Luptătorul român Andrei Stoica rămâne campion mondial Superkombat la categoria super cruiser, după ce l-a învins prin KO pe olandezul Fred Sikking, în cadrul galei organizate la Piaţeta Cazino, din Mamaia, în faţa a peste 3.000 de spectatori, printre aceştia Remy Bonjasky, actriţa americană Kristanna Loken, Prinţesa Lia şi Prinţul Paul al României.
Poreclit Mister KO, sportivul în vârstă de 28 de ani şi-a confirmat renumele şi şi-a doborât adversarul în prima repriză cu un croşeu de stânga, care i-a adus a 40-a victorie din carieră şi a 25-a înainte de limită.
În co-main-event-ul galei, Raul Cătinaş a revenit cu succes în ring după o pauză de un an şi jumătate, reuşind să-l învingă prin KO pe rusul Viktor Bogutzki, în timp ce Bogdan Stoica s-a impus la decizie în faţa surinamezului Fabio Kwasi, iar în luna octombrie va lupta din nou pentru centura mondială, pierdută în decembrie 2013.
O altă victorie importantă obţinută de români a fost cea obţinută de Alex Filip, care l-a învins pe turcul Atakan Arslan, locul 14 în lume la categoria supermijlocie, judecătorii având nevoie de o repriză de departajare pentru a stabili învingătorul.
Robert Dorin a reuşit la rândul său un succes important, după ce a fost declarat câştigător cu turcul Gokhan Gedik, cel care îl făcuse KO în gala precedentă pe Cristian Ristea.
Evenimentul transmis în direct în 93 de ţări şi care a avut ca scop promovarea staţiunii Mamaia, fiind inclus în seria Mamaia Style, a fost ultimul pus în scenă de Eduard Irimia în 2015 în România. Următoarea gală Superkombat va avea loc la Milano, iar marea finală a anului este programată să se desfăşare la Luanda, Angola.
Rezultate complete
Superkombat New Heroes
1. Super Fight – Categoria uşoară (-63,5 kg)
Wilmer Cruz (Angola) vs Iuliu Man (România) – Iuliu Man se impune la decizie
2. Super Fight – Categoria uşoară (-65 kg)
Jessica Puglisi (Italia) vs Cristiana Stancu (România) – Cristiana Stancu este declarată câștigătoare
3. Super Fight – Categoria welter (-67 kg)
Sousa Razel (Angola) vs Mario Argento (Italia) – Italianul câștigă meciul la capătul celor trei reprize
4. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)
Eduard Chelariu (România) vs Mădălin Crăciunică (România) – Eduard Chelariu se impune la decizie
5. Super Fight – Categoria -69 kg
Adrian Maxim (România) – Alexandru Șerban (România) – Adrian Maxim îl invinge pe Alexandru Șerban
6. Super Fight – Categoria uşoară (-63,5 kg)
Rahim Moutharrik (Italia) vs Cristian Spetcu (România) – Cristian Spetcu câștigă prin TKO
7. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)
Andrei Ostrovanu (România) vs Cristian Milea (România) – Cristian Milea învinge la puncte după 3 reprize
8. Super Fight – Categoria semigrea (-86 kg)
Alexandru Negrea (România) vs Dumitru Topai (România) – Dumitru Topai câștigă prin TKO
1. Super Fight – Categoria cruiser (-92 kg)
Gokhan Gedik (Turcia) vs Robert Dorin (România) – Românul este declarat câștigător la decizie
2. Super Fight – Categoria semigrea (-86 kg)
Aristote Quitusisa (Angola) vs Alexandru Nedelcu (România) – Angolezul câștigă întâlnirea
3. Super Fight – Categoria supermijlocie (-77 kg)
Atakan Arslan (Turcia) vs Alex Filip (România) – Alex Filip este declarat câștigător după o rundă suplimentară
4. Super Fight – Categoria cruiser (-92 kg)
Fabio Kwasi (Surinam) vs Bogdan Stoica (România) – Bogdan Stoica a câștigat după 3 runde
5. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Viktor Bogutzki (Rusia) vs Raul Cătinaş (România) – Românul se impune prin TKO
Fred Sikking (Olanda) vs Andrei Stoica (România) – Campionul mondial Superkombat își păstrează centura după un KO în prima rundă