0-124309-lesbieneepa.jpgUnul dintre organizatorii festivalului, Sorin Matei Filip, a declarat, luni, că mai multe tinere care s-au înscris, iniţial, la concurs au renunţat în urma unor articole de presă şi a unei petiţii împotriva evenimentului. „Concursul de frumuseţe «Miss Lesby» s-a anulat din cauza presiunilor din presă. Marşurile care se ţineau la Bucureşti nu au avut un final foarte frumos, au început cu bătăi şi scandaluri.

Concurenţii au avut temeri legate de posibile scandaluri şi şi-au retras înscrierile. S-au temut să nu se ajungă la scandalurile care au avut loc la Bucureşti”, a afirmat Filip. El a explicat că ar fi vorba de 16 tinere înscrise iniţial pentru a participa la concurs, din care 13 s-au retras. „Pentru trei nu cred că era cazul să ţinem un concurs de frumuseţe”, a spus organizatorul festivalului.

Legat de marşul tăcerii care va fi iniţiat, joi, de deputatul PDL Mircia Giurgiu, Sorin Matei Filip a spus că este dreptul constituţional al parlamentarului să organizeze orice acţiune de acest fel. Filip şi-a manifestat speranţa ca la primul Festival Naţional al Lesbienelor de la Cluj-Napoca să participe peste o sută de persoane. Deputatul PDL Mircia Giurgiu a anunţat că va iniţia, în calitate de simplu cetăţean, un „marş al tăcerii” pentru a protesta faţă de festivalul lesbienelor care are loc, de luni, la Cluj-Napoca.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI