Omul din prezidiu

Cariera de om de stat a lui Ion Iliescu s-a incheiat. Din propria sa vointa, a renuntat sa se mai prezinte, in toamna, la alegeri uninominale, pentru inca un mandat in Legislativ. Motivele invocate sunt plauzibile. Varsta il obliga la un ritm lejer de activitate. O noua candidatura, intr-un colegiu oarecare, intr-adevar, nu-i mai da sentimentul de maxima utilitate, ca puternica locomotiva a PSD, dispunand de un electorat captiv propriu pe care celorlalti lideri social-democrati le va fi greu sa-l pastreze in noiembrie. Actualul senator nu e motivat nici barem financiar: indemnizatia de fost sef al statului si pensia ii ajung si-i prisosesc. Desigur, daca ar fi vrut, putea candida oriunde, chiar si in Bucuresti. Ar fi fost ales. Are, inca, destui fani.

Ion Iliescu nu va fi in stare sa se rezume la a se plimba prin Herastrau, la a-si plivi gradina, ori la a citi si, mai ales, a scrie. A si declarat, ramane in politica. Din adolescenta si pana acum a fost deprins sa stea in prezidiu, ba sa-l si conduca, iar asta i-a devenit a doua natura. Functia de presedinte onorific al PSD ii vine, acum, manusa. Pentru ca e nu doar fondatorul partidului, ci si seful lui de facto. Are un ascendent incontestabil si in fata lui Geoana, si a lui Nastase si nu va ezita sa-si spuna si sa-si impuna punctele de vedere. Sustinand ca o face spre binele, spre echilibrul partidului. Stie multe, iar eventualii oponenti stiu si ei ca-i mai bine sa-l lase sa taca.

Pentru restul societatii romanesti, ramane poate iluzia ca Ion Iliescu va avea taria de caracter sa astearna pe hartie adevaruri pe care cei ce i-au dat trei mandate de presedinte au dreptul sa le afle.

Urmărește-ne pe Google News