În acest fel se explică de ce pacienţii hipertensivi aflaţi sub tratament cu vasodilatatoare pot face crize de hipotensiune. În asociere cu căldura, antihipertensivele îşi sporesc efectele.
“Totuşi, în cazul pacienţilor cu boli cronice, tratamentul nu trebuie întrerupt. Medicul e singurul care decide dacă pacientul continuă sau nu terapia”, ne-a explicat doctorul Laurenţiu Luca.
Dacă în această perioadă trebuie administrate medicamente, mecanismul de adaptare funcţionează mult mai greu. Predispuşi la efectele nocive ale caniculei sunt, în general, copiii mici (în special sugarii), suferinzii de afecţiuni cronice sau cei cu boli cardiovasculare, endocrinologice, renale sau neuropsihiatrice.
“Administrarea unui tratament medicamentos în această perioadă supune organismul la un efort suplimentar de adaptare”, ne-a mai spus directorul Clinicii Puls. Iată câteva din medicamentele care, administrate pe vreme de caniculă fără supravegherea medicului, pot afecta sănătatea.
Evitaţi consumul de alcool
Combinaţia medicamente + caniculă poate da reacoeii neaşteptate ale organismului, însă, dacă mai consumi şi alcool, pregăteşte-te pentru probleme şi mai mari. Băutura agravează efectele secundare ale anumitor pastile, aşa că mai bine evit-o, măcar în sezonul cald!
Pastile care pot agrava, indirect, efectul căldurii
Monopril, endopril, enalapril, plendil, accupro, nitroglicerină, maycor şi alte medicamente din categoria celor pentru inimă.
De ce? Scad presiunea arterială.
Diazepam, ciclobarbital, fenobarbital şi alte pastile din familia calmantelor.
De ce? Diminuează vigilenţa, alterând astfel capacitatea de a te proteja de căldură.
Pastile care pot induce hipertermie
Amfetamine şi alte pastile antidepresive.
De ce? Alterează sistemul ce controlează echilibrul termic al organismului.
Pastile care pot agrava sindromul de epuizare-deshidratare
Furosemid, nefrix şi alte diuretice.
De ce? Provoacă tulburări de hidratare şi tulburări electrolitice.
Indometacin, diclofenac, aulin şi alte antiinflamatoare, gentamicină, kanamicină, biseptol şi alte antibiotice.
De ce? Modifică funcţia renală.
Amitriptilina, imipramina şi alte medicamnete antidepresive, metoprolol şi alte beta-blocante cardioselective.
De ce? Limitează debitul cardiac.