„Am vrut să tac până când cazul e rezolvat”. Simona Halep, primul interviu după ce a fost suspendată pentru dopaj

Comentează

Simona Halep a spus, pentru publicația Tennis Majors, că a fost victima „unei contaminări a unuia dintre suplimente alimentare”. Ea își exprimă și nemulțumirea față de întârzierea judecării cazului ei, în primul interviu acordat de la izbucnirea scandalului. „Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?”.

„Nu am consumat niciodată, în mod conştient, cel mai mic produs interzis”, a răspuns Halep la întrebarea dacă a luat roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi este utilizată în general în tratamentul anemiei legate de bolile de rinichi.

„Experții (nr. cu care a lucrat) au muncit mult și au găsit motivul acestei contaminări și au aflat că suplimentul este contaminat cu o cantitate foarte mică de substanță”, a spus Halep.

Ea a refuzat să ofere numele experților cu care a lucrat pentru a ajunge la această concluzie, dar a precizat că aceștia sunt experimentați și fiecare a stabilit independent că a fost o contaminare.

„O contaminare este atunci când cineva ia un supliment autorizat, dar compania care îl vinde face o greșeală și există o cantitate foarte mică de substanță care nu ar trebui să fie acolo”, a continuat ea.

Simona Halep a fost testată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă, la US Open 2022, competiție care s-a desfășurat în august. În octombrie 2022, a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

„Nu m-am gândit niciodată că mă voi găsi implicată într-o asemenea poveste”, a mai precizat, joi, Halep. Ea a subliniat că se simte „bine” pentru că ştie că este „curată”.

„„Nu cer tratament special. Vreau să fiu judecată”

Ea a adăugat că Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a respins probele și a cerut astfel să fie audiată de o „instanţă independentă”.

Ultima dată comunicată pentru audierea Simonei Halep a fost anunțată de tatăl sportivei, Stere Halep, pentru duminică, 30 aprilie, de tribunalul Sports Resolutions, la două zile distanță de ziua stabilită inițial. Acum, sportiva afirmă că speră că audierea va fi făcută la final de mai.

„Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?”, a afirmat Simona Halep în timpul interviului acordat Tennis Majors.

Întârzierea în soluționarea cazului de dopaj este motivul invocat de Simona Halep pentru care a acceptat să acorde interviul pentru Tennis Major, primul de la suspendarea din octombrie 2022.

„Am vrut să tac până când cazul va fi rezolvat. Nu am vrut să ies și să vorbesc pentru că a fost foarte emoționant. Și de fapt, așa cum am spus, nu m-am descurcat foarte bine. Dar acum simt nevoia să vorbesc cu voce tare suporterilor mei, fanilor mei și publicului, pentru că sunt sigură că ei chiar vor să știe de ce durează atât de mult și chiar am simțit nevoia să fac asta”, a argumentat Simona Halep.

Ea a arătat că a fost „în stare de șoc” de gravitatea acuzațiilor care i-au fost aduse. „Nu știam cum să mă descurc. Nu știam ce este roxadustat. Nu am mai auzit niciodată despre asta. Am intrat puțin pe net pentru a afla ceva despre asta. Am înțeles că este o substanță mare interzisă”, a mai continuat sportiva.

În condițiile în care nu a mai jucat de opt luni, Simona Halep a arătat că va fi foarte dificil de revenit după această pauză.

„La această vârstă (31 de ani), este foarte greu să pierzi zile, săptămâni și luni. Ți-e frică de accidentări. Când nu ai meciuri oficiale, este mai riscant. Când timpul trece așa, este mai greu să te întorci”, a precizat sportiva.

În prezent, Halep se află pe locul 26WTA, după ce era în primele zece sportive ale lumii în momentul suspendării. Ea riscă patru ani de suspendare, pentru că roxadustat este inclus de Agenția Mondială Antidoping în aceeași categorie cu eritropoietina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
05:30
„Avionul condamnaților”: furtună, echipaj schimbat, ușă defectă, ciocnire cu un tractor de remorcare și anulare, în SUA. „Haos de 12 ore. Unii au plecat după 25”
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”