Cine ar fi crezut ca ceea ce trebuia sa fie o simpla iesire pe teren se va transforma intr-o misiune de salvare? Constantin Enache, pacientul de 46 de ani, internat datorita unor tulburari psihice la Spitalul Sfantul Stelian, a iesit pe usa din fata a institutiei la doar trei ore dupa ce a fost internat, vineri. Tot pe usa din fata s-a si intors, ghidat insa de reporterii Libertatii.
Stirea despre Constantin Enache, un bucurestean in varsta de 46 ani, disparut vineri din Spitalul Sfantul Stelian, unde era internat pentru o serie de tulburari psihice, a socat opinia publica, mai ales ca familia fusese anuntata cu o zi intarziere, iar politia intrase deja in alerta.
Prezenti la fata locului, ieri, am incercat sa luam legatura cu un reprezentant al spitalului. La un moment dat, cand incercam sa gasim o intrare, un individ dubios, imbracat lejer si cu o tigara in coltul gurii, ne-a atras atentia pe trotuar. Observandu-ne, omul intreaba: ‘Stiti unde-i spitalul pentru boli mintale?’. ‘Domnul Enache?’, ii raspundem, cu toate ca il recunoscusem din fotografia prezentata la televizor. Cautarea a luat sfarsit.
A dormit in Gradina Botanica pe banca
Dupa ce ii povestim cum a pus pe jar autoritatile si, mai rau, pe membrii familiei, care oricum descoperisera singuri lipsa acestuia din spital, omul a acceptat razand chiar sa fie condus la usa institutiei. ‘Pai mi-au dat ceva dupa care mi-au zis ca imi vor lua sange. Adica maine (n.r. – azi). In timpul asta eu ce era sa fac? Am plecat la plimbare prin oras. Aseara am dormit pe o banca la Gradina Botanica, nu a fost frig, dar a fost frumos si liniste’, ne-a explicat Constantin.