Un conflict ce mocnea de mai mult timp s-a transformat, în doar câteva clipe, într-o luptă sângeroasă. Clanul interlopilor Preda, cunoscuţi ca banda “Luptătorii”, care-şi face veacul în sectorul 6 al Capitalei, s-a luat “la omor”, sâmbătă seară, cu luptătorii BGS în incinta Mall Plaza România.
Supăraţi de câteva luni, de când firma de protecţie BGS asigură paza în mall, de unde ei furau “ca-n codru” din magazine, chiar cu acordul patronilor, pe care-i ameninţau, interlopii au ieşit la atac. Le-au transmis agenţilor că pentru ei nu există nici un fel de lege, decât aceea a “pumnului”, şi că ei vor continua să-şi vadă de afaceri.
Sâmbătă seară, conflictul între BGS şi Clanul “Luptătorilor” s-a reaprins, în momentul în care unul dintre membrii grupării şi-a parcat maşina neregulamentar, iar unul dintre agenţi i-a blocat roata. Nervos, interlopul şi-a chemat prietenii, în frunte cu şeful, Eugen Preda – cunoscut luptător K1. Au urmat scene teribile, în care bandiţii au atacat cu bâte şi cuţite agenţii de la BGS. Aceştia au ripostat, inclusiv cu spray-uri lacrimogene, şi au reuşit să prindă patru infractori, pe care i-au predat poliţiştilor sosiţi la faţa locului.
1. Agentul BGS l-a somat pe interlop să mute maşina parcată neregulamentar
2. Pentru că cei doi nu s-au înţeles, agentul de pază a blocat roata cu un dispozitiv special
3. Scandalul s-a mutat în interiorul clădirii, unde banditul şi-a chemat prietenii în ajutor
4. Lupta a început în momentul în care bodyguarzii au fost ameninţaţi cu bâte şi cuţite. S-au împărţit pumni şi picioare de ambele părţi
5. Războiul s-a soldat cu câte patru răniţi din ambele tabere. A fost chemată poliţia, care a operat primele reţineri
Şeful BGS: «M-a ameninţat că-mi taie băieţii»
Poliţiştii bucureşteni au audiat ieri zeci de persoane, agenţi de pază, interlopi şi martori ai incidentului. Eugen Preda , care este sportiv al clubului Dinamo Braşov şi agent de poliţie, a primit ieri mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Alţi trei amici ai săi sunt cercetaţi în libertate. Toţi au fost acuzaţi de ultraj. “Băieţii mei au fost ameninţaţi că vor fi tăiaţi. Ai lui Preda au luat ostatică o vânzătoare, pe care au şi ameninţat- o să nu cumva să declare ceva la poliţie. Am predat poliţiei persoanele care ne-au atacat”, ne-a declarat Bogdan Oprea, şeful BGS.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro