In spatele jucatorilor care se infrunta pe teren etapa de etapa si care acapareaza atentia mass-media si a fanilor se afla multe persoane care se ocupa de confortul fotbalistilor. ‘Libertatea’ vi-i prezinta pe cei care au grija ca echipele de milioane de euro ale Stelei si ale lui Dinamo sa ajunga repede si in siguranta la fiecare meci si va arata superautocarele celor doua rivale bucurestene.
Ioan Robert Florian are 36 de ani si din august 2007 e soferul autocarului Stelei. Fost practicant de rugby la Grivita Rosie si sofer de autocar pentru firme de turism international, cu o experienta de 15 ani, el a castigat in vara anului trecut concursul pentru ocuparea postului de sofer al clubului din Ghencea. De atunci, el ii duce pe jucatorii lui Marius Lacatus la toate meciurile pe care acestia le disputa in tara.
‘Inainte am lucrat in turism si chiar daca tineam cu Steaua, nu aveam timp sa ma uit la toate partidele. Acum, pe langa faptul ca stau cu ei si m-am imprietenit cu majoritatea, cand ii duc la meciuri am posibilitatea sa vad partidele pe viu si am devenit un sustinator inrait. Dar fiica mea ma intrece cu mult. Am ramas placut surprins de numarul suporterilor pe care Steaua ii are in toate orasele in care am jucat. Peste tot, fanii au venit sa ceara autografe si sa se fotografieze cu jucatorii, dar si cu autocarul. Spre deosebire de alte echipe, care se duc cu TAB-ul la meci, gen Dinamo, noi mergem cu autocarul si cateodata chiar fara escorta. E lumea calare pe noi’, zice Robert.
Steaua, 400.000 de euro
Autocarul, prezentat la implinirea a 60 de ani ai clubului, este marca Iveco Iribus, model Noge Titanium, personalizat in culorile Stelei si a costat 400.000 de euro. Are o capacitate cilindrica de 10 litri si dispune de 450 de cai putere, sistem de climatizare tip climatronic cu distributie bizonala, un frigider, toaleta ecologica, instalatie audio/ video/ DVD, monitoare LCD Blaupunkt si geamuri securizate. ‘Are doar 6.000 de kilometri, de aceea pana acum nu am avut nici cea mai mica problema si probabil nu vom avea nici in viitorul apropiat. Este o placere pentru mine sa il spal si sa il ingrijesc. Imi pare totusi rau ca sunt drumurile asa proaste si ma doare sufletul la fiecare denivelare in carosabil. Ar trebui sa se vada o diferenta, pentru ca de acum suntem europeni’, spune Ioan Robert Florian, soferul Stelei.
Dinamo, 500.000 de euro
Autocarul marca Neoplan, model NH1216, gama Cityline, personalizat in culorile clubului Dinamo, a costat 500.000 € si este cel mai scump din tara. Are 12,20 metri lungime, 19 tone, motor MAN de 440 cai putere, o viteza maxima de 100 de kilometri pe ora si este echipat cu toate sistemele electronice pe care le poate avea un autovehicul.
Dispune de aer conditionat ecologic, sistem de sonorizare din gama de varf Blaupunkt, 6 monitoare, DVD, wireless, toaleta si frigider: ‘Am fost de patru ori la uzina din Germania unde a fost fabricat, prima oara cand am facut comanda, alaturi de directorul de vanzari de la firma MAN, Dan Cazacu. Am stat 12 ore sa punem la punct toate detaliile. Sunt foarte multumit de acest autocar, fiindca a fost facut la comanda si dispune de tot ce ne-am dorit’, zice Constantin Robu, soferul dinamovist.
Constantin Robu, alias ‘Tyson’, are 48 de ani si este soferul echipei de fotbal Dinamo din 1991. De 17 ani el ii duce pe fotbalistii formatiei din Stefan cel Mare peste tot in tara sau peste hotare: ‘Inainte de a fi angajat la Dinamo, am lucrat ca sofer in cadrul Ministerului de Interne. Sunt nascut in zona Iancului din Bucuresti si simpatizez cu „ros-albii” de la sase ani. Pot spune ca mi-am petrecut copilaria aici, in Parcul Sportiv. Am facut si eu putin sport la viata mea. Am practicat handbalul la CSS2’.
Iulian Mihaescu i-a pus porecla Tyson. ‘Cu numele este o poveste mai veche. Mi se spune Tyson din anul 1992, iar cel care mi-a pus aceasta porecla este Iulian Mihaescu. Mi-a spus astfel din cauza faptului ca imi lipsea un dinte si pentru ca, mai demult, i-am „tavalit” pe niste vamesi turci pe cand ne intorceam dintr-un cantonament. De atunci, toata lumea ma stie de Tyson’, explica soferul de ce este numit precum boxerul american.
Robu spune ca nu a facut accidente, dar ca a primit mai multe amenzi pentru depasirea vitezei regulamentare: ‘Sincer sa fiu, nu am fost implicat niciodata in vreun accident rutier, dar am primit mai multe amenzi pentru depasirea vitezei regulamentare. Acum, multi au impresia ca Dinamo este ocrotita de politie, dar nu este adevarat. Noi nu suntem in afara legii. Gresim, platim! Asta e viata. Am fost de cateva ori in intarziere si am apelat la ajutorul echipajelor de politie pentru a ne escorta la stadioanele unde urma sa jucam, dar am platit pentru acest serviciu’.
A avut ‘copiloti’ celebri. ‘Dintotdeauna s-au gasit jucatori care sa vrea sa stea pe scaunul din fata, langa sofer, pentru a vedea drumul mai bine. Au stat langa mine Dorinel Munteanu, intre 1991 si 1992, Giani Kirita sau Claudiu Niculescu. Acum, pentru ocuparea acelui loc „se lupta” Margaritescu si Lobont’. Este prieten cu soferii de autocar de la alte echipe: ‘Am relatii de prietenie si cu soferii de autocar de la alte echipe. De exemplu, cand au fost prin Bucuresti, i-am ajutat pe cei de la Timisoara, Farul, Gloria Bistrita sau Jiul. Cand merg in Ghencea, vad meciul la televizor alaturi de bucatarul Stelei’.
Autocarul are 6 ecrane, dispuse trei in fata si trei in spate…
…o toaleta ecologica ultramoderna…
…si suficient spatiu pentru picioare
„Tyson” il asteapta pe Borcea
Nicolae Badea, Cristi Borcea si Vasile Turcu au mers cu autocarul echipei: ‘Si cei din conducerea clubului au calatorit alaturi de echipa, dar nu au incercat noul autocar. Ei au mers cu cel vechi, marca Volvo, care acum este folosit de echipa secunda, Dinamo II’.
Soferul stelei despre echipa
Colectie de filme, muzica si meciuri pentru sud-americani
Cu toate ca in presa s-au speculat unele rupturi la nivelul lotului de jucatori, Robert ne povesteste cum vede el lucrurile de pe locul soferului. ‘Baietii sunt increzatori in sansele lor, iar schimbarea s-a vazut atat in meciurile de pregatire, cat si in cele oficiale. Mie imi place ca jucatorii sunt in relatii foarte bune si de aceea atmosfera este placuta. Eu ma am bine cu toata lumea. In deplasari am grija sa merg fara bruscari, ca baietii sa nu fie crispati pe drum si sa se gandeasca doar la fotbal. De aceea, unii vin si se pun pe locurile din fata pentru a privi drumul si a se relaxa. Chiar m-am gandit sa imi fac o colectie de filme, de muzica si de meciuri, astea pentru sud-americani, sa le intre in sange microbul Steaua, pentru deplasarile mai lungi. O sa-i intreb ce gusturi au pentru a fi toata lumea multumita’, afirma el .
Gigi Becali le este ca un parinte
‘Atat conducerea, cat si noi, ceilalti, am fost alaturi de echipa in momentele grele si i-am incurajat cum am stiut noi mai bine. Si domnul Becali a fost mereu alaturi de fotbalisti. Nu a calatorit cu noi, dar cateodata inainte sau dupa meciuri a vorbit cu ei chiar in autocar. Jucatorii il respecta si tin la el ca la un parinte’, ne zice soferul autocarului despre ‘soferul’ clubului.
Soferul Dinamovist despre echipa
A discutat cu jucatorii inainte de a comanda autocarul: ‘Inainte de a da comanda celor de la Neoplan, am discutat cu Lobont, Danciulescu, Catalin Munteanu, Margaritescu si Claudiu Niculescu, dar ultimul nu a apucat sa mearga cu noul autocar. Oricum, i-am promis ca atunci cand o sa vina in tara o sa il plimb si pe el putin’.
Regreta si acum disparitia lui Catalin Haldan: ‘Am trait multe clipe frumoase alaturi de echipa, dar si momente urate, pe care nu le voi uita niciodata. Unul dintre acestea este disparitia lui Catalin (n.r. – Haldan). Acest baiat a fost un jucator si un caracter deosebit, un adevarat dinamovist. A fost genul de fotbalist care lupta pentru Dinamo pana la ultima picatura de energie, asa cum o fac acum Danciulescu si Margaritescu’.
Echipa de poligloti: ‘Aici ne respectam intre noi si exista o atmosfera placuta in lot. Majoritatea fotbalistilor cunosc limba engleza si fac integrarea celor straini mai usoara. De exemplu, Lobont vorbeste engleza si italiana, Catalin Munteanu spaniola si portugheza, iar Ionel Danciulescu cunoaste la perfectie limba engleza. Ce sa mai, suntem o echipa de poligloti (rade)’.
Rapid, clubul fara masina
Rapid nu detine un autocar propriu si, pentru a-si duce jucatorii in cantonamente si la meciurile desfasurate in tara, giulestenii inchiriaza vehicule de la diverse firme de transport. Din cauza faptului ca nu dispun de un autocar al clubului, rapidistii au avut de suferit de pe urma punctualitatii soferilor ce trebuiau sa-i astepte la aeroport.
Ultima isprava de acest gen s-a intamplat la revenirea din cantonamentul pe care ‘alb-visiniii’ l-au efectuat in Portugalia, la inceputul acestui an. Atunci, soferul masinii inchiriate de la Eurolines, care trebuia sa-i duca de la Aeroportul ‘Henri Coanda’ la baza de cantonament ProRapid, a incurcat ziua in care trebuia sa-i intalneasca. Dupa ce au asteptat 40 de minute in frig, fiind imbracati doar cu treninguri sau tricouri, jucatorii au plecat de la aeroport cu taxiurile si cu masinile sotiilor si prietenelor.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!