Inscriptie pe un inel

Astazi face 43 de ani, desi, la un moment dat, a avut si 18 si toata lumea impotriva. Intre Hagi cel liber, emotionant in alb si negrul Regiei, si Hagi cel stingher, conectat voluntar la perfuziile Stelei, se intind 25 de ani de patimi si 100 de ani-lumina. In sfertul de veac impartasit neamului sau, Hagi si-a strabatut galaxia la picior, desi putea oricand sa zboare. Era atata iubire in jurul lui, atata nevoie, incat traiam uneori senzatia ca aerul nostru, al celorlalti, nu-i mai ajunge, nu se mai poarta. Traversam inconstienti, cu brichetele aprinse, o noapte electrica. Hagi era o expozitie in aer liber. Iar noi eram biletul lui de intrare. Practic, cucerisem lumea si nu realizam asta.

Greselile lui si asteptarile noastre l-au indepartat pe Hagi de la proiectia initiala a destinului sau. Hagi sufera singur astazi, de ziua lui, si in tacerea unui stadion gol nu se mai aude decat ecoul recunoscator al memoriei. Ma gandesc ca trebuie sa fie teribil de greu sa fii primul, poate singurul, sa fii totul, uneori, dar sa nu mai aiba cine sa ti-o spuna. Hagi se simte tradat si inutil, un tablou inestimabil uitat intr-o camera fara ferestre. Din fericire, nu are dreptate. Mai ales la 43 de ani si chiar daca uneori il strigam in soapta, Hagi ramane copilaria intreaga si tarmul de care ne-am rupt cu totii cand ne era lumea mai draga. Cand eram mai tineri si cand credeam ca Hagi reprezinta, inainte de toate, drumul spre casa. Ce zici, Gica, ne-am ratacit?

Urmărește-ne pe Google News