In puţinele clipe de viaţă, nu au simţit căldura de la sanul mamei, iar cand sufletele lor curate s-au ridicat la cer, nu a fost nimeni să-i plangă sau să-i ingroape creştineşte. Este vorba despre patru bebeluşi abandonaţi de părinţi care au murit in ultimii ani la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timişoara. Cadavrele lor zac şi acum într-un frigider de bucătărie, în morga unităţii medicale, deoarece autorităţile nu au reuşit să dea de urma rudelor pentru a obţine acordul de înhumare.
Micuţii nu există în acte
Trupurile mici, înţepenite în nefiinţă, sunt înfăşurate în saci sau în cârpe şi îngrămădite pe rafturile unui frigider, în morga de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timişoara. Aici ajung corpurile bebeluşilor decedaţi şi care au fost abandonaţi la naştere, pentru că nu pot fi înmormântaţi sau incineraţi deoarece nu există în acte. Acum sunt patru mogâldeţe, ascunse în cârpe sau în saci, care zac pe rafturi.
Cea mai veche “chiriaşă” este Andreea Petrovici. Fetiţa s-a născut în anul 2006, din părinţi toxicomani, astfel că şansele ei la viaţă erau minime. Cu toate acestea, s-a încăpăţânat să trăiască. Din păcate, cu minţile înceţoşate de droguri, părinţii ei nu au fost înduioşaţi de curajul cu care fiica lor se pregătea să ia lumea în piept şi au părăsit- o. Înainte să împlinească o lună de viaţă, Andreea s-a stins în braţele unei asistente. De atunci, trupul ei stă închis într-un frigider de bucătărie, în morga spitalului. La fel şi cadavrele altor trei micuţi, de care părinţii nu au mai vrut să audă.
“Aceşti patru bebeluşi au fost abandonaţi de către părinţi, înainte de a li se face certificate de naştere. Astfel, în momentul în care mor, micuţilor nu li se pot întocmi actele de deces, pentru că, practic, ei nu există. Pentru a-i înhuma am avea nevoie de măcar de un acord scris al mamei sau al tatălui”, ne-a declarat Rodica Ilie, şefa morgii de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timişoara.
Potrivit Ordinului 1134/C/ 2000 al Ministerului Justiţiei, de cadavre trebuie să se ocupe administraţia localităţilor pe raza cărora se află spitalul unde respectivele persoane au decedat. Însă aceas tă prevedere nu este în măsură să rezolve situaţia.
«În Bucureşti, nou-născuţii nu mai stau cu anii prin morgă»
Spitalele din Bucureşti au reuşit să rezolve problema cu procedurile de înmormântare a copiilor morţi şi abandonaţi în morgă.
♦ “Copilul abandonat şi decedat care nu are acte este declarat mai întâi de asistenta-şefă, apoi de primărie, i se dă un nume, se eliberează certificat, în baza căruia e înmormântat”, afirmă medicul Dan Viorel, şeful Secţiei nou-născuţi din Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu.
♦ “Copiii prematuri care mor la noi şi sunt abandonaţi, după toate procedurile de autopsie, sunt preluaţi de asociaţia care funcţionează pe lângă biserică”, ne-a spus prof. dr. Gheorghe Peltecu, managerul Spitalului de Obstetrică- Ginecologie Filantropia.
♦ “Micuţii abandonaţi nu mai stau cu anii prin morgă, ca acum cinci-şase ani, datorită asistenţilor sociali angajaţi de spital”, ne-a declarat şi medicul pediatru Alin Stănescu, de la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului din Capitală.
Reforma sistemului sanitar tot nu rezolvă situaţia
Problema copiilor fără CNP decedaţi în spitale este atinsă de un ordin al Ministerului Justiţiei, dat în 2000, însă nu e inclusă în pachetul legislativ privind reforma sistemului sanitar. Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Virgil Păunescu şi şeful Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, au cerut de mai multe ori umplerea acestui vid legislativ, dar până acum nu au ajuns la nici un rezultat.