Soția sa, Ioana, cu care s-a căsătorit anul trecut, a născut pe 28 iulie primul lor copil, David Ștefan, însă sarcina a fost prematură, la 7 luni, și va mai trebui să rămână internată, ceea ce presupune cheltuieli consistente. Fotbalistul care și-a făcut junioratul la Dinamo și care, în 2011, a promovat cu Petrolul în prima ligă are nevoie de bani. Iar fostul său club are să-i dea 31.000 de lei, salariile pe ultimele șase luni, plus chiria începând din martie!
”Sunt disperat, vă dați seama în ce situația mă aflu. Soția, căreia i s-a rupt apa la șapte luni, și copilul sunt încă în spital, cel mic a făcut o complicație, tahicardie, iar eu stau la mila prietenilor. Noroc că am apucat să pun ceva deoparte până acum, altfel era foarte greu!”, spune Enescu, aproape plângând. El a jucat ultima oară la Metalul Reșița, în liga secundă, club al cărui patron, Cătălin Rufă, îi e dator cu 31.000 de lei. A depus memoriu, l-a câștigat, dar n-a primit nimic la termenul stipulat. Moare cu dreptatea în mână.
Enescu a venit la Reșița în iarna lui 2014 și ar mai avea un an de contract. ”Nu mă mai duc acolo! Rufă m-a sunat și m-a chemat în cantonamentul celor de la Metalul chiar în ziua în care a născut soția a născut. Cum să mă mai duc? L-am rugat să-mi plătească și mie o parte din restanțe, 500 de lei acolo, dar nimic! I-am și dat un mesaj pe whatsapp, care suna cam așa: ”Să dea Dumnezeu să ajungi și dumneata, că ai cinci copii, în situația mea! Nu e frumos, dar n-a fost, probabil, niciodată în situația mea!”.
Dănuț spune că ”la Reșița, situația este incertă în acest moment. Tot am fost pasat de la patron la Primărie și invers, dar nu am nici un răspuns clar. Sunt restanțe de câteva luni, plus chirii. La început ni s-a spus ceva, totul a fost bine, apoi lucrurile nu au mai fost așa. Sunt mulți colegi care au bani de primit. În afară de mine, altor patru băieți le-au născut soțiile, vă dați seama în ce situație suntem!”.
Enescu, de loc din Vulcana Băi, Dâmbovița, a evoluat la Chindia, Dinamo, la juniori, apoi la Petrolul Ploiești, Otelul Galați și Metalul Reșița.
”Am decis să vorbesc, din cauză că nu mai vreau să aud de cazurile altor fotbaliști păcăliți de acest patron. Am înțeles că tot vrea să mute echipa de la Reșița. Ba la Moreni, ba la Pitești, Câmpina, Snagov, Ploiești. Acum vrea la Buftea! Le transmit colegilor să nu se lase fraieriți”, spune Enescu. El speră să obțină măcar rezilierea contractului cu Reșița, pentru a se putea angaja la altă echipă, mai serioasă, care să-l plătească.
La un pas să se lase din cauza unei accidentări
Lansat în fotbalul de Chindia, Enescu a făcut junioratul la Dinamo. Apoi, mijlocaşul central a atras atenția, din start, în tricoul Petrolului. Abnegaţia, dăruirea, angajamentul arătat în fiecare meci l-au făcut om de bază în parcursul Petrolului către prima ligă, în 2011. Mai apoi, prestaţiile mijlocaşului nu au mai avut claritatea şi calitatea de care era nevoie, o accidentare la genunchi scoțându-ul din circuit. A urmat transferul la Oţelul, echipă unde s-a impus cu greutate. O perioadă însemnată a evoluat doar pentru gruparea secundă. Situaţia confuză cu care s-a confruntat la Galaţi a fost completată de o nouă accidentare gravă. Rămas multă vreme în afara gazonului, fotbalistul a fost nevoit să plece în Belgia, unde locuieşte mama sa, pentru a se putea opera în condiţii de siguranţă. A stat de şase luni în afara terenului, iar la un moment dat a existat pericolul să se lase. A tras din greu și a revenit.