Adolescenta, care mai are doi fraţi, era închisă în camera ei, nu era lăsată să se joace cu ceilalţi copii, nu avea voie să citească, să se uite la televizor sau să asculte muzică şi primea numai resturile de la masă. Fraţii ei vitregi erau ţinuţi în puf şi răfăţaţi. Ea nu avea voie să iasă din casă decât când mergea la şcoală.
Cei de la serviciul pentru protecţia copilului au descoperit drama fetei, în urma unei sesizări din partea vecinilor. Se pare că aceasta era traumatizată şi are nevoie de consiliere psihologică pentru a reuşi să ducă o viaţă normală.
Deşi cazul a fost prezentat recent în presă, părinţii minorei au fost reţinuţi de autorităţi acum câteva luni.
Între timp a avut loc şi procesul, iar cei doi au scăpat de închisoare. În schimb, trebuie să efectueze 300 de ore de muncă în folosul comunităţii.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Andrei Perneș și-a prevestit moartea? Un videoclip cutremurător, în care vorbește despre un accident rutier, s-a viralizat pe internet. Ce spunea tânărul înainte de a-și găsi sfârșitul într-un mod similar
Viva.ro
Laura Vicol, reacție fulminantă după ce s-a aflat că Anca Alexandrescu a fost în excursii achitate de Nordis. A atras atenția asupra unui detaliu, pe care mulți l-au scăpat din vedere: "Încălcarea..."
Libertateapentrufemei.ro
Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
Adevarul.ro
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
Elle.ro
Anunțul făcut de Flavia Mihășan după ce a fost în Maldive cu fostul ei partener și cei doi copii ai lor: „Să vedem dacă ne iese...”
Unica.ro
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Observatornews.ro
Momentul în care femeia de 35 de ani este ucisă de bucata de gheaţă căzută de pe bloc, în Militari Residence
HOROSCOP
Horoscop 26 februarie 2025. Balanțele caută un alt mod de a trăi, unul care să le permită și să respire ușurate mai ales după o reușită