Alertă bacteriologică la apă minerală

2 Februarie 2010, ora 15:28 
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

Foto simbol- NorthFotoDirectorul coordonator al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, dr. Gelu Mircea Budău, a anunţat marţi că instituţia a declanşat o alertă bacteriologică privind un lot de câteva tone de apă minerală Dorna, depozitat la Săcădat, în fosta fabrică de îmbuteliat Coca-Cola.

Un echipaj a fost trimis astăzi pentru a preleva probe de apă minerală, ce vor fi supuse unor analize de laborator, finalizate în 48 de ore şi care vor fi date publicităţii. Dacă se confirmă suspiciunea, întregul lot de apă minerală va fi confiscat.

Dr. Mircea Budău a spus că alerta sanitar-veterinară s-a declanşat la sesizarea unor consumatori sau comercianţi care au suspiciuni în legătură cu igiena unor alimente. Inspectorii DSVSA prelevează probe pentru laborator, iar, în situaţia în care se dovedesc pozitive, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor opreşte comercializarea acestora în toate magazinele din ţară, urmând să se efectueze o anchetă la locul de producţie.

Directorul DSVSA Suceava, Petre Dulgheru, asigură însă că fabrica Dorna respectă normele de siguranţă.

"Fabrica Dorna corespunde tuturor normelor de siguranţă, iar apa îmbuteliată este perfectă din punct de vedere organoleptic. Am recoltat probe şi din acelaşi lot inclus în sistemul rapid de alertă şi, în urma analizelor de laborator, am constatat că apa se încadrează în parametrii normali", a declarat Dulgheru.

Voteaza articolul:
Calificativ (din 4 voturi):
Articol citit de:
7011
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (15)
#15. wfox | 2010.02.02 | 23.50

re
ce suna asta a jocuri de culise...

#14. moi | 2010.02.02 | 21.33

reg
B O R S E C o singura regina a apelor minerale!!!!!!!!!!

#13. AS | 2010.02.02 | 20.22

CEA MAI BUNA APA- BUCOVINA
cea mai buna apa este BUCOVINA!

#12. julya | 2010.02.02 | 20.07

nu cred
E cea mai buna apa minerala si nu cred ca articolul e adevarat.Probabil se incearca o discreditare a firmei

#11. Inspired^ | 2010.02.02 | 19.48


Dorna si Borsec sunt cele mai bune..acesta stire poate fi menita sa discrediteze imaginea unei firme pt k nu se poate da ceva inainte de a fi confirmat decat cu rea intentie mai ales in "alimentatie"

#10. smth | 2010.02.02 | 18.41

prostie
nu cred o iota din prostia asta cu alerta. cineva nu si-a primit comisionul

#9. lena | 2010.02.02 | 18.36

dorna rules
eu prefer de departe dorna. e cea mai buna si mai echilibrata din pdv mineral

#8. psyhedelic trance | 2010.02.02 | 17.57


dorna are un gust nasol. prefer izvorul minunilor.

#7. cineva | 2010.02.02 | 17.55


Mi-a spus ca borsec, biborteni si alta care am uitat cum ii zice, sunt naturale. Astea, dorna, izvorul minunilor, si multe altele sunt apa de chiuveta.

#6. cineva | 2010.02.02 | 17.52


Am auzit de la cineva care lucreaza la renel si merge pe teren in Bucuresti ca multe asazise ape minerale sunt de fapt doar apa chioara de la ciuveta, in care ei pun nu stiu ce saruri pt acid.Tind sa-l cred, pt ca intotdeauna primeste cadouri, produse, alimente, pasari, etc, banuiesc pt a tace din gura.

#5. bela | 2010.02.02 | 17.06

cChiar credeti ca suntem prosti???????????????????
mai degraba ar trebui sa retraga " Izvorul minunilor " de pe piata...folosesc pet-uri de cea mai proasta calitate, nici nu poti sa bei " Izvorul minunilor " cat de tare miroase a plastic...asa ca...Dorna e 10 clase deasupra ! lasa-ne, lasa-neee, i-ati banii ziaristule de la Rieni si du-teeeeeeeee

#4. nighthawk | 2010.02.02 | 16.55

antireclama pe fatza
Datzi o shtire cu iz de *, fara ca cei in masura sa ishi dea cu parerea sa o fi facut. Dorna mi se pare cea mai buna apa de la noi, spre deosebire de rahaturile imbuteliate in Bihor. Asha ca...ducetzi-va cu gunoiu cu shtirea voastra cu tot.

#3. mircea | 2010.02.02 | 16.42

ape minerale proaste!
Deci nu s-a facut o analiza.In Romania,oricine poate arunca o informatie ca nu stiu care produs este prost,masmedia publica si nimeni nu pateste nimic.De ex.am auzit ca ziarul libertatea este plin de virusi periculosi,ce-i nepericulosi au fost pastrati pana devin periculosi.

#2. SEaca | 2010.02.02 | 16.03

Zau?
Unde a aparut comentariul... Chiar acolo unde se produc laturile "minunilor. Nu va e rusine? Sa vada lumea cum se limpezeste apa la Rieni si apoi vorbiti.

#1. Gore | 2010.02.02 | 15.54

...
Ma scapa rau, nu m-am putut abtine, astia e niste nesimtiti ca putea sa mute si ei izvoru' cat timp imi faceam io treaba.

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Video / Schimb de palme între un poliţist şi o profesoară
Incident grav la o şcoală din comuna Sânpaul, judeţul Mureş, unde o profesoară de etnie rromă a lovit un poliţist. Reprezentantul legii nu s-a putut abţine şi i-a aplicat o corecţie fizică foarte serioasă, moment care a fost înregistrat de [...]
Studentă la Timişoara... curvă în Bucureşti
O tanără din Nigeria, care era in ultimul an la Facultatea de Medicină din Timişoara, a bătut drumul pană in Romania nu doar să studieze, ci şi ca să-şi vandă trupul de abanos. Judiciariştii sectorului 3 o cercetează acum pe frumoasa Imoleayo (27 de ani) după ce au prins-o [...]
Mărmureanu: "Cei de la NASA n-au ce face"
Potrivit savanţilor de la Jet Propulsion Laboratory, din cadrul Agenţiei Aerospaţiale a SUA (NASA), cutremurul de pământ, cu magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter, ce a zdruncinat sâmbătă Chile, a mişcat axa Pământului cu aproximativ 8 centimetri. Această [...]
De Ziua Femeii, alegeţi cel mai tare bărbat din România!
Sunt bogaţi, faimoşi şi foarte ravniţi de reprezentantele sexului frumos. De Ziua Femeii, Libertatea.ro iţi propune să alegi bărbatul care reprezintă idealul tău masculin. Votează dintre cei douăzeci de "Don Juani" autohtoni pe cel care îl consideri demn de titlul "Cel [...]
A murit Mihaela Tonitza, soţia regretatului actor Ştefan Iordache
Soţia actorului Ştefan Iordache s-a stins din viaţă, sâmbătă dimineaţă. Mihaela Tonitza a murit la Spitalul Elias din Bucureşti, după o săptămână de comă. "Nu mai am de ce să mai trăiesc!" spunea aceasta, după moartea lui Ştefan Iordache. După ce a [...]

Mile Cărpenişan a murit
Cunoscutul jurnalist Mile Cărpenişan a încetat din viaţă, astăzi, [...]
A murit Mile Cărpenişan
A murit Mile Cărpenişan
Cunoscutul jurnalist Mile Cărpenişan a încetat din viaţă, astăzi, [...]
«Căutăm agenţi de stradă»
«Căutăm agenţi de stradă»
Încet, încet, aproape pe nesimţite, poliţiştii - şi aşa foarte [...]
Averea lui Becali, luată iar la puricat de ANI
Averea lui Becali, luată iar la puricat de ANI
Agenţia Naţională de Integritate a deschis un dosar de verificare pentru [...]
Pericol de avalanşe pe toate pârtiile din Bucegi
Pericol de avalanşe pe toate pârtiile din Bucegi
În condiţiile în care vremea a început să se [...]
Elena Sîrbu are 18 ani şi este din Râmnicu Vâlcea. Apetisanta brunetă ne-a povestit câteva lucruri despre ea, cum [...]


ziare