Rivale pe teren și în afara lui, Simona Halep și Sorana Cîrstea au făcut front comun, postând același mesaj de susținere a șefului FRT, Ion Țiriac

Comentează

Simona Halep, 28 de ani, și Sorana Cîrstea, 29 de ani, au făcut front comun pentru susținerea lui Ion Țiriac, 80 de ani, în războiul șefului FRT cu opoziția din tenis, condusă de Marius Vecedera, 45 de ani.

Rivale pe teren și în afara lui (Sorana s-a retras din echipa de Fed Cup a României din cauza relației tensionate cu Simona), cele două sportive și-au unit eforturile pentru a sări în ajutorul Federației Române de Tenis.

Concret, pe conturile de Facebook ale celor două sportive au fost postate, marți, la aceeași oră, a unui comunicat aproape identic, în care cele două jucătoare își arată sprijinul față de Ion Țiriac.

Sorana Cîrstea / FOTO: Hepta

Astfel, Simona și Sorana solicită Ministerului Tineretului și Sportului să reia finanțarea Federației Române de Tenis, condusă de Ion Țiriac.

”Dl Ion Tiriac a câștigat aceste alegeri democratic și este singurul om ce nu poate fi suspectat de vreun interes cu privire la conducerea tenisului din România! Cu toate acestea Ministerul Tineretului și Sportului refuza în continuare finanțarea FRT”, se arată, printre altele, în comunicatul postat de Sorana Cîrstea, asemănător cu cel postat de Simona Halep..

Finalul comunicatului este tras la indigo pe ambele conturi de socializare.

”Din pozitia noastră de promotori ai sportului românesc și ai României, solicitam responsabilitate din partea Ministerului, respectiv reluarea în regim de urgență a finanțării Federației si a programelor sale”.

Dacă Simona Halep este consiliată de către Ion Țiriac, despre Sorana Cîrstea s-a scris că ar avea o relație cu fiul fostului tenismen, Ion Alexandru Țiriac.

Și Marius Copil a postat același mesaj pe site-ul său de Facebook!

Comunicatul lui Marius Vecerdea care a inflamat spiritele

În urmă cu 2 zile, Marius Vecerdea a postat, tot pe Facebook, un comunicat, în care l-a atacat pe Ion Țiriac, numinu-l, printre altele, ”octogenar cu mustață stufoasă” și ”Hrăpăreț”.

Marius Vecerdea / FOTO: Facebook - Marius Vecerdea
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Royad Mammadov (1)
12:49
13 marinari, dați dispăruți în Marea Neagră, după ce o navă cu cereale a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă după ce a fost abandonată
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
MONDEN
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță
12:56
Monica Bîrlădeanu, declarație de dragoste pentru Valeriu Gheorghiță la doi ani de la nuntă: „Te-aș alege din nou și mereu”
Mădălina Bellariu Ion joacă în filmul austriac „The Train” | sursa foto: PR
12:11
Cine e actrița din România care joacă în filmul internațional „The Train”: „A fost fascinant”
POLITIC
Spitalul Regional de Urgență Craiova FOTO Facebook Construire SRU Craiova Faza II
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
Un colaj cu Nicușor Dan și George Simion
12:44
George Simion nu merge la consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni și l-a numit „uzurpator” pe președinte
Ultimele știri
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
13:30
Lidia Buble, pedepsită de mama ei chiar în ziua majoratului. De ce nu a avut niciodată o petrecere onomastică
13:10
Ce înseamnă indicativul „KC” de pe numerele de înmatriculare ale mașinilor. Anomalii rutiere care îi derutează pe șoferi
13:08
Leul se apreciază în fața euro, în ziua nominalizării unui nou premier
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”