Dragă Andreea, odată ce ai fost di­­ag­nosticată cu HPV, trebuie să fii con­ş­tien­tă că este o afec­ţiune cronică, pe care o vei avea toată viaţa. Trebuie să fa­ci periodic control medical de specialitate, inclusiv testul Papanicolau, şi să urmezi tratamentul adecvat în momentele de rec­u­­renţă. Ceea ce îţi vor confirma analizele periodice este dacă virusul este activ sau pasiv, adi­că dacă se poate tran­smite sau nu, deoarece HPV are perioade de remisie şi perioade în care se reactivează. Leziunile sunt un semn al recurenţei şi, cu certitudine, atunci când există leziuni, posibilitatea de infectare este ridicată.

Dacă îţi începi viaţa sexuală cu noul partener, sfatul meu este să vă protejaţi cu prezervativ cel puţin şase-opt luni, până veţi face împreună toate analizele, inclusiv testul HIV/SIDA. După această perioadă, puteţi începe să duceţi o viaţă sexuală ne­pro­tejată, cu con­diţia ca, până a­tunci, să vă fi fost fideli unul altuia.

„Am o mare curiozitate: am auzit despre transsexuali că practică foarte bine sexul anal”

Mă numesc Robert T., am 26 de ani şi sunt hetero, dar am o mare curiozitate: am auzit despre transsexuali că practică foarte bine sexul anal. Sunt curios şi aş dori să încerc asta, dar mă cam sperie partea lor masculină. Ce mă sfătuiţi să fac?

REPORTAJ. Libertatea a intrat pe șantierul de la Hanul Solacolu din București. „Era o groapă de gunoi și o bombă ecologică. Am scos două mii de tone de deșeuri”
Recomandări
REPORTAJ. Libertatea a intrat pe șantierul de la Hanul Solacolu din București. „Era o groapă de gunoi și o bombă ecologică. Am scos două mii de tone de deșeuri”

4676-332826-untitled2.jpgDragă Robert, nu sunt eu în măsură să te îndrum pe un drum sau altul, din punct de vedere sexual, şi nici să-ţi spun cât de bine practică sexul o categorie sau alta. Pot să-ţi spun însă, din punctul de vedere al unui psihosexolog, următorul lucru: am senzaţia că eşti un tip care simte nevoia să-i domine pe ceilalţi, inclusiv în viaţa sexuală. Cu femeile nu ţi-a reuşit acest lucru, fie pentru că partenerele nu ţi-au permis să le supui, fie pentru că ţi-au permis numai din milă, iar tu ai simţit asta. Vrei să încerci acum cu transsexuali deoarece, crezi tu, te-ar lăsa să domini…

Mi-e clar că nu ai destulă încredere în tine şi că trebuie să mai lucrezi la acest capitol. Ce te-ar ajuta, cred eu, ar fi să te implici în relaţii numai cu femei care nu te domină, ca să simţi că eşti la conducere, nu că eşti condus. l

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Știrileprotv.ro
Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Care este cel mai bun salam vândut în supermarketurile românești. Mihaela Bilic a făcut recomandarea: “Este un deliciu. Cantitatea face diferența”
FANATIK.RO
Care este cel mai bun salam vândut în supermarketurile românești. Mihaela Bilic a făcut recomandarea: “Este un deliciu. Cantitatea face diferența”
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
Stațiunea pitorească, de la munte, care a fost modernizată cu milioane de euro. Are condiții de cazare de top, prețuri pentru orice buzunar, străinii au început să vină aici pentru a lucra
FANATIK.RO
Stațiunea pitorească, de la munte, care a fost modernizată cu milioane de euro. Are condiții de cazare de top, prețuri pentru orice buzunar, străinii au început să vină aici pentru a lucra
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Observatornews.ro
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI