Obişnuiţi ca la sfârşitul anului să primească bonusuri din partea patronilor, salariaţii care nu beneficiază de nici un ban în plus de Crăciun vor fi nemulţumiţi şi chiar frustraţi, spun psihologii. Ca urmare, în companiile care nu acordă prime pot apărea tensiuni şi chiar conflicte între angajaţi şi conducere.

3849-112706-angajatifericiti.jpg

Faţă de alte prime, cele de final de an au un regim spe cial. “Acestea sunt oferi te necondiţionat, an gajatul nefiind obligat să facă nimic în plus pentru a primi bonusul de Crăciun”, explică Gabriel Dinu, psihotera peut la cabinetul de consiliere psihologi că şi psihoterapie “Psihosoluţii”, din Capitală.

“Primele de sărbători ridică moralul angajaţilor, pentru că le o feră o oarecare siguranţă în ceea ce priveşte cheltuielile acestei perioade, despre care se ştie că sunt mai mari da torită cadourilor şi meselor mai îmbelşugate”, arată psihoterapeutul.

Cei mai mulţi salariaţi ajung să considere aceste bonusuri ca pe un drept al lor, chiar dacă nu e stipulat în contractul de muncă. Luând în considerare situaţia econo mică a ultimelor luni, e posibil ca unii angajatori să se afle în imposibilitatea de a acorda prime salariaţilor şi, din a cest motiv, trebuie să se aştepte la reacţii dintre cele mai neplăcute din partea angajaţilor. “Salariatului îi va fi foarte greu să înţe leagă de ce nu primeş te ceea ce el con sideră că i se cuvine de drept şi pot apărea sentimente de frustrare, supărare, tristeţe sau chiar furie şi deprimare”, spune Dinu. Acestea vor a vea urmări şi în activitatea companiei, un de pot apărea tensiuni, care pot duce la conflicte.
3849-112707-untitled6.jpg
Laudele pot înlocui uneori banii

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

În firmele unde bonusurile lipsesc, şefii pot găsi alte metode pentru a-şi recompensa subalternii. “Ar fi bine ca, dacă nu pot acorda prime financiare, angajatorii să-şi «bonifice» salariaţii prin alte metode, cum ar fi recunoaşterea publică sau faţă în faţă a merite lor şi performanţelor acestora din timpul anului”, explică psihotera peutul Gabriel Dinu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
FANATIK.RO
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI