Daca sunteti implicati intr-un proces (civil, administrativ, etc.) si nu aveti bani pentru cheltuielile de judecata, puteti solicita instantei, in scris, asistenta juridica gratuita, potrivit art. 74 – 77 din Codul de procedura civila.
Legislatia in vigoare prevede anumite facilitati pentru persoanele care sunt implicate intr-un proces si nu au posibilitati materiale sa il duca pana la capat. Daca va aflati intr-o asemenea situatie este bine sa stiti ca aveti dreptul la scutiri, reduceri sau amanari pentru plata taxelor judiciare sau a cautiunilor, ori puteti beneficia de aparare si asistenta gratuita printr-un avocat delegat de barou.
Puteti primi asistenta juridica gratuita (conform Legii 211/2004), in limita unei sume echivalente cu doua salarii de baza minime brute pe tara daca:
– ati fost victima unei tentative la infractiunea de omor, omor calificat, omor deosebit de grav sau a unei infractiuni de vatamare corporala grava;
– ati fost victima unei alte infractiuni decat cele mentionate anterior, iar venitul lunar pe membru de familie este cel mult egal cu salariul de baza minim brut pe tara.
Pentru a primi asistenta juridica gratuita trebuie sa sesizati fapta organelor de urmarire penala in termen de 60 de zile si apoi sa adresati o cerere in scris tribunalului din raza de domiciliu. Conform aceleiasi legi (211/ 2004), ca victima puteti solicita acordarea sumei necesare pentru punerea in executare a hotararii judecatoresti prin care v-au fost acordate despagubiri civile. In cazul in care sunteti inculpati intr-un proces penal aveti dreptul sa fiti asistati de un aparator in timpul urmaririi penale si al judecatii, va puteti apara singuri sau puteti primi un avocat din oficiu. De asemenea, daca sunteti parte vatamata intr-un proces penal aveti dreptul sa va aparati singuri sau puteti primi un aparator.
Cererile pentru obtinerea acestor drepturi sunt scutite de taxa de timbru.