3827-108933-1.jpg

Ca de obicei, întâlnirea cu istoria ne-a prins nepregătiţi. Sub privirile preşedintelui Traian Băsescu, prezent la meci, CFR a dat impresia că poate repeta jocul din tur cu AS Roma, însă centurionii lui Spalletti au venit cu temele făcute. Fără elementul-surpriză, şarjele ofensive ale lui Dubarbier, călcâiele lui Trică sau şuturile lui Culio nu au mai fost la fel de eficiente ca în capitala Italiei. De cealaltă parte, revenirea generalului Totti a cântărit enorm, decarul Romei punându-şi decisiv amprenta asupra partidei.

Stăncioiu are două goluri pe conştiinţă

Clujenii dau primul asalt în minutul 10, când Kone ratează o ocazie uriaşă după o combinaţie frumoasă între Trică şi Dubarbier. Un minut mai târziu, De Sousa şi Stăncioiu gestionează prost o lansarea în adâncime pentru Perrotta, care ajunge înaintea portarului clujean, centrează în faţa porţii goale, de unde Brighi nu are de îndeplinit decât o simplă formalitate. Trică are egalarea în vârful bocancului, dar trage pe lângă poartă (19), iar pedeapsa vine imediat. Totti execută magistral o lovitură liberă de la 25 de metri, la care Stăncioiu are din nou partea lui de vină. Nici golul căpitanului roman nu îi descurajează pe clujeni, care desenează frumos în faţa maeştrilor italieni. Y. Kone readuce speranţele gazdelor în minutul 30, după ce Doni respinge slab un şut din cădere al neobositului Pereira. Clujenii sunt obligaţi să atace şi italienii fac ce ştiu ei mai bine: aşteaptă. Brighi mai dă o lovitură (65) cu un şut din careul mare după o pasă a lui Taddei.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

3827-108934-sss.jpg

Cum Bordeaux a reuşit o remiză pe teren propriu cu Chelsea, 1-1, clujenii nu mai au nici o şansă să continue în cupele europene.

S-au înţeles cu Dică

Pus pe liber de Walter Zenga la Catania, Nicolae Dică este tot mai aproape de a semna cu CFR Cluj. Fostul mijlocaş al Stelei a declarat ieri că în momentul de faţă mai rămâne ca doar cele două cluburi să se înţeleagă în privinţa transferului. “Am vorbit cu cei de la Cluj şi ne-am înţeles. Acum rămâne doar ca cele două cluburi să ajungă la un acord. Mă bucură interesul lor. M-au dorit încă de pe vremea când jucam la Steaua. Acum rămâne de văzut dacă voi merge sub formă de împrumut sau ca transfer definitiv”, a spus Dică pentru NewsIn. Ştirea a fost confirmată şi de impresarul Victor Becali: “Catania este dispusă să-l vândă pe Dică. Nicolae şi-a dat acordul să evolueze pentru CFR în cazul în care Catania se va înţelege cu cei de la Cluj”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
FANATIK.RO
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI