Până să reprezinte interesele aceleiaşi echipe, FC U­r­zi­ceni, unul ca atacant, celălalt ca an­­trenor, Bogdan Mara şi Dan Pe­trescu erau legaţi de o prie­tenie strânsă. Pentru ca activitatea profesională să nu le fie afectată, însă, de acest amănunt, au ales să menţină distanţa cuvenită posturilor pe care le deţin. Pen­tru pri­ma oa­ră în istoria sa de 54 de ani, Unirea Urziceni participă la Cupa UEFA. Echipa e în­tr-o continuă as­­cen­­siune de când con­­du­cerea tehnică a fost preluată de an­tre­norul Dan Pe­tres­cu, şi de când clubul a cooptat jucători ex­pe­rimentaţi, pre­cum Bog­­­dan Mara (31 de ani), a cărui ca­rieră a fost relansată de Dan Petrescu.

3756-90974-dan.jpg„Bur­su­cul” a crezut în talentul pri­etenului său şi, în 2006, acesta s-a trans­­ferat de la UTA Arad la Ur­ziceni, iar împreună au condus echipa spre lo­cul întâi din clasament în a­cest mo­ment. „Chiar dacă, la un mo­ment dat, mer­geam şi în conce­dii îm­preună, a­cum am păstrat între noi doar o relaţie de an­trenor – e­­lev. Îna­inte, mai ie­şeam îm­pre­ună, dar acum a­cest lucru se în­tâmplă foarte rar, la vreo o­cazie specială. Eu aş fi primul care ar suferi de pe urma unei re­la­ţii mai a­pro­piate, pen­tru că s-ar consi­de­­ra că aş fi avantajat în vreun fel. Or, Dan Pe­trescu e un tip dur, in­­tran­sigent, perfec­ţio­­nist şi care mun­ceşte e­norm şi nu cred că ar lăsa ceva să-i strice re­zul­ta­tele”, a explicat a­ta­cantul Bog­dan Ma­ra, ca­re nu a re­nun­ţat să sp­e­re că într-o zi va re­­veni la naţio­nală.

Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului
Recomandări
Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului

„Pen­­tru ori­ce jucător pre­­­zen­ţa la lo­tul na­ţio­nal e o în­co­ro­nare a mun­cii de­puse până atunci. De când am plecat să joc în Chi­na, nu am mai in­trat în atenţia nici unui se­lecţioner. De fapt, nici nu mai ţin minte cine antrena e­chi­pa când am fost che­mat ultima oară la na­­ţiona­lă”, a mărturisit Mara.

Au renunţat să mai iasă împreună

„Bur­su­cul” a crezut în talentul pri­etenului său şi, în 2006, acesta s-a trans­­ferat de la UTA Arad la Ur­ziceni, iar împreună au condus echipa spre lo­cul întâi din clasament în a­cest mo­ment. „Chiar dacă, la un mo­ment dat, mer­geam şi în conce­dii îm­preună, a­cum am păstrat între noi doar o relaţie de an­trenor – e­­lev. Îna­inte, mai ie­şeam îm­pre­ună, dar acum a­cest lucru se în­tâmplă foarte rar, la vreo o­cazie specială. Eu aş fi primul care ar suferi de pe urma unei re­la­ţii mai a­pro­piate, pen­tru că s-ar consi­de­­ra că aş fi avantajat în vreun fel. Or, Dan Pe­trescu e un tip dur, in­­tran­sigent, perfec­ţio­­nist şi care mun­ceşte e­norm şi nu cred că ar lăsa ceva să-i strice re­zul­ta­tele”, a explicat a­ta­cantul Bog­dan Ma­ra, ca­re nu a re­nun­ţat să sp­e­re că într-o zi va re­­veni la naţio­nală.

Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”
Recomandări
Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”

„Pen­­tru ori­ce jucător pre­­­zen­ţa la lo­tul na­ţio­nal e o în­co­ro­nare a mun­cii de­puse până atunci. De când am plecat să joc în Chi­na, nu am mai in­trat în atenţia nici unui se­lecţioner. De fapt, nici nu mai ţin minte cine antrena e­chi­pa când am fost che­mat ultima oară la na­­ţiona­lă”, a mărturisit Mara.

Fratele lui va redeschide discoteca din Sibiu.
3756-90973-club.jpg
Peste două săptămâni es­te preconizată, la Sibiu, redes­­­­chiderea discotecii Ga­udi, patro­nată de A­dri­an Mara, fratele lui Bog­dan. Aceasta a fost complet renovată, iar de de­corarea interioară s-a o­cupat un arhitect din Capitală, cel care a aranjat şi interiorul fostului club bucureştean Bonsai, care i-a a­par­ţinut a­tacan­tului de la U­ni­rea Ur­ziceni până anul trecut. Adi Mara nu va pu­­tea conta pe prezen­ţa fratelui său la discotecă.

S-a mutat cu Dana în Herăstrău

3756-90972-dana.jpgBogdan Mara nu numai că îi este e­lev „Bursucului”, dar şi vecin, a­mândoi locuind într-un cartier de lux din zona parcului He­răstrău. Fot­balistul şi iubita sa, Dana Gheor­ghe, s-au mutat în urmă cu patru luni în casa lui, pe care au  decorat-o du­pă ultimele fiţe de la Paris.

În urma câş­tigurilor din sport, Bogdan Mara mai deţine două locuinţe în Sibiu, oraşul său natal, două apartamente, câteva terenuri şi un spaţiu în centrul Bu­cu­reş­tiu­lui, închiriat unor afacerişti care vor deschide toamna aceasta un club.

 

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.