Curve violate de trei jandarmi?
Trei jandarmi de la Unitatea Specială de Pază Bucureşti sunt anchetaţi de judiciariştii de la Secţia 1 Poliţie, de procurorii militari, dar şi de superiorii lor, după ce două prostituate i-au acuzat că, in noaptea de joi spre vineri, le-ar fi violat. Scenele de sex cu oamenii in uniformă, stropite din belşug cu alcool, s-ar fi consumat, conform curvelor, într-o curte aflată la doi paşi de Banca Naţională.
Fetele aveau 22 şi, respectiv 23 de ani
În “filmul” pe care, pe la ora 2.00 noaptea, l-au derulat în faţa judiciariştilor de la Secţia 1 Poliţie, Liliana Anghel (22 de ani) şi Corina Şerban (23 de ani), cele două prostituate - prezenţe obişnuite pe trotuarele din zona centrală a Capitalei - au spus că jandarmii, aflaţi în patrulă cu un autoturism, le-au săltat de pe strada Maria Rosetti.
Părea un raid de rutină, cu care “fetiţele” erau obişnuite. Numai că în maşină, spun femeile, între ele şi Marian Bogdan Ciobanu, Daniel Popa şi Lucian Dumitru s-ar fi legat instantaneu o prietenie care trebuia consolidată la un şpriţ şi la o partidă de amor. Totul pe bani însă. Cele două prostituate susţin că într-o curte aflată la doi paşi de sediul BNR ar fi făcut tot ce au ştiu ele mai bine pentru cei trei clienţi în uniformă, însă, la final, jandarmii nu şi-ar fi onorat datoria. Ba, mai mult, oamenii legii ar fi încercat să le confişte şi telefoanele mobile, şi bijuteriile.
Aşa se face că “fetiţele” s-au dus glonţ la Secţia 1 Poliţie, unde, supărate foc că au “prestat” pe ochi frumoşi, doar pentru câteva pahare cu băutură, i-au reclamat pe cei trei jandarmi. Surse din interiorul anchetei ne-au dezvăluit că prostituatele ţepuite ar fi scris în declaraţiile lor că jandarmii le-au violat cu pistolul la brâu. Subofiţerii admit că s-au bucurat de nurii prostituatelor, însă spun că nu sunt violatori. “Am convenit să le plătim pentru sex, dar nu am mai avut bani, pentru că i-am băut împreună”, s-au lamentat ei în faţa achetatorilor.
Suspendaţi până la finalizarea anchetei
“Jandarmeria Română a sesizat Parchetul Militar, care va stabili dacă subofiţerii au încălcat consemnul. Marian Bogdan Ciobanu, Daniel Popa şi Lucian Dumitru, care făceau parte dintr-un echipaj operativ de rezervă şi îşi dublau colegii la paza mai multor sedii de bancă, printre care şi BNR, vor fi suspendaţi din funcţie până la finalizarea anchetei, iar dacă se va dovedi că sunt vinovaţi, vor fi daţi afară”, ne-a declarat cpt. Marius Teodorescu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei. Aseară, cei trei au fost chemaţi la Parchetul Militar, pentru a fi audiaţi. Ei sunt cercetaţi pentru viol, lipsire de libertate şi tâlhărie.

39616

Deputatul liberal Alina Gorghiu anunţă că va amenda Legea educaţiei [...]
Noile cercetări legate de dublul asasinat din Siret, Suceava, au scos la [...]
Ortansa C. (foto) , o femeie de 75 de ani din Gura Văii, Bacău, a fost [...]
Bărbaţilor din Romînia le este foarte greu să se despartă de casa [...]
Constantin Păun are 91 de ani şi, până acum şase luni, nu a avut [...]

sint niste alcoolici
astia sint gunoaie de jandarmi ,nu la place munca si sau facut jandarmi vezi doamne ca fac ordine , sau scuzat ca nu le au violat ok ....... dar cu bautul in timpul orelor de serviciu cum ramine ????? astia sint baza in bucuresti niste alcolici care ne fac de ris . NU EXISTA JUSTITIE IN ROMANIA TRE SA INTELEGETI , ASTA NU E TARA EUROPEANA ,JUDECATORII IN MARE PARTE SINT CORUPTI SI MINA IN MINA CU INTERLOPII , POLITIA II PRINDE SI JUDECATORII DE BESTII LE DAU DRUMUL ,CHINEZII UMBLA CU PISTOALE SI SABII CAZUL DE LA SPITAL UNDE A FOST PUSA IN PERICOL SIGURANTA CETATEANULUI , ASTA E JUSTITIA ,SI GUNOIELE DE JUDECATORI MAI VOR MARIRE DE SALAR.
sant curios
Ce ai facut tu ca sa nu ajunga minerii la bucuresti? In ce priveste ce au facut aia 3 sant de acord sa plateasca doar ptr inselaciune(au inselat doua proste) dar si pentru patarea hanei statului, si contribuabiol cum zici tu ca esti imagineazati cati altii sant si in ce fel sant rasplatiti tinere jandarm erou ;)
violate de placere
daca era asa cum zic ca au fost vioalate ar fi trebuit sa fie luate cu forta dar din cate sa inteles la stiri fetele s-au dus de placere nu cu forta.si-au facut datoria dar poate nu i-au satisfacut p janadarmi de nu si.au primit bani deci nici vorba de viol zdrenteleot ce vreti reclama?sunt o garamada de rubrici pt asta in ziare,reviste site-uri
violate de plecere

-
Ce-i va durea prostia pe nefericiti! "Uneori prostia doare", in rest:" Fara Comentarii"
si lu' tata-tu ! Mars potaie !
la obiect.
si u lu maikata
mey.... esti timpit ! mars la vvc !
...
ca E(asa se spune cand sunt mai multi) si ei ..tot oameni... crezi ca aceste "femei" cinstite isi dau seama ce au facut... sa fie bagate la inchisoare ...sa vezi acolo gUardieni...
las-o moarta.
Te compatimesc draga Violeta pentru greutatile prin care ai trecut. Sper ca acum esti bine sa ca urmele adinci ale ecelor intimplari au apus de mult. Doamne prin ce situatii sunt unii oameni sa treaca. Ai grija de tine si mult succes in viata.

Au descoperit o istorie urata petrecuta in Italia in care am fost implicate in necunostinta de cauza. Era vorba de un batran jefuit de doua prostitute romance. Am fost duse la sectie si interogate. Toata noaptea am fost siluite si violate intr-un mod neconventional. La un moment dat imi amintesc cum unul dintre ei a scos pistolul din dotare si ne-a introdus teava in vagin pana la patul armei. Spre dimineata ne-au dat drumul amenintandu-ne ca daca scoatem o vorba vom fi arestate si trimise in tara.
ne-ai plictisit cu cIonarile tale.spune-i c-o iubesti si termina balciu.
Bine ti-au facut
facatura
o gramada de politisti merg la ,dar asta pare facatura de ziarist in cautare de subiecte senzationale....cred ca asta de a scris articolul a fost la si a aranjat si el cu alea sa aiba ce sa scrie...facatura ordinara..
AUTORITATEA ORGANELOR STATULUI IN DECLIN
Noua moda in Romania este urmatoarea:daca un "sticlete" vrea sa-ti faca un dosarel penal pentru o fapta (a se citi infractiune) scapi reclamandu-l.Cu o singura plangere ,care se inregistreaza la Parchet, un infractor scapa basma curata ,iar politistul care aplica legea intra in "bucluc" .Chiar daca ulterior se demonstreaza faptul ca reclamatia a fost "petarda" si politistul deschide actiune in instanta pe "denunt calomnios " tot nu pateste nimic deoarece primeste 18.1 de la procurori.
presu...esti dus
presu..se vede k esti dus cu presu! faci niste afirmatii de care nu ai habar! banuiesc k nu lucrezi si nici n-ai lucrat vreodata undeva k sa faci asemenea afirmatii...scursuri ah? cei 3 or fii cum zici tu dar nu toata Jandarmeria este asa cu nici toti romanii sunt scursuri ( adik si u)...si cand spun asta ma bazez pe ceva solid (nu k tine) si anume 13 ani de munka in diferite posturi si unitati ale jandarmeriei unde am cunoscut oameni superpregatiti pt tot felul de misiuni si functii! daca nu eram noi(scursurile cum zici tu) cam ce-ai fii facut la mineriade daca minerii ajungeau in capitala? stii cati jandarmi au fost raniti sau mutilati pe viatza in diferitele misiuni executate? cu toate k suntem platiti de la bugetul statului unde contribuim si noi, majoritatea jandarmilor isi fac cu cinste si onoare datoria pt k suntem militari si meseria de militar presupune multe obligatii si responsabilitati (si din ce in ce mai putine drepturi )...nu poti sa tai o mare padure pt 3 copaci uscati
chiar si asa, daca actul in sine nu a fost voit se cheama viol si trebuie pedepsit.Toate scursurile sant jandarmi sau oameni de paza.
presu...esti dus
presu..se vede k esti dus cu presu! faci niste afirmatii de care nu ai habar! banuiesc k nu lucrezi si nici n-ai lucrat vreodata undeva k sa faci asemenea afirmatii...scursuri ah? cei 3 or fii cum zici tu dar nu toata Jandarmeria este asa cu nici toti romanii sunt scursuri ( adik si u)...si cand spun asta ma bazez pe ceva solid (nu k tine) si anume 13 ani de munka in diferite posturi si unitati ale jandarmeriei unde am cunoscut oameni superpregatiti pt tot felul de misiuni si functii! daca nu eram noi(scursurile cum zici tu) cam ce-ai fii facut la mineriade daca minerii ajungeau in capitala? stii cati jandarmi au fost raniti sau mutilati pe viatza in diferitele misiuni executate? cu toate k suntem platiti de la bugetul statului unde contribuim si noi, majoritatea jandarmilor isi fac cu cinste si onoare datoria pt k suntem militari si meseria de militar presupune multe obligatii si responsabilitati (si din ce in ce mai putine drepturi )...nu sa tai o mare padure pt 3 copaci uscati..
chiar si asa, daca actul in sine nu a fost voit se cheama viol si trebuie pedepsit.Toate scursurile sant jandarmi sau oameni de paza.
antimoldoveni
si u lu maikata
sa le faceti voi unii bucuresteni,la moldoveni un sex oral
Bine ti-au facut
Au descoperit o istorie urata petrecuta in Italia in care am fost implicate in necunostinta de cauza. Era vorba de un batran jefuit de doua prostitute romance. Am fost duse la sectie si interogate. Toata noaptea am fost siluite si violate intr-un mod neconventional. La un moment dat imi amintesc cum unul dintre ei a scos pistolul din dotare si ne-a introdus teava in vagin pana la patul armei. Spre dimineata ne-au dat drumul amenintandu-ne ca daca scoatem o vorba vom fi arestate si trimise in tara.
of
asa se intimpa cind se aplica legea .asta e Romania
Au descoperit o istorie urata petrecuta in Italia in care am fost implicate in necunostinta de cauza. Era vorba de un batran jefuit de doua prostitute romance. Am fost duse la sectie si interogate. Toata noaptea am fost siluite si violate intr-un mod neconventional. La un moment dat imi amintesc cum unul dintre ei a scos pistolul din dotare si ne-a introdus teava in vagin pana la patul armei. Spre dimineata ne-au dat drumul amenintandu-ne ca daca scoatem o vorba vom fi arestate si trimise in tara.
Sunt o romanca plecata de foarte multi ani din tara si vreau sa va relatez un fapt strigator la cer. Anul trecut, de sarbatori, am invitat o prietena la mine in Bavaria sa petreaca revelionul cu noi. Eu si Andra ne cunoastem de cand lucram impreuna la Roma intr-un club de noapte. Amandoua o frecam la bara, iar in timpul liber cu clientii localului. Vroiam sa-i fac cunostinta cu sotul meu Sherbet Ouatu(Egger), un batranel simpatic si binevoitor ce practic m-a cules de pe strada. Totodata aveam un chef nebun sa-i arat ce bine am ajuns dupa o copilarie nefericita petrecuta intr-un orfelinat din Simeria. Seara am iesit impreuna la plimbare pe strazile orasului Oberpflalz. Pe neasteptate o patrula de politie s-a apropiat de noi si s-au legitimat, cerandu-ne actele pentru control. Aveau un laptop in masina cu care ne-au verificat datele pe loc.

SENZATIONAL!!!!!!!!!!!!!!
BASESCU DA 2600 EURO FIECARUI RROM PENTRU INTEGRARE SOCIALA. !!!!!!!!!!!!!!
SENZATIONAL!!!!!!!!!!!!!!
BASESCU DA 2600 EURO FIECARUI RROM PENTRU INTEGRARE SOCIALA. !!!!!!!!!!!!!!
SENZATIONAL!!!!!!!!!!!!!!
BASESCU DA 2600 EURO FIECARUI RROM PENTRU INTEGRARE SOCIALA. !!!!!!!!!!!!!!
SENZATIONAL!!!!!!!!!!!!!!
BASESCU DA 2600 EURO FIECARUI RROM PENTRU INTEGRARE SOCIALA. !!!!!!!!!!!!!!
SENZATIONAL!!!!!!!!!!!!!!
BASESCU DA 2600 EURO FIECARUI RROM PENTRU INTEGRARE SOCIALA. !!!!!!!!!!!!!!
SENZATIONAL!!!!!!!!!!!!!!
BASESCU DA 2600 EURO FIECARUI RROM PENTRU INTEGRARE SOCIALA. !!!!!!!!!!!!!!
sa le faceti voi unii bucuresteni,la moldoveni un sex oral
Ci uniforma aia care dupa o asemenea intimplare banala s ar zice ;Devine de risul lumiiiiiiiiii! De aia e problema .Uniforma de Politist de Ofiter de Jandarm de preot reprezinta ceva Onorabil dar noi oamenii facem in asa fel sa bagam la apa in mocirla cam tot ce e de regula onorabil ca si cind ar fi facut inadins !!!!!11 De aia e nasol ,,nu pt ca au facut gestul in sine ci tot circul de dupa . Mama lui de circ!!!!!!!! E nasol cind reprezinti ceva .Mai bine nu porti uniforma aia pt ca doar sa faci o greseala si vai cum te stie LUMEAAAAAAAAAAAAAAA! Avem servicii bune de informatii .De BIrfa !!!!!!!!!!
PROSTİTUATA E TOT FEMEİE ASA CUM E MAİCATA INTELEGİ!!!!
DAAA...OARE CUM POTI VIOLA O PROSTITUATA?!?!
continuare
2. politia se autosesezeaza si detinatorul plingerii este anchetat si el pt. fapta sa. ..Pai cele doua fete parca erau prostituate ..sau nu am citit eu bine...ori pina la urma urmei in Romania prostitutia e ilegala !!!!!!!!!!! pai eu cu cine votez !?
ptr Fli
Dar ce draga in Molodova se trage in papusoi????
cu el
cum ramane frate? viol nu e, dar in timpul serviciului? kiar se terminasera zilele? jandarmii de bine de rau sunt platiti si sunt platiti din banii nostri...ai kef de ba bar dea la? ai rabdare sa se termine tura si n ai decat sa te arzi pana ti vine rau de mare..altfel e calcare de consemn si gata ...infractiuni cintra statului :)) cam nasol pt doua cu r ve sa dai cu subsemnatu la parchetul militar...
Un lucru e cert in Romania: jandarmii, politistii, militarii nu au vioe sa f...a. Acest drept il au doar civilii. I-auzi viol , cum sa fie viol, sunt convins ca titlul e masluit. Cand intretii raporturi sexuale cu persoane de sex opus fara voia acestora, atunci e viol. Aaaa, ca au bulit in timpul serviciului da, dar si aia e pedeapsa disciplinara, nu infractiune, dar mai stii la tribunalu asta militar e posibil orice. oricum au dosare putine.
...CU IMPOZITUL PE VENIT..CRED
diverse
pai de unde sa aibe bani daca sunt in ia bagat boc in concediu fara plata
DAAA...OARE CUM POTI VIOLA O PROSTITUATA?!?!
BRAVO BAIETI!CA ORICUM NU ISI PLATESC AMENZILE..MACAR SA PLATEASCA IN NATURA
Cardeala
O mare minciuna alea nu sunt fete dupa maria rosetti.E o facatura .sa vada lumea ca vezi doamne avem politie in tara . O mare minciuna.Cine frecventeaza locurile stie ca am dreptate.
jandarmeria=o gasca de semianalfabeti plini de simtul raspunderi pentru care amarasteanul de rand plateste impozite
afara cu ei din jandarmerie
si jandarmii sunt niste javre la fel ca si ccurvele alea...ei au recunoscut ,erau in timpul serviciului asa ca afara cu ei... nici nu cred ca e prima data cand fac asta ....sunt destui baieti corecti care le pot lua locul acestor derbedei... iata cine ne pazeste .....
Radem , glumim ...da mai si platim
baietii trebuia sa plateasca prestatia fetelor ...asta e cert...dar toti stim ca atunci cnd intra hormonu...judecata se intuneca... sa speram ca scapa usor....ca doar nu au omorat pe cineva ... beleaua e ca nu au paltit ... ps. Daniele..te omoara tac-tu
voiol
Un lucru e cert in Romania: jandarmii, politistii, militarii nu au vioe sa f...a. Acest drept il au doar civilii. I-auzi viol , cum sa fie viol, sunt convins ca titlul e masluit. Cand intretii raporturi sexuale cu persoane de sex opus fara voia acestora, atunci e viol. Aaaa, ca au bulit in timpul serviciului da, dar si aia e pedeapsa disciplinara, nu infractiune, dar mai stii la tribunalu asta militar e posibil orice. oricum au dosare putine.
ma da ce proasta esti..!!!!
citeste articolul si vezi ca jandarmii recunosc ei insisi ca au facut sex in timpul serviciului cu prostituatele...!!
Cine crede ceva din tot ce spun aceste nenorocite probabil ca vrea intradevar r sa denigreze oamenii legii si institutia din care ei fac parte. Ce probe au ele in sprijinul celor afirmate au martori altii decit tot unele ca ele au filmari sau inregistrari? nu.... sumt convinsa ca nu au. Si atunci pt ce sa fie oamenii aia consemnati si audiati pt ca niste scursuri ale societatii sustin niste aberatii???
Rusine ,sa consumi
si sa nu platesti.Au dreptate fetele ,trebuia sa ii reclame si la Protectia Producatoarelor,ce pi..z..da lor!
VIOL????????????/
HAI SA FIM SERIOSI!!!!! SA VIOLEZI O PROSTITUATA!!!! NU CRED ASTA NICIODATA !!!!!ELE DEPUN DECLARATII LA PARCHET CA NU SI AU SCOS BANII SAU VOR SA SE MAI AFIRME SI ELE CU CATE CEVA!!!!DAR CEI CARE LE SUSTIN SUNT DE CONDAMNAT!!!! VOR SA DESFINTEZE PROSTITUTIA DE PE STRAZII DAR TOT EI LE INCURAJEAZA SI LE DAU DREPTATE!!!!! CAND ELE IES IN STRADA NU SE GANDESC LA CE SE EXPUN POT INTALNI ORICE NEBUN CARE CHIAR SA LE OMOARE ASTA ESTE RISCUL PROSTITUTIEI!!! SI DACA SUNT OMORATE CE SE GASESTE CADAVRUL SI NIMENI NU MAI FACE NICI O DECLARATIE LA NICI UN PARCHET VEDETI DAR ACUM SUNT DESTEPTE DACA NU SUNT PLATITE GATA MERG LA POLITIE SI DECLARA CA AU FOST VIOLATE!!!!! BINEINTELES CA SE DUC TOT LA MILITIENI CARE LE PROTEJEAZA,ASTA SE STIE!!!
chiar si asa, daca actul in sine nu a fost voit se cheama viol si trebuie pedepsit.Toate scursurile sant jandarmi sau oameni de paza.
de belea.
nu trebuia sa faca asza ceva,in timpul serviciului.asta e just,si-au batut joc de uniforma justitiei si asa corupta de spagi si mite.bin-enteles sant si ei oameni,dar,daRRRRRRRRRR in-afara serviciului in timpul liber.asadar merita pedeapsa ce li se cuvine si este un semnal sde alarma pentru ceilalti, care cred ca pot face ce vor,doar ca au uniforma.
domni achetatori le dau dreptate unor zdrente
am mai auzit de un caz in care instanta romana a condamnat unii care au apelet la serviciile unei prostituate la 9 ani de detentie pt ca au tinut_o mai mult dect au platit!!!!!????Si cine credeti ca au dat declaratii????? Proxenetul si !!!!! VI SE PARE CORECT??? DAR ASTA E JUSTITIA ROMANA!!! DA DREPTATE CELUI CARE ARE MAI MULTE BLATURI!!!!! ASA SI ACUM BAGA SARANI JANDARMI PT NISTE NENOROCITE
chiar si asa, daca actul in sine nu a fost voit se cheama viol si trebuie pedepsit.Toate scursurile sant jandarmi sau oameni de paza.
teapa
ca nu le-a platit asta e riscul meseriei.am trait sa o vad si pe asta.mai nou acum tarfele apeleaza la justitie ca sa isi recupereze banii "neimpozabili".trebuie batute bine si aruncate in parnaie
de aceea suparate ca le alungau clientii s-au gandit panaramele sa le faca o plangere penala si daca au avut succes asta inseamna improfesionalism din partea organelor de ancheta, pe liliana anghel o stiu si eu i se spune fulga, o nenorocita drogatacare inafara ca este prostituata mai face si pe pestele in locul celei care a fost FRANTUZOAICA, acum este la bahaus, deci domnilor anchetatori, nu distruge-ti oa cariera militata pentru nuste prostituate nenorocite care nu le-a dus mintea sa muncesca cinstit! anchetati-le pe ele si da-ti-le munca in folosul comunitatii asta datorita sumedeniilor de amenzi care nu sunt platite.
..TU..
..esti jandarm.... ca prea te simti afectat. Sa nu iti fie rusine... ca si voi sunteti... oameni... cred!!!!
Mai papitule vezi ca actiunea sa petrecut la voi in capitala asa ca mai lasa Moldova in pace ca in Moldova nu nu se trage pe nas ca la voi in capitala
..ca ...
erau in capitala.. dar ..tot moldovence erau... hahaha.. la voi se tragepe/in gura?
Mai papitule vezi ca actiunea sa petrecut la voi in capitala asa ca mai lasa Moldova in pace ca in Moldova nu nu se trage pe nas ca la voi in capitala
dar .. am folosit..
...principiu din banc: ..doi copii ai strazii, vb intre ei - mai ioane stii ce buna este coca?, nu stiu gheorghe ca nu am baut. Dar tu de unde stii? pai mi-a zis mihai ca la vazut pe unul cum bea... deci .....!!!! PS. multumesc de apreciere...cocalar....
mai cocalare dar tu ai fost acolo sa vezi ce sa intamplat ?