
  • România – Irlanda de Nord, 14 octombrie, ora 20:30 , stadion “Anghel Iordănescu” (Voluntari)

Pentru campania care va demara în această toamnă sunt eligibili jucătorii născuți începând cu 1 ianuarie 1998.

Lista convocărilor preliminare:

Andrei Rațiu (Villarreal/Spania)

Vlad Dragomir (Perugia/Italia)

Mihai Dobre (Bournemouth/Anglia)

Marius Marin (Pisa/Italia)

Denis Drăguș (Standard/Belgia)

Adrian Petre (Esbjerg fB/Danemarca)

Începând cu EURO 2021, la turneul final vor participa 16 echipe. Pe lângă cele două formații gazdă, Ungaria și Slovenia, se vor califica direct cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi. Celelalte 8 formații clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dublă manșă pentru celelalte 4 locuri disponibile.

Programul tricolorilor U21 în preliminarii EURO 2021 este următorul:

6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda 0-2, Irlanda de Nord – Malta 0-0

10 septembrie 2019: Ucraina – Malta 4-0, Finlanda – Irlanda de Nord 1-1, Danemarca – România 2-1

10 octombrie 2019: Finlanda – Malta, Danemarca – Irlanda de Nord, România – Ucraina

14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca, România – Irlanda de Nord

14 noiembrie 2019: România – Finlanda

15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca

19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România, Danemarca – Malta

27 martie 2020: Malta – Ucraina

31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda

4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România

8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România

9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca

13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda

Finlanda21104-24
Ucraina21014-23
Danemarca11002-13
Irlanda de Nord20201-12
Malta20110-41
România10011-20
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
7 oct.
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
7 oct.
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
7 oct.
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
7 oct.
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
7 oct.
Danemarca acuză Rusia de operațiuni de sabotaj la fabricile sale militare și semnalează o nouă strategie, una mai îndrăzneață
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Longevitate
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
TRENDING
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
7 oct.
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
7 oct.
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
7 oct.
Regiunea din Europa care a întrecut Toscana și Bordeaux în topul celor mai bune destinații viticole. Unde se află și ce o face specială
Tâmplăria PVC albă este înlocuită de nuanțele calde de lemn. Sursă foto: Hepta.
7 oct.
De ce renunță oamenii la geamurile de termopan albe și ce nuanțe de lemn le iau locul în preferințele proprietarilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
7 oct.
Adio vacanțe bifate pe fugă. Ce sunt călătoriile „antioptimizate” și de ce renunță turiștii la AI și la liste lungi de obiective în concediu
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
7 oct.
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
Prețul grâului românesc a scăzut la 273 dolari/tonă, decuplat temporar de bursa din Paris unde cotațiile cresc din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră. Foto: Hepta
7 oct.
Grâul din România a scăzut la 273 de dolari tona, în ciuda exploziilor din Marea Neagră
Doi minori care ar fi spart site-ul PSD au fost ridicați de DIICOT
7 oct.
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru terorism: „A amenințat persoane aparținând unor minorități și cu distrugerea unui lăcaș de cult” din București
Parlamentari care ridică mâna dreaptă
7 oct.
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește