Un personaj demn de filmele de groaza, care, din cauza multelor frustrari si mai ales a unor deceptii in dragoste, a vrut sa-si puna capat zilelor de trei ori, dar a sfarsit prin a fi calaul altora. Acesta este Ionut George Nicolae, brasoveanul de 26 de ani, care este autorul oribilelor crime iesite la iveala odata cu descoperirea a doua cadavre intr-o curte din Bacau.


Monstrul din Brasov, cum a fost supranumit Ionut George Nicolae, este asteptat astazi la Penitenciarul Jilava, din Bucuresti, unde va fi supus unei expertize psihiatrice. Practic, in urma acestui control se va stabili daca tanarul a avut discernamant cand le-a ucis pe Madalina Motruna, fiica de 17 ani a adjunctului Pompierilor din Brasov, si pe Vasilica Mihai, de 26 de ani, din Zarnesti.


Misiunea specialistilor este dificila cata vreme personajul este unul care, exceptand faptele monstruoase pe care le-a si recunoscut, pare un individ normal. ‘Este putin probabil ca Ionut Nicolae sa nu aiba discernamant. Are permis de conducere si atestat pentru taximetrie, ceea ce inseamna ca, cel putin o data, a trecut cu brio un test psihologic’, ne-a explicat unul dintre specialistii care il vor examina pe ucigas. In timpul interogatoriilor, Ionut a povestit ca a incercat sa se sinucida de trei ori. A ezitat sa dea amanunte, spunand ca era urmarit de dezamagiri in dragoste.


Ciudat e si faptul ca, desi tinea ascunse doua cadavre, oamenii din anturajul lui nu au observat nimic suspect la Ionut. Tanarului absolvent al Facultatii de Drept ii placea sa se laude ca e avocat, desi nu era licentiat. Era un impatimit al calculatoarelor, pasiune care fusese alimentata chiar de tatal sau, profesor universitar, si reusea, in ciuda faptului ca nu era un tip aratos, sa capete increderea femeilor.


Misiunea grea in acest caz le revine acum specialistilor care trebuie sa-l ‘citeasca’ pe individul ale carui fapte i-au socat pana si pe cei mai experimentati anchetatori.


In ce consta expertiza psihiatrica


Examenul psihiatric la care va fi supus Ionut Nicolae este obligatoriu in cazul infractiunii de omor. Tanarul va fi, practic, internat la Spitalul Penitenciar Jilava si va sta, daca se va dovedi ca sufera de vreo boala psihica, in functie de gravitatea acesteia. Medicii ii vor face un set de analize, iar psihiatrii un control amanuntit. Apoi, comisia va cere documente de la spitalele unde Ionut sustine ca a mai fost internat cand avea 16 ani. Asa a si scapat de puscarie dupa ce a fost acuzat ca a clonat carduri.


„Facea taximetrie pe un Logan”


‘L-am recunoscut cand l-am vazut la televizor. Atunci mi-am adus aminte ca venea sa alimenteze de la noi pana acum cateva luni bune. Facea taximetrie pe un Logan. Era amabil si saluta de fiecare data cand platea. O singura data i-am cerut sa ma duca acasa. Atunci am observat ca era foarte calm si conducea cu grija. Nu mi-a trecut prin minte ca el ar fi putut sa comita crimele alea’, ne-a declarat un angajat al benzinariei de langa Gara Brasov, care a vrut sa-i fie protejata identitatea.


Vecinii si rudele sunt foarte indignate de moartea Vasilicai, din Zarnesti, judetul Brasov, si spun ca asasinul i-a vizitat de mai multe ori, anul trecut, ca sa-i faca sa creada ca tanara e ‘bine-mersi’, in Italia.


„Mi s-a parut un om scarbos”


‘Mi s-a parut un om scarbos. Venea cu o fata aroganta, bine ingrijita, pe care a prezentat-o drept prietena lui. A venit acasa la Vasilica si i-a luat hainele. Apoi a trimis mesaje pe telefonul Alexandrei, sora mai mica a ei. Aceasta venea si-mi spunea: „Iara mi-a trimis ‘Tatosu’ mesaje si nu vrea sa mi-o dea pe Vasilica la telefon”‘, ne-a spus Maria, o vecina a familiei Mihai. George Ionut Nicolae nu s-a oprit aici.


Le spunea rudelor ca tanara e bine


‘Criminalul ii dadea SMS-uri mamei si-i spunea ca Vasilica e bine, sa nu-si faca probleme. Odata a chemat-o sa se intalneasca cu ea la o biserica din Brasov. A stat mamica toata ziua acolo si Vasilica nu a aparut. Ea era, de fapt, moarta’, ne-a spus si fratele tinerei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI