Botezul este următorul eveniment important pe care cei doi îl aşteaptă, nunta nefiind trecută deocamdată pe lista de priorităţi. Nicoleta şi-a revenit incredibil de repede după naştere şi are o siluetă perfectă: “Foarte mulţi credeau că nu o să ajung la greutatea şi formele iniţiale, iar lucrul acesta m-a ambiţionat. La un moment dat nici eu nu credeam că o să reuşesc, dar am luat-o ca pe o provocare”, spune vedeta Acasă TV. A avut 40 de kilograme în plus în timpul sarcinii, dar nu le-a simţit, datorită prietenilor, familiei şi colegilor care nu s-au mirat niciodată de transformările prin care trecea. “Probabil că dacă o făceau, intram în depresie. Dar cum nu mi-au spus nimic, nu am simţit deloc kilogramele în plus, decât după ce am născut. Şi atunci am scăpat repede de ele“.
Cum ar arăta viaţa Nicoletei Luciu în cifre? În timpul sarcinii a folosit 8 kilograme de cremă cu cătină de la plafar împotriva vergeturilor. Se trezeşte de două ori pe noapte, la 12.00 şi la 03.00. Dieta pe care a început-o după perioada de alăptare conţinea 2 iaurturi, piept de pui la gratar sau peşte de 2 ori pe zi şi un gogoşar. Vrea să facă 4 copii. În timpul sarcinii, piciorul i-a crescut de la mărimea 38 la 39. Înainte de sarcină avea 53 de kg, iar după nouă luni ajunsese la 94 kg. A slăbit 30 kg în primele 4 luni după naştere. Acum are 56 de kg şi vrea să mai slăbească încă 4 kg. A aflat că va avea un copil când era deja însărcinată în 2 luni. Parcurge des distanţa de 270 km, adică drumul Bucureşti – Miercurea Ciuc. A alăptat numai 3 luni. Ştie aproximativ 100 de cuvinte în ungureşte. În fiecare zi când vine de la filmări pedalează 10 minute pe bicicletă.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!