Federația Română de Fotbal a luat o măsură aberantă!

Comitetul de Urgență al FRF, compus din Răzvan Burleanu, președinte FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreședinte FRF, Octavian Goga, vicepreședinte FRF, a hotărât cu unanimitate de voturi ca Supercupa României, FC Steaua București – FC ASA 2013 Târgu Mureș, să se desfășoare la Constanța, pe stadionul ”Farul”, în data de 8 iulie 2015, începând cu ora 21:00.

Arena de la malul Mării Negre, care are o capacitate de 15.000 de locuri, arată deplorabil. Conducerea FRF mizează pe Supercupa României va strârni un interes major în rândul turiștilor care se vor afla în concediu pe litoral în acea perioadă.

Partida va fi transmisă în direct de Pro TV.

Începând de mați, 30 iunie, și până luni, 6 iulie, biletele la Supercupă sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Fiecare suporter poate achiziționa maximum 4 bilete.

Prețurile biletelor sunt următoarele:

– Peluze: 15 RON

– Tribuna 1: 40 RON

– Tribuna 2 (inclusiv Family Zone): 30 RON

La fel ca la toate partidele organizate de Federația Română de Fotbal, suporterii beneficiază și de această dată de mai multe facilități:

Muzeul Peleș și-a dublat încasările după ce Libertatea a semnalat ilegalitățile din revânzarea biletelor. Cum funcționa sistemul
Recomandări
Muzeul Peleș și-a dublat încasările după ce Libertatea a semnalat ilegalitățile din revânzarea biletelor. Cum funcționa sistemul

– posibilitatea de a printa acasă biletul/biletele, evitând astfel costurile suplimentare pentru transport*

– reduceri în Family Zone, sector dedicat fanilor care vin însoțiți de cel puțin un copil cu vârsta de până la 14 ani (5% reducere pentru două bilete, 10% pentru trei și 15% pentru patru tichete). IMPORTANT: Fiecare suporter, indiferent de vârstă, trebuie să aibă bilet valabil pentru a intra pe stadion!

– bilete disponibile, începând cu 3 iulie, și în rețeaua de magazine Inmedio din București și Constanța, după cum urmează:

București

  • Pasaj Universitate (Pasaj Piața Universității, luni-sâmbătă 6:00-20:00; duminică 8:00-16:00)
  • Mega Mall Bucuresti (Str. Pierre de Coubertin, București)
  • Cora Sun Plaza (Șos. Olteniței nr. 83 C Calea Văcărești 391, sector 4, luni-duminică 10:00-22:00)
  • Feeria Băneasa (Șos. București-Ploiești nr.44 A, sector 1, luni-duminică 9:00-22:00)

Constanța

  • Carrefour Constanța (Bd. Tomis DN 2A, nr. 391, luni-sâmbătă 9:00-22:00, duminică 9:00-20:00)
  • Relay Constanța (Aleea Albăstrelelor nr. 10, luni-sâmbătă 7:00-19:00, duminică 8:00-15:00)
  • Real Constanța (Șos. Mangalia nr. 195, luni-duminică 9:00-21:00)
  • City Park Mall (Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, luni-joi 10:00-22:00, vineri-sâmbătă 10:00-23:00, duminică 10:00-22:00)
  • Corall Constanța (Str. Cumpenei, nr.2)

Rușii au ucis 31 de oameni în Duminica Floriilor, în centrul orașului Sumî, pe care l-au bombardat cu rachete balistice
Recomandări
Rușii au ucis 31 de oameni în Duminica Floriilor, în centrul orașului Sumî, pe care l-au bombardat cu rachete balistice

Începând cu 3 iulie și până în ziua meciului, biletele vor fi disponibile și la casele de bilete ale stadionului Farul, în intervalul orar 10:00 – 19:00.

* Pentru comenzile plasate cu livrare prin curier rapid se vor adăuga texele de curierat: 6 RON – București, 9 RON – țară.

Citește și: Supercupa de pe 8 iulie, pe un stadion ca după bombardament / FOTO

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
WOW! Monica Gabor, apariție sofisticată alături de Irina! Unde au fost așa elegante și prețioase. Nici nu zici că a născut recent: pantofi stilleto, geantă Hermes, palton cu croi regal, siluetă de model. Irina a dat lovitura și și-a decis viitorul
Libertateapentrufemei.ro

Cum a reușit gurul finanțelor din administrația Trump să pună capăt haosului și să salveze lumea de prăbușire economică
Adevarul.ro
Cum a reușit gurul finanțelor din administrația Trump să pună capăt haosului și să salveze lumea de prăbușire economică
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Elle.ro
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Cadavrul unui fost viceprimar din Bihor, abandonat timp de cinci ore pe marginea drumului. Bărbatul fusese victima unui accident
Observatornews.ro
Cadavrul unui fost viceprimar din Bihor, abandonat timp de cinci ore pe marginea drumului. Bărbatul fusese victima unui accident
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI