Alfie Patten, un băiat în vârstă de 13 ani, din Marea Britanie, a devenit celebru după ce presa britanică a descoperit că în urmă cu cinci zile a devenit tătic. Prietena sa, Chantelle Steadman, cu doi ani mai mare, a născut o fetiţă sănătoasă tun, cu o greutate de 3,600 kilograme, pe care o vor boteza Maisie Roxanne.
Părinţii adolescenţilor îi vor ajuta să-şi crească fetiţa
Proaspătul tătic de numai 13 ani şi prietena sa, Chantelle, mama fetiţei, s-au speriat când au aflat că vor avea un copil, însă cei doi au fost împotriva avortului (conform legii britanice, copiii în această situaţie pot decide singuri).
“M-am gândit că ar fi o idee bună să păstrăm copilul. Nu am ştiut cum vor reacţiona cei din jur. Mi-a fost teamă că voi avea necazuri cu mama”, a declarat Alfie, însă atât părinţii lui, cât şi ai fetei au fost încântaţi de veste şi au promis că îi vor ajuta să-şi crească pruncul.
Adolescentul a mărturisit că nu ştie cât costă un scutec, “probabil mult”, dar că este hotărât să fie un părinte bun, cu toate că nu are suficiente resurse financiare. Singurul său “venit” sunt banii de buzunar pe care îi are de la tatăl lui. “Nu m-am gândit dacă ni-l permitem. Părinţii nu prea îmi dau bani de buzunar. Uneori, tata îmi dă 10 lire sterline”, a declarat băiatul.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!